Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Puiu Hasotti si vulpea cea sireata

ro

15 Dec, 2008 03:20 2083 Marime text
emilian_editorial.jpgVicepreşedintele PNL şi-a adus aminte brusc că este român. Parlamentar român. „Noi vom servi interesul naţional din opoziţie", a început Haşotti să-şi tune patriotismul, când a văzut că partidul, căruia îi face numai probleme, nu intră la guvernare.

Vulpea, când nu ajunge la struguri, spune că sunt acri. Aşa a făcut şi fruntaşul liberal constănţean, când a văzut că partidul său nu apucă niciun ciolănel, cât de mic acolo, de la noua alianţă politică. Şi după ce a stat ascuns o vreme, pentru că de-abia, de-abia, a ajuns parlamentar, hop a uitat de toate şi a scos capul. A lăsat ruşinea de-o parte şi a sărit din tufiş. Şi cu ce? Cu o răbufnire împotriva tuturor. S-a supărat pe PSD, dar şi pe PD-L. De ce? Că nu i-a vrut pe liberalii lui la guvernare. Şi-atunci, acum vreo două zile, Haşotti şi-a adus aminte de perioada de glorie a PNL, când, între 2000 şi 2004, a mai fost în opoziţie.
Iar vocea opoziţiei a fost ascultată. Crede liberalul. Dar nu spune nicio clipă că de fapt construcţia opoziţiei este una şubredă, bazată pe numărul mic de voturi al alegătorilor. Şi că acesta este motivul intrării în opoziţie. Că dacă PNL ar fi avut un număr mai mare de votanţi, ar fi avut altfel curaj să se dea la PSD sau PD-L. Cum explică Geoană, de exemplu: „Noi am luat cele mai multe voturi. Noi suntem câştigătorii morali". Sau Boc: „Noi avem cele mai multe mandate. Noi am câştigat alegerile". Dar PNL ce poate cere? Nu are nici victorie de drept, niciuna morală. Şi-atunci nu rămâne decât poziţia de privitor de pe tuşă. De opozant. De unde să vadă greşelile celorlalţi, de unde să ceară la infinit să fie îndreptate. Iar în tot acest timp să vadă cum îi scapă printre degete funcţii de conducere, influenţă, licitaţii. Care înseamnă bani, avere, afaceri. Pentru că, de fapt, asta este lupta. Pactul pentru cetăţean, pentru România, este doar o tromboneală ieftină.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ghita 15 Dec, 2008 08:35 Fereste-ma Doamne de omul insemnat este un proverb de care trebuie sa-ti aduci aminte de cate ori te intalnesti cu Hasotti.Un pervers notoriu, un curvoi politic nenorocit,care acum ar "face" gratis,dar nu se mai uita nimeni la el.Uitati-l si voi cei de la "ziua".
  • constantin 15 Dec, 2008 07:15 Aveti dreptate domnule Emilian Andrei. Pacat ca PNL a fost dus in jos de actuala conducere a partidului. Iar la Constanta, ce sa mai vorbim? Amatorismul lui Hasotti si-a aratat inca o data roadele negative: cel mai mic procent din tara, iar faptul ca Puiu a ajuns sa mai zboare iar prin Parlament se datoreaza pur si simplu hazardului promovat in legea electorala din acest an. Sunt de acord si cu ultima dumneavoastra fraza. Intr-adevar, la guvernare nu va fi un pact pentru Romania, nici un pact pentru cetatean, ci un pact FSN pentru ultima jefuire a contribuabililor. Iar opozitia de 20% nu va putea opri jaful!!!