Accident rutier mortal în județul Argeș. Două persoane au decedat la locul evenimentului
Accident rutier mortal în județul Argeș. Două persoane au decedat la locul evenimentului
07 Sep, 2025 09:29
ZIUA de Constanta
243
Marime text



În această dimineață, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în comuna Budeasa, județul Argeș, în care sunt implicate două autoturisme.
De urgență, către locul indicat, au fost alocate trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării, au identificat două persoane încarcerate (câte una în fiecare vehicul). Victimele au fost extrase și predate echipajelor medicale, una dintre acestea fiind în stop cardio respirator.
Din păcate, a fost declarat decesul ambilor conducători implicați în eveniment.
Polițiștii rutieri efectuează cercetarea cât mai rapidă a locului faptei și eliberarea părții carosabile.
Ce spune IPJ Argeș
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un tânăr de 23 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DJ 703K, pe raza comunei Budeasa, având direcția de deplasare Pitești spre Budeasa, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul vitezei excesive, pe o porțiune de drum în curbă, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sensul opus, condus de un tânăr de 21 de ani, din Budeasa.
În urma impactului, ambii conducători auto au suferit leziuni, în urma cărora a survenit decesul acestora.
De asemenea, o tânără de 21 de ani, din Pitești, pasageră dreapta față în primul autoturism, a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru investigații medicale.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în care cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, transmite IPJ Argeș.
Citește și
Tânără pe motocicletă, implicată într-un accident rutier la Mangalia!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii