Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:58 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adina Florea vrea sa-l schimbe pe Gurlui

ro

07 Jul, 2007 00:00 1180 Marime text
1183751536.jpg

Prim procurorul Adina Florea, seful Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, a declarat ca institutia pe care o conduce a solicitat procurorului general al Romaniei retragerea calitatii de ofiter de politie judiciara pentru comisarul Ionel Ghiocel Gurlui, din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor.

Cauza unei astfel de solicitari au constituit-o, se pare, "gafele" pe care ofiterul de politie le-a tot comis in ultima perioada, refuzand sa se conformeze ordinelor superiorilor, actionand de capul lui si punand in pericol anchetele in curs de desfasurare. Reamintim ca, pentru prima oara, Gurlui a fost acuzat de favorizarea infractorului, dupa ce a descins de capul lui intr-o perchezitie in dosarul Amalia Opritescu - Vasile Condurache, actiune care i-a pus pe fuga pe infractori, pusi in garda de actiunea lui Gurlui. Ulterior, in luna februarie 2007, a descins ilegal in locuinta unui suspect din Medgidia, fara a-si anunta superiorii si tarand dupa el si doi luptatori DIAS. In ambele cazuri, comisarul Ionel Ghiocel Gurlui s-a ales cu dosar penal. Satui, probabil, sa se tot confrunte cu gafele lui Gurlui, care le tot strica dosarele, in urma cu trei saptamani, procurorii constanteni au solicitat procurorului general al Romaniei retragerea calitatii de politist judiciarist. In vreme ce procurorii asteapta raspunsul, Gurlui a mai comis o gafa, reusind sa strice inca o ancheta. In urma cu doua zile, politistii din cadrul SIF au pus la cale un flagrant la Banca Romaneasca. Oamenii legii detineau informatii potrivit carora un individ din Valu lui Traian, Danut Elisei, de 33 de ani, falsificase o carte de identitate pe numele unui bucurestean si intentiona sa lichideze un depozit de 170.000 de lei. Banca a fost incercuita, iar, in vreme ce colegii sai asteptau ca suspectul sa scoata banii si sa fie prins in flagrant, infractiunea fiind consumata, Gurlui a intrat in sediu si l-a luat de urechi pe faptuitor, in timp ce acesta solicita efectuarea tranzactiei. Infractiunea a ramas astfel numai in faza de tentativa. In cazul in care procurorul general va admite cererea formulata de procurorii constanteni, comisarul sef Ionel Gurlui ca pierde calitatea de ofiter de politie judiciara, ceea ce inseamna ca nu va mai putea efectua acte de cercetare penala in dosare, pe scurt nu va mai putea instrumenta dosare. Si, evident, pune in pericol anchete.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii