Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:52 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ar fi furat din gardul cimitirului ortodox Poarta Albă

ro

28 Feb, 2012 00:00 886 Marime text

În urmă cu două zile, patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au observat în incita unei societăţi comerciale, situată pe strada Cuza Vodă din municipiu, o autoutilitară în care se afla plasă de sârmă tip „Buzău" şi ţevi pătrate.

Procedând la legitimarea conducătorului auto şi a însoţitorului acestuia poliţiştii au stabilit că este vorba de Adrian R., de 30 de ani, şi Florin Alexandru S., de 24 de ani, ambii din Poarta Albă, aceştia neputând justifica provenienţa plasei de sârmă şi ţevilor, declarând verbal că le-au găsit pe câmp în apropiere de localitatea Poarta Albă, şi intenţionau să le valorifice. În urma verificărilor efectuate de poliţiştii din Medgidia cu sprijinul poliţiştilor Secţiei 4 Rurală s-a stabilit că plasa de sârmă provine de la gardul cimitirului ortodox situat la marginea localităţii Poarta Albă, unde s-a constatat lipsa acesteia pe o distanţa de aproximativ 100 metri. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cei doi suspecţi în stare de libertate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii