Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:05 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afacerist analfabet în dosarul lui Nicuşor Constantinescu Judecătoarea Trancă interzice dizolvarea societăţii Rom Coman (rechizitoriu)

ro

06 May, 2015 00:00 1354 Marime text
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au calculat un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste 1 milion de lei în dauna statului român.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit al şaptelea termen de judecată într-unul dintre dosarele preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu. Este vorba despre cauza în care Constantinescu a fost deferit Justiţiei de procurorii DNA Constanţa, fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată (şase infracţiuni), spălare a banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat. Ieri, judecătoarea Ana Maria Trancă, învestită cu soluţionarea procesului, a menţinut măsura preventivă a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare luate faţă de societatea comercială Rom Coman SRL, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile concurente de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (două infracţiuni) şi constituirea unui grup infracţional organizat.
 
În rechizitoriul cauzei, DNA a reţinut că Nicuşor Daniel Constantinescu, în perioada 2010 - 2012, ar fi efectuat plăţi nelegale către RAJDP Constanţa în cuantum de 20.254.603,36 de lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări de împădurire, „fără a fi îndeplinite condiţiile impuse prin HCJ Constanţa nr. 310/2009 şi HCJ Constanţa nr. 402/2009 şi fără a exista documente justificative întocmite în condiţiile legii“. „La baza achitării presupuselor lucrări de împăduriri efectuate pe raza judeţului Constanţa, de la bugetul UATJ Constanţa către RAJDP Constanţa, au stat mai multe documente contabile emise de inculpaţii Coman Victor Aurelian şi Popa Daniel Dan, administratori ai SC Rom Coman SRL. În data de 16 iulie 2013, inculpaţii Coman Victor Aurelian şi Popa Daniel Dan au cesionat în mod fictiv părţile sociale ale SC Rom Coman SRL către o persoană de condiţie socială modestă, analfabet, cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală“, conform DNA.

500 de hectare de vie

Reamintim că, potrivit www.vrajitorul.eu, SC Rom Coman SRL a fost preluată de Victor Aurelian Coman și Dan Daniel Popa, în anul 2005, de la Nicolae Coman, tatăl lui Victor Aurelian Coman şi fost primar comunist al comunei Aliman. Despre Dan Daniel Popa se spune că s-ar fi aflat la conducerea Agrostral SA, firmă care administra peste 500 de hectare de vie aparţinând proprietarilor din Aliman în momentul în care aceasta a intrat în faliment, el vânzând ulterior societatea cu tot cu terenuri firmei familiei lui Gheorghe Albu, fost secretar de stat la Ministerul Agriculturii. 

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)


File din al treilea dosar al lui Nicuşor Constantinescu
Fiu de primar, fost consilier local şi lider PSD, trimis în judecată alături de şeful suspendat al CJC (documente)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii