Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:50 17 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salariile au crescut în luna decembrie. În ce domenii s-a câştigat cel mai mult

ro

09 Feb, 2018 12:26 788 Marime text
Câştigul salarial mediu nominal brut a crescut în decembrie cu 6,8%, la 3.662 lei, faţă de luna noiembrie, în timp ce câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.629 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 165 lei (+6,7%), a informat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit Digi 24.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (9.239 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.481 lei).

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 11,7%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 108,1%. Indicele câştigului salarial real a fost de 106,4% pentru luna decembrie 2017, faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 192,9%, cu 11,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2017.

”În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an”, precizează datele INS.

În luna decembrie 2017, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna noiembrie 2017.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost determinate de disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 92,4% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 67,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului; între 20% şi 35,5% în activităţi de servicii anexe extracţiei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), industria metalurgică, tranzacţii imobiliare, arată INS.

În plus, s-au înregistrat creşteri între 16% şi 20% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, alte activităţi extractive, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), telecomunicaţii.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna noiembrie de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri, spun oficialii INS.

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 1,5% şi 3% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, transporturi aeriene, fabricarea echipamentelor electrice, alte activităţi industrial.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+2,9%), respectiv în administraţie publică (+0,6%).

Câştigul salarial mediu net a scăzut în învăţământ (-4,3%) ca urmare a începerii vacanţei şcolare şi reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice.

Ti-a placut articolul?

Comentarii