Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:06 09 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune de amploare a forțelor de ordine la Fetești. Au participat și peste 70 de jandarmi de la Gruparea Mobilă Constanța (galerie foto)

ro

05 Jun, 2020 13:25 3347 Marime text
 
• 77 de persoane au fost amprentate și fotografiate
 
Forţe de ordine cu efective mărite au acţionat astăzi în cartierul Vlașca din municipiul ialomiețean Fetești, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ordine publică şi siguranţă rutieră, precum și obținerea de date și informații cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de furturi din societăți comerciale. 77 de persoane au fost amprentate și fotografiate.
 
100 de polițiști din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale, precum și peste 70 de jandarmi de la Gruparea Mobilă Constanța, însoțiți de câini de serviciu au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Fetești, în vederea prevenirii infracționalității stradale, precum și respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină pe timpul stării de alertă, se arată într-un comunicat al IPJ ialomița.
 
Au fost controlate în trafic 114 autovehicule și legitimate 278 de persoane.
 
Polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic au amprentat și fotografiat 77 de persoane, activitățile făcând parte din cadrul unor dosare penale aflate în lucru la nivelul Poliției Municipiului Fetești.
 
De asemenea, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 29.900 de lei, fiind reținute 2 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.
 
Și polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat în cadrul raziei pentru prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite.
 
Două societăți comerciale au fost depistate că au comercializat produse alimentare și nealimentare fără să elibereze clienților bonuri fiscale, sau cu marfă pe stoc fără documente de proveniență, acestea fiind sancționate, iar valoarea bunurilor deținute fără respectarea prevederilor legale, confiscată.
 
În cazul uneia dintre societățile comerciale susmenționate polițiștii au luat măsura suspendării activității, până la finalizarea cercetărilor.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii