Daţi-i sporul de penibil lui Cristi Moldovanu!

Protestele funcţionarilor publici aproape au sufocat România. Din punctul meu de vedere, dincolo de a stabili dacă acestea sunt justificate sau nu, ceea ce s-a putut observa ieşind la suprafaţă odată cu protestele a fost imaginea ipocriziei pure. Sau, cel puţin, eu aşa am perceput-o. Iar când spun asta, am în minte mai multe persoane, dar o imagine se distinge între toate: cea a purtătorului de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa, Cristi Moldovanu.

Aşezat „turceşte" sau, mai bine zis, tăvălindu-se în faţa reprezentanţilor Jandarmeriei Române, Cristi îşi cerea drepturile. Copie caricaturizată a unui maestru de ceremonii, ca într-un dans macabru, purtătorul de cuvânt îşi îndemna „turma" să-i urmeze exemplul, să se aşeze turceşte şi să scandeze pentru drepturile lor. Sunt convinsă că sunt oameni care, împinşi de nevoi reale şi ajunşi la capătul răbdării, au fost nevoiţi să iasă în stradă şi să ceară să fie remuneraţi corect pentru munca pe care o prestează. Dar, cu dreptul la liberă gândire, pe care (încă) mi-l asigură Constituţia României, daţi-mi voie să mă îndoiesc sincer că acesta ar fi cazul purtătorului de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa. Şi ca el, mulţi - în opinia mea. De ce spun asta? Pentru că, de-a lungul timpului, astfel cum reiese din documente, individul cu pricina a fost unul dintre beneficiarii sporurilor celor multe oferite de CJC angajaţilor săi. Auzite sau nemaiauzite şi mai mult sau mai puţin meritate de toată lumea de la CJC, sporurile au fost încasate şi toată lumea (tot de la CJC, se înţelege) era mulţumită. Iar printre sporurile care mi-au atras atenţia şi m-au pus pe gânduri se găsea sporul pentru desfăşurarea activităţii în condiţii penibile de muncă. M-am tot întrebat care ar fi condiţiile penibile de la CJC. Şi nu le-am găsit. Contactat telefonic în urmă cu ceva vreme, Cristi Moldovanu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, m-a asigurat verbal că nimeni n-a încasat un astfel de spor, fiind vorba despre o clasificare generală a sporurilor. C-o fi sau n-o fi aşa, mai puţin importă, în contextul actual în care sporurile au fost oricum declarate ilegale de Curtea de Conturi. Revenind însă la Cristi Moldovanu şi la sporul de penibil, cu aceeaşi libertate a gândirii invocată anterior, consider că, dată fiind „evoluţia" înregistrată de acest funcţionar public la protest, şi-ar merita cu prisosinţă un astfel de „venit". Tăvălit prin faţa jandarmilor, pentru o cauză în care este îndoielnic că ar avea de ce să creadă cu adevărat, jignind prin prezenţa sa adevăraţii loviţi ai sorţii, Moldovanu se încadrează perfect, din punctul meu de vedere, în prevederile ce ar reglementa asigurarea unui spor de penibil. Dacă nu i-l dă statul sau mult-iubita instituţie pe care o reprezintă (nu întotdeauna) cu succes, aş face o chetă să-i asigur eu sporul de penibil. În lipsă de fonduri, îi acord unul metaforic.