Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:50 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

USL-ul, înfrânt cu propria armă

ro

08 Sep, 2012 03:07 2524 Marime text
Camelia-Balan.jpgMembrii PSD şi PNL au un alt motiv de dispută... Serialul referitor la mini-recensământ s-a încheiat, dar a început să ruleze un altul, deloc pe gustul electoratului. Nu soarta românilor, ci referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu reprezintă mai nou mărul discordiei în interiorul USL. Ca atare, membrii PSD şi PNL dau vina unii pe alţii pentru organizarea unui scrutin-eşec. Urmarea? Crin Antonescu a ratat zilele trecute prima şedinţă a Senatului, structură a cărui preşedinte este, însă s-a prezentat în mare grabă la Şedinţa Biroului Politic al PNL pentru a face analiza referendumului din data de 29 iulie. „PSD a iniţiat acest demers, nu este normal ca PNL să plătească pentru referendum", ar fi poziţia adoptată de membrii PNL şi de liderul acestora. Liberalii care strigă că nu au nicio vină şi că s-au săturat să piardă de fiecare dată pe mâna PSD sunt supăraţi pe colegii social-democraţi. Pe liberali îi enervează la culme că pesediştii susţin că vina eşecului în privinţa referendumului le aparţine. În timp ce social-democraţii sunt de părere că liberalii nu s-au mobilizat pentru scrutin şi nu au adus suficiente voturi, liberalii se spală pe mâini şi zic că demersul privind suspendarea preşedintelui nu le aparţine lor, ci PSD-ului şi că tot ce au făcut ei a fost să încurajeze acest demers.

Să pasezi vina (eşecul) de la unul la altul este cel mai simplu lucru posibil. Să recunoşti că ai greşit şi să-ţi faci bagajele lăsând pe alţii mai buni să conducă ţara, aceasta ar fi trebuit să facă şi Ponta şi Antonescu. Românii nu au nevoie de Ponta, de Antonescu, de circ, de instabilitatea politică, economică şi socială pe care useliştii au provocat-o din dorinţa de a fi cu orice preţ la putere. Este de ajuns că românii au plătit fără să-şi dorească milioane de lei din bani publici pentru organizarea unui referendum-eşec ce nu îşi avea rostul. Românii seduşi de visul unui trai mai bun s-au trezit acum că au de decontat eşecul uselist şi de suportat circul şi lupta pentru putere a aceleiaşi alianţe care se prezenta a fi aparte. În final, USL nu s-a dovedit a fi aparte, ci... departe de năzuinţele românilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii