Oligarhia in Romania

La o prima vedere, a mai vorbi astazi de existenta oligarhiei intr-un stat care proclama democratia pare o aberatie. De altfel, daca pornim de la etimologia cuvantului (oligos - putin, arche - conducere), ne dam seama ca termenul este intr-o totala contradictie cu democratia (puterea poporului). Totusi, specialistii in teoria puterii sustin, in mod cert, cu temei, ca in regimurile democratice sunt posibile si anumite oligarhii ce pot exercita temporar o inraurire decisiva asupra guvernarii, influenta determinata de statutul social si economic al persoanelor ce fac parte din acele grupari care guverneaza preponderent pentru propriul interes si care beneficiaza de privilegii si prerogative refuzate cetatenilor de rand. Pericolul nasterii oligarhiei intr-o societate democratica a fost semnalat, in urma cu aproape un secol, de Robert Michels, cel care a si formulat "legea de fier a oligarhiei", conform careia organizatiile de tipul partidelor, uniunilor sindicale sau al asociatiilor de alt gen implica tendinte de oligarhie, adica spre acea conducere a celor putini. Concret, plecand de la un exemplu la indemana, pentru ca tot ne pregatim de un nou scrutin, oligarhia se manifesta prin dominatia celor alesi asupra alegatorilor, a celor ce au primit mandatul prin sufragiu universal, egal, direct, secret si liber exprimat asupra celor care le-au incredintat cum nu se poate de democratic mandatul. Desi totul pare a fi confectionat dupa un manual de paradoxalogie, nu stiu cum se face ca aceste idei parca ne sunt cunoscute foarte bine din filmul derulat pe ecranul ultimilor 15 ani de viata in spatiul carpato-danubiano-pontic. In ciuda afirmarii pluralismului politic, cel ce garanteaza teoretic si practic democratia constitutionala, analistii si comentatorii de profesie nu au incetat pe parcursul perioadei la care ne referim sa atentioneze deseori asupra formarii si afirmarii unor influente grupari oligarhice si pe meleagurile mioritice. De cate ori nu am vazut ori auzit dovezi ale dimensiunilor incredibile pe care le-au luat retelele clientelare ale guvernantilor, prin oferirea prioritara a demnitatilor si functiilor publice inalte nu pe criteriile competentei profesionale si ale probitatii morale, ci numai pe cele ale marimii spagii la false concursuri. Cate subiecte de presa nu au retinut atentia opiniei publice privitoare la baronii locali ori la personaje din anturajul puterii (cu alte cuvinte al oligarhiei politice), beneficiare de licitatii trucate, de subventii bugetare sau fonduri europene ilegal acordate, de imprumuturi bancare pe care au uitat sa le mai restituie, de scutiri de obligatii sau reesalonari sine die ale debitelor catre bugetele statului, de evaziune fiscala, de privatizari frauduloase si cate alte matrapazlacuri si inginerii financiare. Suferind acut si de lipsa unei separari reale a puterilor in stat, boala diagnosticata pana si de oficialii de la Bruxelles, dar careia inca nu i s-a gasit leacul, ciracii factorilor de putere, gratie paienjenisului de tip mafiot tesut de sistem, au scapat de mangaierile necesare ale bratului justitiei, devenit brusc prea scurt. Sunt acestea suficiente argumente pentru a demonstra dispozitia innascuta a clasei politice romanesti spre o stratificare oligarhica, dar si valabilitatea legii lui Michels pana aici si acum. Intr-adevar, legea oligarhiei este de fier, daca taria ei a rezistat peste vreme. Dar sa nu fiu fatalista. Toate bolile de care sufera democratia romaneasca, implicit clasa politica autohtona inca necristalizata, pot fi vindecate. Singurul medicament, prescris in aceste zile in falsul lor tratat de psihopatologie politica, pentru toate maladiile politicienilor romani, ctitori ai oligarhiei, este votul. Mai ramane o conditie - sa fie neaparat administrat pe 28 noiembrie, intrucat pacientii vin la consultatie doar o singura data la patru ani.Cornelia POPESCU