Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:19 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buzău Percheziții la o persoană bănuită de trafic de droguri de risc (FOTO)

ro

05 Oct, 2023 16:32 717 Marime text
Sursă foto: IGPR
  • Ieri, 4 octombrie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Buzău, au efectuat trei percheziții domiciliare, la imobile utilizate de o persoană bănuită de trafic de droguri de risc.
 
Ieri, 4 octombrie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Buzău, au efectuat trei percheziții domiciliare, la imobile utilizate de o persoană bănuită de trafic de droguri de risc, transmite un comunicat din partea Inspectoratului General al Poliției Române.
 
Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2022 - septembrie 2023, un bărbat ar fi comercializat, în mod repetat, către consumatori, din Râmnicu Sărat, diverse cantităţi de canabis, cu prețul de 60 de lei pentru o doză.
 
În urma percheziţiilor, au fost ridicați, în vederea continuării cercetărilor, 5 mililitri de ulei de canabis, aproximativ 800 de grame de canabis, depozitat în diverse ambalaje, mai multe dispozitive specifice cu urme de substanţă albă pulverulentă, susceptibilă a avea efect psihoactiv, 60 de folii de staniol cu materie vegetală și 3 telefoane mobile.
 
De asemenea, au mai fost descoperiți și ridicați 13.800 de lei şi 1.350 de euro.
 
La data de 4 octombrie 2023, procurorul DIICOT - Biroul Teritorial Buzău a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bănuitului.
 
În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău a admis propunerea de arestare preventive a acestuia, pentru 30 de zile.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
 
La activități au participat și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.
 

„Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a încheiat sursa citată.



Citește și:
Inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, urmăriți penal de DNA. Ce acuzații li se aduc
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii