Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:15 08 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO+VIDEO Apartament inundat în Lazu! Intervin pompierii de la ISU Dobrogea

ro

07 Oct, 2025 22:37 614 Marime text


Un apartament situat pe strada Muncii, nr. 67, în blocul Materan din localitatea Lazu, județul Constanța, a fost inundat în această seară de 07 octombrie, în urma precipitațiilor abundente prognozate. 

La fața locului intervine Detașamentul Port din cadrul ISU Dobrogea, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS).

Misiunea este în dinamică. 


Reamintim faptul că, începând cu ora 21:00, au intrat în vigoare avertizările de cod roșu și cod portocaliu emise de meteorologi și hidrologi. 

Astfel, conform specialiștilor Administrației Naționale de Meteorologie, codul roșu prognozează  ploi torențiale și abundente (cu valabilitate până  mâine, la ora 15:00), iar cel portocaliu, ploi importante cantitativ (cu valabilitate până mâine, 8 octombrie, ora 23:00). 

De asemenea, din cauza cantității de precipitații prognozate, hidrologii atenționează că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.



 Avertizări multiple – cod galben, portocaliu și roșu
Meteorologii au actualizat marți dimineață seria de avertizări care vizează întreaga țară, inclusiv Dobrogea.

Pentru ziua de 7 octombrie, între orele 10:00 și 21:00, a fost emis un cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, cu acumulări locale de 20–25 l/mp, izolat 40 l/mp.
 
Ulterior, pentru perioada 7 octombrie, ora 21:00 – 8 octombrie, ora 23:00, ANM a emis un cod portocaliu de ploi importante cantitativ, care vizează Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea și sud-estul Transilvaniei. În aceste zone, se estimează acumulări de 60–90 l/mp, iar izolat până la 100 l/mp.

Cea mai severă avertizare, codul roșu, este valabilă între 7 octombrie, ora 21:00, și 8 octombrie, ora 15:00, pentru Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și municipiul București. Se vor înregistra ploi torențiale și abundente, cu posibile descărcări electrice și acumulări de 80–140 l/mp în unele zone.


Cod galben de vânt și ninsori viscolite în zonele montane


Pentru intervalul 8 octombrie, ora 23:00 – 9 octombrie, ora 18:00, a fost emis un cod galben de intensificări ale vântului, care va afecta centrul și sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea.

Rafalele vor depăși 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, în Carpații Meridionali și de Curbură, vântul va viscoli ninsoarea, formând un strat de zăpadă de până la 30 cm.



Citește și:

Cod Roșu de vânt la Constanța. Au fost suspendate manevrele în Portul Midia!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii