Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:15 20 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administraţia locală, impasibilă la cererile cetăţenilor

ro

23 Nov, 2013 00:00 1384 Marime text
Audienţele de la Primăria Constanţa se ţin pe... Facebook. Primarul mai mult brazilian, decât constănţean, pare că a uitat de tot de municipiu. Am auzit că vrea să aducă sambadromul din Brazilia în Mamaia şi să lumineze plajele tot ca în... Brazilia. Acestea sunt veştile pe care le-am primit de curând de la primar, după o perioadă îndelungată în care nu a mai avut nicio apariţie media.

Clar în tot acest timp nu a fost găsit nici de constănţenii, care petrec în frig şi iarna aceasta, într-o urbe în care administraţia Mazăre nu a reuşit subvenţionarea gigacaloriei ce a atins cote enorme, fiind printre cele mai mari din ţară.
Pentru că nu au încotro, constănţenii au ajuns să se plângă de frigul din case pe reţelele de socializare, şi nu în audienţele pe care edilul trebuie să le ţină la Primărie.

Este şi cazul familiei Paraschiv. Întristat de drama familiei sale, care petrece iarna aceasta în frig, în casa bunicilor, Florin i-a scris preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, solicitându-i acestuia (oare ne mai întrebăm de ce nu primarului Radu Mazăre?!) să facă ordine în curtea Primăriei Constanţa.
Este doar unul, credem, dintre mulţii copii constănţeni, care a trecut la fapte şi care cere cu umilinţă ajutor, ajutor care a întârziat să apară din partea autorităţilor abilitate.

„Mă numesc Paraschiv Florin şi părinţii mei se zbat pentru Locuinţa Socială şi de la primărie îi trimit la ADP, iar cei de acolo îi trimit înapoi la primărie. Vă rugam să luaţi măsuri drastice în privinţa neregulilor existente în cazul celor două instituţii. Părinţii mei sunt pe locul 7 şi sunt minţiţi că nu mai există locuinţe, şi vin următorii de pe listă şi dau şpagă sau au „PILE” şi li se dau locuinţe. Vă rog frumos dacă se poate de sărbători să primim casa noastră, ca să ne petrecem sărbătorile cu fericire şi să nu mai stăm în două camere şi în frig la bunici. Vă mulţumesc!”, este mesajul lăsat de Florin pe pagina de Facebook a preşedintelui CJC.

Oare va reacţiona în vreun fel Nicuşor Constantinescu?! Până acum nu a făcut-o, dar nu este timpul pierdut. Oare vom vedea zilele acestea pe Facebook o poză cu Nicuşor Constantinescu alături de Florin şi de familia sa, la momentul predării locuinţei sociale despre care băiatul face referire?! Ar fi o imagine cu totul diferită faţă de cea existentă pe reţeaua de socializare, de la diferitele întruniri culturale, politice, administrative, cu care ne-a obişnuit şeful CJC...

Ti-a placut articolul?

Comentarii