Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:23 26 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier grav în Biharia, județul Bihor! Șoferul unui autocar a murit, 24 de persoane rănite

ro

25 Apr, 2025 17:31 460 Marime text
Accident rutier, Sursa foto: ISU Bihor

Un grav accident rutier s-a produs în cursul zilei de vineri, 25 aprilie, în localitatea Biharia, județul Bihor, unde un autocar cu 29 de pasageri s-a izbit violent de o clădire, în urma căruia șoferul a rămas încarcerat. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, conducătorul auto a fost declarat decedat la fața locului, după ce manevrele de resuscitare nu au avut succes.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor, la fața locului au intervenit în regim de urgență echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu autospeciale de intervenție dotate cu modul de descarcerare, autospeciala de descarcerare grea, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD Oradea, mai multe ambulanțe SMURD și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Bihor.

În autocar se aflau 30 de persoane, dintre care 24 au suferit diferite leziuni și au primit îngrijiri medicale la fața locului. Opt dintre acestea, clasificate în cod verde și galben medical, au fost transportate la spital.

În urma impactului, a fost afectată și o conductă de gaz, astfel că la fața locului s-a deplasat și echipajul de cercetare biologică, radiologică și nucleară al ISU Bihor, precum și echipaje ale operatorului economic care se ocupă de rețeaua de gaz din zonă.

Citește și:
Detalii de ultimă orăMașina implicată în accidentul mortal din Mamaia participa la o întrecere. Doi tineri au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii