Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:52 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Înainte de Mărțișor, România, sub imperiul gerului și al viscolului. Pe cine să dăm vina?

ro

01 Mar, 2018 00:00 1893 Marime text
O iarnă care ne-a scutit în decembrie și ianuarie de zăpezi și temperaturi cu minus iată că și-a intrat în drepturi înainte de Mărțișor.
 
La sfârșit de februarie, a venit iarna adevărată în țara noastră. Însă gerul și zăpada au paralizat România. Deși ninsorile au fost anunțate din timp, frigul a luat prin surprindere pe toată lumea, dovadă fiind problemele care au apărut în doar două zile cu viscol.
 
Autoritățile au închis autostrăzile, drumurile naționale și județene, iar elevii au fost trimiși în vacanță. Toate din cauza condițiilor meteo. CFR Călători a anulat zeci de trenuri, iar mai multe localități au rămas în beznă.
 
Nici la Constanța situația nu se prezintă prea bine. Pe șosele se circulă greu, iar pe străzile din oraș traficul este de-a dreptul imposibil. Pietonii au de suferit cel mai mult, fiind nevoiți să o ia printre mașini, deoarece locul trotuarelor a fost luat de troiene. De asemenea, au fost anulate cursele aeriene, închise porturile maritime de la Marea Neagră, punctele de trecere a frontierei cu bacul.
 
Iar vremea va continua să fie la fel de dură cu noi. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben valabilă până pe data de 1 martie, ora 10.00, principalul fenomen vizat fiind gerul, care afectează întreaga țară. Nu ne rămâne decât să stăm în case și să ieșim afară doar în caz de urgență. Sau, dacă avem în debara o sanie, ne putem bucura de ultimele zile ale unei ierni care s-a lăsat prea mult așteptată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii