Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:31 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acuzat că l-a băgat în spital pe fiul lui Peniu senior Tribunalul Constanţa îl menţinea în arest pe Mureşanu

ro

08 Mar, 2013 00:00 1136 Marime text
Alin Mureşanu, de 20 de ani, din Constanţa, judecat pentru că l-ar fi bătut pe Paul Mihai Peniu, fiul preşedintelui Academiei „Gheorghe Hagi”, rămâne în arest. Decizia luată de Tribunalul Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel.

Azi, instanţa din urmă va judeca recursul formulat de Mureşanu, prin avocat, împotriva menţinerii măsurii de arestare preventivă. Conform poliţiştilor, la data de 13 octombrie 2012, la ora 04.29, poliţiştii Secţiei 3 au fost anunţaţi că, pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa, în dreptul unei unităţi de alimentaţie publică, are loc un scandal între mai multe persoane. Patrula de siguranţă publică deplasată la faţa locului a identificat două grupuri de tineri, formate din Alin Mureşanu (20 ani), Alexandru Mureşan (24 ani) şi Advin Abibula (24 ani) pe de o parte, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, şi Claudiu E. I. (26 ani), Coralia P. I. (24 de ani) şi Mihai Paul Peniu (25 ani), pe de altă parte, toţi din municipiul Constanţa. Pe parcursul verificărilor, poliţiştii au stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, unul dintre tinerii din primul grup l-a lovit cu o sticlă în zona capului pe Mihai Paul Peniu. Mureşanu a fost arestat de Tribunalul Constanţa la data de 7 noiembrie 2012.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii