Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:11 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

APM Constanta ofera spre administrare rezervatiile din judet

ro

10 Feb, 2004 00:00 950 Marime text

Actiunea vizeaza, potrivit celor prezentate de seful compartimentului Protectia Naturii si Arii Protejate, Marcela Popovici, revitalizarea turismului ecologic constantean

La finele lunii octombrie a anului trecut, Agentia pentru Protectia Mediului Constanta, prin intermediul biroului Protectia Naturii si Arii Protejate, a demarat, in conformitate cu prevederile Ordonantei 850/2003, campania de incredintare spre administrare sau atribuire a custodiei ariilor naturale protejate. Astfel, referitor la aceasta actiune, seful compartimentul PNAP, Marcela Popovici, a declarat ca solicitantii pot primi din partea statului anumite rezervatii naturale, pentru care acestia vor avea obligatia de a asigura o serie de fonduri in baza carora sa poata administra terenurile. Totodata, prin aceasta ampla campanie se incearca o revitalizare a turismului ecologic romanesc. Aceeasi sursa a mai precizat ca termenul limita pana la care cei interesati pot depune documentatiile a fost stabilit, pentru aceasta prima etapa a desfasurarii, pentru data de 5 martie. Totodata, in saptamana 5-8 aprilie, la sediul APM Constanta, se va intruni comisia de evaluare a ofertelor privind atribuirea in custodie a ariilor naturale protejate din judetul Constanta. Tot referitor la aceste oferte, Popovici a mai mentionat ca "pana in prezent nu a fost depusa nici o cerere, dar exista anumite regii si societati care si-au manifestat interesul de a participa la aceasta actiune".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii