Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:57 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adjunctul sefului de post de la Cobadin, Petre Vasile, audiat de judecatori

ro

15 Jun, 2004 00:00 1110 Marime text

El a fost trimis in fata instantei de procurori sub acuzatia de purtare abuziva * In urma corectiilor corporale aplicate, cel care a fost "altoit" de catre "omul legii" a avut nevoie de 12-14 zile de ingrijiri medicale

Dosarul in care inculpat este adjunctul sefului de post de la Cobadin, Petre Vasile, trimis in judecata pentru purtare abuziva, s-a aflat, ieri, pe rolul Tribunalului Constanta. In cadrul sedintei de judecata, magistratii l-au audiat pe inculpat care inca de la inceput s-a declarat nevinovat, spunand ca el nu a batut pe nimeni. Printre altele, acesta a mai spus ca in 26 de ani de cand lucreaza in Politie nu a agresat nici o persoana pe care a cercetat-o. Petre Vasile s-a mai plans instantei ca, din cauza acestui dosar penal, a fost suspendat din functie, iar in prezent face munca voluntara la Politia din Cobadin, deoarece nu este platit. Fostul sef de Post al Politiei din Valu lui Traian si actualul adjunct al sefului Postului de Politie din Cobadin, agentul sef Petre Vasile a fost trimis in judecata de catre procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta sub acuzatia de purtare abuziva. Initial, barbatul a fost cercetat si pentru vatamare corporala grava, insa anchetatorii au dispus scoaterea de sub urmarire penala pentru aceasta infractiune. Tot ghinionul politistului a pornit de la faptul ca Dan Ghiata, din Valu lui Traian, a depus plangere impotriva sa pe motiv ca ar fi fost batut in sediul Politiei. In cursul lunii martie a anului trecut, Petre Vasile s-a prezentat la serviciu, moment in care a fost informat de subordonati ca in seara precedenta se sustrasesera materiale de constructii din incinta unei biserici din comuna. Din primele cercetari a reiesit ca autorii furtului ar fi Aurel Grecu si Dan Ghiata, motiv pentru care au fost dusi la Politie si audiati. Potrivit actului de inculpare, deoarece la un moment dat Grecu sustinea ca la savarsirea infractiunii a participat si Ghiata, insa acesta nu recunostea, agentul sef Petre Vasile s-a enervat si i-a aplicat ca o prima pedeapsa corporala lovituri in zona toracelui si in partea dorsala, cu un baston din cauciuc. Mai tarziu, vazand ca Dan Ghiata nu recunoaste fapta de care era acuzat, Petre a continuat sa-l loveasca cu pumnul si palmele, incetandu-si agresiunea doar in momentul in care a observat ca celui batut ii curgea sange din urechea stanga. Dupa agresiune, politistul i-a dat drumul acasa, spunandu-i sa se prezinte a doua zi din nou la audieri. Numai ca Ghiata nu a pierdut timpul si s-a dus imediat la Medicina Legala, de unde si-a luat certificat medico-legal. Asa cum rezulta din acest act, Dan Ghiata a suferit in urma loviturilor primite mai multe leziuni destul de majore, dar ceea ce este si mai grav este legat de faptul ca barbatul a ramas cu o infirmitate prin hipoacuzie bilaterala, adica nu mai aude bine. Medicii au concluzionat ca Dan Ghiata a avut nevoie de 12-14 zile de ingrijiri medicale. Contrar celor afirmate ieri in fata instantei, in timpul urmaririi penale, atunci cand a fost audiat de catre procurori, Petre Vasile si-a recunoscut fapta, insa a specificat ca era nervos si l-a lovit nu pentru a obtine declaratia, ci pentru ca l-a deranjat comportamentul lui Ghiata in timpul anchetei. Pentru continuarea cercetarilor judecatoresti, magistratii au stabilit un nou termen de judecata pentru luna viitoare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii