Bacalaureat 2011 Opere dramatice, drame, dramolete

S-a ajuns accidental, cred, într-unul dintre momentele de colaps ale acestui exerciţiu naţional-colectiv de furt al căciulii care se numeşte „Bacalaureat", în punctul în care se pare că nici supraveghetorii amabili, nici fiţuicile ascunse prin ciorapi ori prin chiloţi nu mai garantează rezolvarea satisfăcătoare a subiectelor. Lecturarea atentă a cerinţelor detaliate ale punctului al treilea de la proba scrisă la limba şi literatura română ar fi oferit numeroase motive de răzgândire pentru candidaţii care au ales să caracterizeze personajul Ştefan Gheorghidiu. Şi totuşi, unii - fie excesiv dependenţi de comentariile-şablon învăţate mecanic sau copiate din culegeri cu caracter de sursă unică de procurare a informaţiei, fie influenţaţi de curentele spontane de opinie vânturate iresponsabil prin sălile de examen - au mers până la capăt în opţiunea lor eronată.

Acest episod, împreună cu celelalte lucruri legate de Bacalaureat pe care preferăm să ne facem că nu le cunoaştem, ridică un motiv serios de reflecţie:

Bacul este doar pe hârtie examenul just de verificare a cunoştinţelor generale la încheierea liceului. În percepţia publică şi în realitate este, cât se poate de clar conturat, un simulacru din ce în ce mai jenant, care implică inegal elevi, profesori, părinţi, blazoane de liceu şi inspectorate şcolare judeţene, toţi într-o goană nebună după note umflate, împuşcate cu ghiuleaua. Finalitatea sa nu este, în cele mai multe cazuri, o notă relevantă, obţinută pe merit. Este un coeficient îngrăşat prin fraudă, inserat în dosare depuse la facultăţi cu criterii de admitere laxe, interesate doar să atragă cât mai mulţi studenţi.

Ciclul de învăţământ superior se deschide astfel cu o farsă ce creează nu perspectiva unor laboratoare de specialişti, ci pe aceea - greu de reparat - a unor fabrici de diplome cu numeroşi semidocţi, semianalfabeţi şi rebuturi intelectuale supraevaluate pe banda rulantă.