Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:35 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorii cu copiuţe în mânecă, modele de urmat pentru elevii certaţi cu cartea

ro

02 Aug, 2013 00:00 1823 Marime text
Ne dorim elevi buni, deştepţi şi cu rezultate bune la examenele naţionale. Ne dorim să creştem copii responsabili, harnici, sinceri, respectuoşi şi sinceri.
 
Dar ce modele de viaţă au cei mici? Cei care peste câţiva ani vor deveni medici, profesori, ingineri, cercetători, muncitori? Cei care vor prelua frâiele ţării? Unul dintre modele de viaţă pentru elevi ar putea fi dascălul. Dar ce te faci când dascălul nu este cu nimic deasupra celor pe care îi învaţă? Când dascălul care intră într-un examen (să zicem de definitivat sau de titularizare) ia o notă proastă. Sau mai rău! Este eliminat din sală pe motiv că a încercat să copieze! Spre exemplu, marţi, a avut loc proba scrisă a concursului de ocupare a catedrelor vacante sau rezervate în învăţământul preuniversitar. Din cei 1.033 de candidaţi prezenţi în sălile de concurs, cinci au fost eliminaţi din examen pentru fraudă şi tentativă de fraudă! Adică viitorii mentori ai copiilor noştri au încercat să copieze. Unii au apelat la telefonul mobil, alţii la notiţe şi copiuţe! La aceştia se adaugă alţi 104 de profesori, care au ieşit din sala de examen. Motivul? Subiectele! Bată-le vina de subiecte, care au fost mult prea grele pentru profesori! Şi culmea, metodologia le permite acest lucru şi le mai permite să se înscrie şi în sesiunea următoare. „Candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, şi părăseşte sala după cel puţin o oră de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale” se spune în metodologia organizării examenului de titularizare. Mai mult, potrivit aceleiaşi Metodologii de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a catedrelor pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată, adică suplinire, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. O nimica toată! Iei un cinci pricăjit şi ai dreptul să stai în faţa unei clase întregi de elevi şi să le transmiţi din cunoştinţele tale, care şi aşa sunt puţine. Şi ne mai întrebăm de ce elevii noştri copiază la examen? De ce elevii iau note proaste la bacalaureat, la teste, la evaluarea naţională? De ce preferă distracţia în locul cărţilor? Pentru că aşa profesori avem. Slab pregătiţi. Şi când mă gândesc că astfel de cadre didactice stau în faţa a sute de elevi pe care îi învaţă carte. Dar ce carte!!! Desigur nu toţi profesorii sunt aşa. Dar, din păcate, cei dedicaţi întru totul meseriei alese şi educaţiei copiilor pot fi număraţi pe degete.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii