Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:50 22 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier grav în județul Ialomița. Șase victime. Implicate un tir și două autoturisme (galerie foto)

ro

05 Mar, 2021 09:53 951 Marime text
  • Accident pe DN 21 în localitatea Slobozia Nouă

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au fost alertați în jurul orei 08:40, să intervină la un accident rutier produs pe DN 21 în localitatea Slobozia Nouă, în care au fost implicate un tir și două autoturisme.
 
Ani Cercel, purtătorul de cuvânt al ISU Ialomița, spune că „la locul solicitării au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe tip B și una tip C ale SAJ Ialomița-substația Slobozia”.

Din evenimentul rutier au rezultat șase victime, din care una încarcerată.

Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei rămasă încarcerată în unul dintre autoturisme.

Celor șase victime le-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului de echipajele SMURD și SAJ, după care cinci victime au fost preluate și transportate  la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
 
Ambulanța SMURD a preluat o victimă, iar celelalte patru victime au fost preluate de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița.

Militarii au mai acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului și sablare carosabil.
 
Sursa foto: ISU Ialomita

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii