Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:38 23 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Un nou anotimp, un nou guvern... Cum reacţionăm la schimbare?

ro

02 Nov, 2019 00:00 1913 Marime text

Nu de puţine ori ajungem în viaţă la concluzia că trebuie să facem o schimbare şi de multe ori chiar facem: ne schimbăm garderoba, coafura sau culoarea părului, poşeta sau locul pernei în pat. Uneori ne schimbăm locul de muncă, alteori casa sau chiar ţara. Facem toate astea aşteptând ca ceva să se întâmple, să fim mai performanţi, mai fericiţi.


Nu toate schimbările sunt pozitive şi nu toate vin atunci când decidem noi că suntem pregătiţi pentru ele. De cele mai multe ori, schimbările au o natură neprevazută.


Dincolo de atitudinea pozitivă în faţa schimbărilor, putem să fim nevoiţi să ne confruntăm cu ele. Suntem puşi în faţa unor schimbări, fără a avea drept de apel, fără a ne întreba dacă suntem pregătiţi şi fără a putea reveni la confortul sau rutina anterioară. Schimbarea este un proces continuu care, vrei sau nu, se va întâmpla oricum în viaţa ta, însă ar fi bine să o conştientizezi şi să o dirijezi în direcţia cea bună.


Moţiunea de cenzură a picat, în urma anunţului făcut de parlamentari, în mod oficial. Din cei 245 de parlamentari care au votat, 238 au votat pentru, ceea ce înseamnă că guvernul condus de Viorica Dăncilă a picat.


Voila... schimbarea de Guvern. Guvernul Orban a înlocuit Guvernul Dăncilă. Tipul de schimbare necesară, la care nu ne rămâne decât să ne adaptăm. De cele mai multe ori ne dorim o schimbare, pentru că este ceva ce ne deranjează, la fel ca în cazul de schimbare menţionat mai sus. Din moment ce intuitiv îţi dai seama ca ai nevoie de o schimbare, cu adevărat, este momentul pentru schimbare. Acest moment nu mai trebui postpus, amânat. Trebuie să fie primul pe lista - „must do“.


Esenţial în procesul de schimbare, indiferent de natura lui, este să nu ne lăsăm pradă lui „lasă că merge şi aşa”. Niciodată! Acest slogan, dacă îi putem spune aşa, ar trebui înlocuit în viaţa fiecăruia din noi de „Dacă merită să fie făcut, atunci merită să fie făcut bine!”.


În general, reticenţa la schimbare este foarte puternică prin faptul că ajungem să ne simţim OK, şi ajungem să ne simţim că ne e bine aşa. În cazuri extreme, când omul ajunge „sub pod” la figurat sau chiar la propriu, atunci conştientizează că din momentul acela mai jos de atât nu poate ajunge şi trebuie să schimbe ceva pentru a merge mai departe. Acest aspect constituie un real semnal de alarmă.


Orice schimbare presupune să ne deplasăm din zona în care ne-am obişnuit să facem lucrurile într-un anumit fel, am căpătat experienţă şi dexteritate şi avem senzaţia că deţinem controlul, către o zonă în care nu ştim exact ce va fi şi cum va fi, doar presupunem. De aceea se şi spune că orice început e greu. De fapt, într-o oarecare măsură, schimbarea ia forma unui nou început.


Motivele pentru care majoritatea încercărilor de schimbare eşuează ţin tocmai de această perioadă de tranziţie de la „ce avem“ la „ce ne dorim” şi modul în care este gestionată această trecere. Mulţi dintre noi dau înapoi, tocmai din această teamă de necunoscut.


Ai auzit de multe ori zicându-se în jurul tău: „Trebuie să fac ceva... Aşa chiar că nu se mai poate... Neapărat trebuie să fac ceva ca să mă schimb”. Şi, în cele mai multe cazuri, a fost nevoie de o grămadă de timp pentru ca schimbarea chiar să se producă.


Ca schimbarea să se producă repede este important să ai încredere în forţa şi în capacitatea ta de a schimba lucrurile!


Tot ce se întâmplă în jurul tău este în schimbare, de la anotimpurile din timpul anului, până la ultimul update la aplicaţiile telefonului. Nu poţi să stai pe loc! Nu-ţi permiţi asta!


Schimbarea este absolut necesară pentru supravieţuire şi inovaţie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii