Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:22 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Ouăle partidelor şi scheletele din dulapurile politicienilor

ro

11 Jul, 2014 00:00 1641 Marime text
Recunosc, aş fi fost, cândva, tentată să intru într-un partid politic, să înţeleg mai bine dedesubturile pânzei de păianjen. Dar mă felicit că nu am făcut-o niciodată. Cândva, o persoană cu o oarecare influenţă spunea că „partidele politice sunt structurile mafiote cel mai bine organizate din România“. Iniţial, am crezut că e doar o declaraţie explozivă aruncată în spaţiul public, dar, la o analiză mai atentă, vorbele sunt mai pline de sens decât par la prima vedere.

De ce nu am văzut până acum în vreun partid politic, sau cel puţin într-o poziţie vizibilă politic, o persoană cu o integritate ireproşabilă, cu un trecut curat, cultivat prin şcoli înalte şi căreia nimeni nu i-ar putea reproşa nimic? Desigur, o astfel de persoană este perfectă, iar perfecţiunea nu există. Totuşi, revin, de ce toţi liderii politici au cel puţin un lucru de care să se ruşineze? O pată cât de „mică“, un examen copiat, greşeli în carieră ascunse sub preş sau alt fel de schelete ascunse în şifonier.
Am auzit despre jocuri piramidale, despre organizări de tip caracatiţă, despre acaparări asemenea lichenilor, însă nu am reuşit să aflu care este forma în care un partid se ramifică. Unde sunt rădăcinile, cât de adânci, cat de gros e trunchiul şi câte ramuri cuprinde? Mai important, cine sunt „păsările“ care se adăpostesc între ramurile partidelor şi câte ouă sunt în cuib?

„O persoană independentă, competentă şi capabilă nu poate intra într-o astfel de structură, iar dacă intră, este imediat rejectată, dată la o parte, de aceste structuri. Aproape toate partidele care au guvernat România au lăsat şi au perpetuat sistemul de furt din banul public“, mai spune acelaşi celebru personaj. Şi ar trebui să îi dăm crezare, căci este tocmai un (fost) lider politic, despre care putem spune, de altfel, că și-a îmbunătăţit averea de pe urma acestei calităţi. Lider politic despre care vom mai auzi, se pare, căci tocmai a decis că va intra în competiţia pentru fotoliul prezidenţial (cin’ să fie, cin’ să fie?).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii