Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:37 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Inundaţii, pasarele şi multe întrebări fără răspuns

ro

23 Jun, 2014 00:00 2436 Marime text
În ultimele zile, am fost martorii neputincioşi ai furiei naturii. Hidrologii au instituit avertizări care au pus, pe rând, Constanţa, sub cod galben, portocaliu şi roşu. Ploile căzute în aceste câteva zile şi repercusiunile implicite m-au făcut să mă întreb, a nu ştiu câta oară, unde sunt responsabilii şi ce fac în tot acest timp? Printre altele, construiesc pasarele...Mai exact, trei pasarele pietonale, cu arhitectură tematică, pentru care Primăria a scos din conturi peste 2.200.000 de lei, cu scopul de a fluidiza traficul pietonal, dar, mai ales, pe cel rutier. Inevitabil, o altă întrebare îmi străbate gândurile. Unde a fost acest trafic fluidizat în aceste zile? Sau poate că am eu o noţiune diferită a acestui cuvânt, deoarece mie mi s-a părut că oraşul fierbea sub un nor de panică şi nervi. Faleza, maşinile, străzile, terasele, casele, gospodăriile şi drumurile comunale de kilometri întregi, toate au fost inundate. Marea, furioasă, Mamaia, pustie, iar pasarelele de mii de euro, inutile.
Cine şi cum compensează pierderile imense provocate de inevitabilele inundaţii anuale? De ce albiile râurilor au fost iar inundate? Cine trebuia să stabilească faptul că sunt necesare regularizările albiilor? În anii trecuţi, nu am avut parte de ploi atât de abundente şi totuşi judeţul a fost paralizat de ape. Responsabilii? O administraţie... neglijentă, căreia măsurile pe termen lung îi sunt necunoscute şi pentru care banii publici au priorităţi clare, modernizarea staţiunii noastre europene şi... pustii.
Da, este adevărat, cu natura nu te pui. Dar mă întreb de câţi ani suntem martorii aceluiaşi „spectacol“ pus în scenă în aer liber, în întregul judeţ, cu străzi inundate, trafic îngreunat şi şuvoaie  fioroase de apă care năvălesc în sediile instituţiilor constănţene, şi îmi dau seama că am prea multe întrebări la care nu pot decât să intuiesc răspunsurile...
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii