Ministerul Energiei a semnat primul contract de finanțare pentru construirea unei fabrici de panouri fotovoltaice
Ministerul Energiei a semnat primul contract de finanțare pentru construirea unei fabrici de panouri fotovoltaice
18 Oct, 2024 16:27
ZIUA de Constanta
378
Marime text
Ministerul Energiei a semnat primul contract de finanțare pentru construirea unei fabrici de panouri fotovoltaice, cu fonduri UE nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, joi, două contracte de finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ce vizează dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice şi promovarea investiţiilor în lanţul valoric al celulelor şi panourilor fotovoltaice, transmite știripesurse.ro
“În această vară, am văzut toţi cât de importante şi necesare sunt investiţiile în capacităţile de stocare a energiei electrice.
Pe lângă rolul în echilibrarea sistemului, capacităţile de stocare ne permit să putem beneficia energia ieftină şi verde produsă de parcurile solare şi eoliene şi atunci când nu bate soarele sau nu bate vântul. Astfel vom avea o energie mai sigură şi mai ieftină.
Astăzi am semnat primele două contracte din apelul lansat ca parte a PNRR - investiţia 4.3. În plus, trebuie să reducem dependenţa de importurile de panouri fotovoltaice din ţările din afara UE, de aceea sprijinim cu bani nerambursabili investiţiile româneşti în producţia celulelor şi panourilor fotovoltaice”.
Fabrica va fi construită în Sfântu Gheorghe, județul Covasna
„Am semnat tot astăzi primul contract, care va sprijini construcţia unei fabrici de panouri fotovoltaice, de la zero, la Sfântu Gheorghe”, a declarat, joi, Sebastian Burduja.
Contractul semnat este cu firma SC KBK KRAFT PROJEKT S.R.L.. Valoarea ajutorului de stat ajunge la 19.377.991,82 lei (3.894.838,87 euro), iar capacitatea de producţie va fi de 140 MW. Compania are un proiect de construire a unei hale industriale de asamblare de panouri fotovoltaice în municipiul Sfântu Gheorghe din județul Covasna, cartierul Câmpul Frumos.
Proiectul este gândit pe o suprafață de teren de aproape 1 hectar și își propune o capacitate de producție zilnică de peste 430 de panouri.
Citește și
PM Constanța va emite acord de mediuHoria Green SRL, controlată de Florin Cârstocea, investește într-un parc fotovoltaic în Ovidiu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii