Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Mintea scurtă a românului şi pumnii dinaintea votului

ro

09 Oct, 2014 00:00 2245 Marime text
Naţia română are un mare avantaj: are memoria scurtă. Uită repede ce nu vrea să îşi amintească. Doar că unii oameni uită, uneori, inclusiv pe ce lume trăiesc. La propriu. De ceva vreme, câţiva tineri cu dar jurnalistic şi iniţiativă merg prin ţărişoara asta şi îi întreabă pe cei care le ies în cale lucruri simple, elementare, cum ar fi: care este capitala României, ce este creierul şi unde se află sau cum se numeşte ţara în care trăim.

Câteodată, sunt mai îndrăzneţi şi adresează întrebări mai „dificile“, cum ar fi cine este preşedintele României, câte luni sunt într-un an sau pe ce planetă suntem. Aţi crede că cineva doreşte să îi ia peste picior pe cei intervievaţi cu astfel de întrebări ale căror răspunsuri le-ar cunoaşte orice copil. Greşit! Ascultând un astfel de dialog, realizăm că cei care au un „lapsus“ sau spun că au fost prinşi „pe picior greşit“ de reporterii iscoditori sunt realmente încurcaţi şi nu ştiu răspunsul la aceste întrebări. Mai grav este că aceşti oameni votează. Iar votul lor - al celor care nu ştiu pe ce lume se află, la propriu - este egal cu al tău, cu al meu, cu al medicului care tocmai s-a luptat să mai salveze o viaţă, cu al academicianului care a pierdut nopţi citind sau cu al politicianului care i-a pus nefericitului în mână o găleată colorată şi inscripţionată şi i-a spus ce să voteze.

Şi mai grav este că ceilalţi români, care au răspunsul la aceste întrebări şi mai ştiu şi altceva în plus, au memoria civică scurtă. Uită că, în campania electorală, politicienii îşi aduc aminte cu precădere de cei care fac parte din categoria mai sus amintită. Românul cu memoria politică scurtă uită că s-a inventat un vehicul minunat - autobuzul care plimbă oamenii din loc în loc în ziua votului, omit faptul că sărăcia îi împinge pe cei mai mulţi să îşi vândă votul pentru un colţ de pâine şi un mic ori se fac că pierd din ochi pomenile electorale care se împart în stânga şi în dreapta.
Şi-apoi, după alegeri, românul cu minte scurtă îşi aduce aminte că el nu l-a votat pe x să ajungă în funcţie. Asta-i democraţie?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii