Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cazul „Zvastica" ramane la procurori

ro

07 Aug, 2009 02:25 2065 Marime text

cap_2.jpgGigi Valentin Ştefan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, a anunţat, ieri, că dosarul care cuprinde sesizarea legată de însemnul nazist afişat de Radu Mazăre la o paradă de modă nu va mai pleca spre IPJ Constanţa, după cum era stabilit iniţial. Potrivit sursei citate, ancheta va fi efectuată de procurori, în loc de poliţişti, iar aceştia vor începe în perioada următoare demersurile pentru identificarea persoanei care a transmis sesizarea Parchetului. Sesizarea a ajuns, iniţial, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi reprezintă o parte dintr-un articol apărut într-un cotidian local, imediat după eveniment, şi intitulat „Heil, Mazăre!". Ulterior, Parchetul General a transmis documentul către parchetele constănţene. Ancheta propriu-zisă cu privire la fapta penală sesizată va începe după ce se va stabili identitatea persoanei care a adus fapta la cunoştinţa Parchetului.

{mos_ri:Zvastica,Radu Mazare}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 08 Aug, 2009 02:15 D-le "Robert",nu fii chiar asa de sigur ca persoana care a facut o sesizare anonima nu va fi descoperita, deoarece suntem in anii 2009.
  • Robert 07 Aug, 2009 18:22 Pana cand persoana cu sesizarea va fi identificata. Adica niciodata. Si asa se scoate si parchetul si tine dosarul la naftalina forever.
  • surmelis argentina pusa 07 Aug, 2009 17:26 Pentru "ANA".Cred ca esti una sau unul din obsedatii, care cred ca politica si administrarea unui oras mare cum este Constanta este"floare la ureche".O saptamana sa fii in pielea lor ,dar cu creierii vostrii si o sa ziceti "Imi pare rau ca v-am judecat gresit!"
  • ana 07 Aug, 2009 11:40 De abia asept sa apuc ziua in care Mazare va fi in catuse cu o sentinta de cel putin 20 de ani pentru mafia care o practica!!!