Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:16 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Schimbul de tura la DNA", marca Mazare

ro

20 Feb, 2010 03:21 1432 Marime text
claudia_candet_1.jpgCu doar două zile înainte de Congresul Extraordinar al PSD-ului, procurorii de la DNA l-au „invitat" pe fratele unuia dintre cei nouă aspiranţi la şefia partidului, primarul de la malul mării, pe Alexandru Mazăre, să dea explicaţii pentru anumite fapte de corupţie. Denunţătorul în cazul său... nimeni altul decât Nati Meir, un fost doritor la fotoliul de preşedinte al ţării.

După ce în nenumărate rânduri primarul constănţean a fost chemat la DNA şi verificat de ANI, a venit rândul fratelui său să dea cu subsemnatul pentru posibile fapte de corupţie. Numai că, în lipsa lui Radu, plecat în ţări calde, Alexandru cel mai mic a preferat să nu dea nici un detaliu presei despre motivele pentru care este chemat la DNA şi să se sfătuiască mai întâi cu cel care are mai mare experienţă în astfel de situaţii. În schimb, marţi, la deja programata conferinţă de presă, va avea acelaşi discurs perfect de disculpare în faţa ziariştilor, la fel ca fratele său Radu.

„Un demers intenţionat care m-a discreditat într-un moment atât de important şi mi-a scăzut şansele de a ajunge în fruntea partidului"... Teoretic, cam aşa ar suna primele replici ale primarului Mazăre după ce, venit cu forţe proaspete de la carnavalul din Brazilia, şi-ar apăra fratele în faţa presei, aşa cum face de obicei când mai face câte-o vizită pe la DNA.

Până când va fi nevoit să dea sfaturi şi explicaţii cu privire la acuzaţiile aduse fratelui său, Mazăre trebuie să treacă de testul alegerilor din PSD, care nu vor face nimic altceva decât să arate adevărata valoare a sa la nivelul întregului partid. Va fi Mazăre omul „cu sânge", capabil să fie în fruntea partidului sau doar „pata de culoare", senzaţionalul, din această cursă pentru putere şi supremaţie?! Cu atât mai mult cu cât aşa cum arată harta susţinerilor în PSD, Mazăre pare să aibă doar sprijinul organizaţiei sale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii