Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:46 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accidentul grav din Buzău, soldat cu două decese! Detalii șocante

ro

31 Jul, 2023 12:26 1324 Marime text
Foto cu rol ilustrativ.
  • Un accident produs vineri, pe data de 28 iulie 2023, între localitățile Cilibia și Bâlhacu din județul Buzău s-a soldat cu două persoane decedate.
  • Raportul de activitate al IGSU în ultimul weekend – perioada 28-30 iulie 2023.
 
Conform unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pompierii militari au gestionat 5.129 de situații de urgență, dintre care 4.129 au fost cazuri SMURD, 324 au fost pentru stingerea incendiilor, 20 pentru descarcerare, iar 656 de misiuni au fost desfășurate în sprijinul comunităților.
 
Din totalul celor 324 de incendii înregistrate la nivel național, 172 au fost arderi de vegetație, suprafața de teren afectată fiind de peste 300 ha.
 
În ceea ce privește avertizarea populației, în perioada de referință au fost transmise 75 de mesaje prin sistemul RO-ALERT pentru informarea cetățenilor cu privire la producerea unor posibile situații de urgență și prevenirea acestora. Astfel, la nivel național au fost transmise 46 de mesaje, în județele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Covasna, Harghita, Mureș, Neamț, Prahova și Vrancea, privind prezența urșilor în proximitatea comunităților, un mesaj în județul Cluj privind producerea unui incendiu cu degajări mari de fum, iar alte 28 de mesaje pentru avertizarea apariției fenomenelor hidrometeorogice periculoase în județele Alba, Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Maramureș, Olt, Sibiu, Sălaj, Satu Mare.
 
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de salvatori, amintim:
 
Un accident grav s-a produs vineri, între două autoturisme, pe drumul dintre localitățile Cilibia și Bâlhacu din județul Buzău. Ajunse la fața locului, pompierii au constatat că în urma evenimentului rutier au rezultat șase victime, dintre care două decedate. După acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, celelalte patru victime au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate.
 
Un alt eveniment rutier grav s-a produs, sâmbătă, în localitatea Ciochina, județul Ialomița, între trei autoturisme. În urma impactului puternic, au rezultat trei victime care au fost evaluate medical la fața locului. Ulterior, două dintre acestea au fost transportate la o unitate medicală de specialitate.
 
O altă intervenție care a necesitat efort susținut din partea salvatorilor este cea a echipajelor de stingere din Capitală care au fost solicitate, duminică, să acționeze în urma unei explozii urmată de incendiu, într-un apartament situat la etajul trei al unui bloc de 10 etaje.
 
Concomitent cu acțiunea de stingere s-au format echipaje de căutare-salvare a eventualelor victime și s-a acționat pentru evacuarea a 40 de persoane. În urma evenimentului, o victimă a necesitat asistență medicală la fața locului, ulterior fiind transportată la spital.
 
Pe lângă aceste situații, pompierii au acționat în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin derularea activităților specifice din zona de frontieră.
 
În continuare, salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns, a mai precizat sursa citată.

Citește și:

Intervenția incredibilă a unui pompier român trimis în Grecia! Un șofer, salvat de la moarte dintr-un accident cu mașina
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii