Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:40 03 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şedinţă comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova Protest unionist la Neptun (galerie foto)

ro

23 Sep, 2015 00:00 8937 Marime text
Guvernele României şi Republicii Moldova au susţinut, ieri, o şedinţă comună, în staţiunea Neptun, condusă de prim-ministrul Victor Ponta şi prim-ministrul moldovean Valeriu Streleţ, şedinţă la care s-au stabilit noile proiecte comune ale celor două state. Reuniunea celor două guverne a fost decisă cu prilejul vizitei premierului Victor Ponta la Chişinău, pe 27 august, când au fost stabilite priorităţile pentru agenda bilaterală în următoarele luni şi a fost semnat cel de-al patrulea Protocol Adiţional la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro.

Ce conţine agenda şedinţei interguvernamentale de la Neptun

Membrii celor două guverne au discutat, în şedinţa de la Neptun, despre noile proiecte ce vor fi finanţate în baza acestui acord. O atenţie specială va fi acordată, în următoarea perioadă, continuării proiectelor de infrastructură în domeniul energetic, pentru asigurarea interconectării sistemelor naţionale electrice şi de gaze naturale, precum şi în domeniul transporturilor, prin proiectarea şi realizarea unor noi poduri peste Prut. De asemenea, în cadrul discuţiilor bilaterale, a fost repus pe tapet interesul reciproc pentru posibila participare a unor companii din România la viitoare privatizări în diverse sectoare economice din Republica Moldova. Alte proiecte comune vizează domenii ale agriculturii şi protecţiei mediului, dar şi sprijin în dezvoltarea domeniului sănătăţii, prin extinderea serviciului de intervenţie de urgenţe în Republica Moldova. O componentă specială din programul de asistenţă financiară acordată de România va fi domeniul învăţământului. Se preconizează continuarea proiectelor de construcţie de grădiniţe, în special în mediul rural, precum şi extinderea programelor de burse pentru studiu în România, cu precădere pentru specializări neacoperite în Republica Moldova. De asemenea, specialiştii din administraţia publică din Moldova vor avea parte de stagii de pregătire la Bucureşti.
 
Totodată, este de aşteptat ca, pe agenda convorbirilor în plen, în cadrul întâlnirilor separate ale prim-miniştrilor Victor Ponta şi Valeriu Streleţ, precum şi în discuţiile sectoriale ale miniştrilor de resort, să fie incluse aspecte recente ale evoluţiilor în parcursul european al Republicii Moldova, precum şi teme regionale de actualitate care preocupă cele două ţări.
Premierul Victor Ponta a salutat protestul unioniştilor, chiar dacă acestora nu li s-a permis să se apropie foarte mult de locul desfăşurării şedinţei celor două executive.

300 de unionişti au scandat unirea Basarabiei cu România, monedă unică şi interconectare energetică!

Protest paşnic, pe alocuri agitat al unioniştilor, la Neptun, cu ocazia întâlnirii interguvernamentale. Unioniştii au încercat forţarea cordonului de jandarmi, după ce nu li s-a permis să se apropie mai mult de complexul în care oficialii români şi basarabeni discutau pe marginea relaţiilor şi proiectelor bilaterale. Manifestanţii au scandat pentru unire, monedă unică şi interconectare energetică între cele două ţări. Platforma Unionistă „Acţiunea 2012“, condusă de George Simion, şi Partidul România Unită - filiala Dobrogea au participat la eveniment. Peste 150 de unionişti au ajuns la Neptun direct de la Chişinău, iar ceilalţi s-au îmbarcat dis-de-dimineaţă în autocare, din Gara Constanţa, pentru a ajunge la protest. În cadrul discuţiilor, unioniştii şi-au dorit să le transmită reprezentanţilor celor două guverne că îşi doresc continuarea parcursului către Uniunea Europeană al Republicii Moldova şi îndemnul la consolidarea stabilităţii politice, economice şi sociale, în baza normelor şi exigenţelor europene privind funcţionarea statului de drept şi a mecanismelor democratice.

„Având în vedere nesustenabilitatea economică şi socială a Republicii Moldova, unioniştii solicită celor două guverne stabilirea unei agende clare privind unirea. Să nu uităm că am fost despărţiţi prin pactul criminal Ribbentrop-Molotov. Cerem anularea consecinţelor acestui pact şi reîntregirea paşnică a poporului român de pe cele două maluri ale Prutului“, a declarat liderul Platformei Unioniste „Acţiunea 2012“, George Simion, care a precizat că tinerii care au făcut drumul de la Chişinău la Neptun doresc interconectarea energetică a celor două ţări, adoptarea unei monede unice şi administrarea ei de către Banca Naţională a României şi o singură politică externă şi de apărare.
 
George Simion poate intra în Republica Moldova
 
Curtea de Apel i-a anulat interdicţia de intrare în Republica Moldova lui George Simion. Liderul Platformei Unioniste „Acţiunea 2012“ a fost declarat nevinovat de către Curtea de Apel Chişinău. Din acest moment, Simion scapă de interdicţia de a intra în Republica Moldova. George Simion a fost expulzat pe 13 mai, iar Biroul de Migraţie şi Azil i-a interzis să mai intre în Moldova timp de cinci ani.

Hora Unirii, la Neptun

7 aprilie 2009 este una dintre cele mai importante date ale istoriei recente româneşti de peste Prut. În 2009, tinerii de la Chişinău au dat lovitura de graţie unei guvernări comuniste care părea să se permanentizeze. Pe străzile oraşului s-a cântat „Deşteaptă-te, române!“, iar pe clădirea Preşedinţiei şi a Parlamentului a fluturat drapelul românesc. Acum, unioniştii transmit ori de câte ori au ocazia mesaje puternice românilor. Aşa s-a întâmplat şi ieri, la Neptun, când protestatarii au strigat sloganuri precum: „Vrem Unirea!“, „DNA, treci Prutul!“, „Vrem BNR, nu BNM“, „Politică externă comună“, „Bucureşti şi Chişinău, două inimi româneşti“. La protestul de la Neptun au participat şi reprezentanţi ai Mişcării Civice „Tinerii Moldovei“, în frunte cu Anatol Ursu. „Scopul nostru este unirea dintre cele două state. De la cele două guverne dorim, astăzi, stabilirea unei agende clare pentru unire până în 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire a românilor“, au mai spus liderii unionişti.
 
În contextul desfăşurării la Neptun a reuniunii de Guverne România - Republica Moldova, militanţii pentru Unire, veniţi din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, au înaintat revendicările referitoare la agenda Reunificării şi au anunţat că vor continua manifestaţiile stradale până la soluţionarea acestora.
Următorul protest al unioniştilor ar putea avea loc la Bucureşti, în luna octombrie.
 
Peste 300 de persoane au cerut Unirea la Neptun - „Vrem Unire!“, „Trecem Prutul!“, „Basarabia e România!“
 
Această platformă-program a fost înmânată, la finalul şedinţei interguvernamentale România - Republica Moldova, ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, şi ministrului pentru Dialog Social, Liviu Marian Popa, de către o delegaţie formată din şase unionişti români şi moldoveni. Unioniştii s-au adunat, ieri, încă de la ora 11.00, în staţiunea Neptun, în faţa clădirii unde a avut loc şedinţa comună a celor două guverne, ei având steaguri şi pancarte cu mesaje precum „Vrem Unire!“, „Trecem Prutul“, „Basarabia e România“, „Politică externă comună“ şi „DNA, treci Prutul!“.
 
De asemenea, manifestanţii au scandat „Unire“, „Basarabia e România“ şi „Trăiască, trăiască, să-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!“.
 
FOTO cu explicatie: platforma program pentru unirea poporului roman intocmita la Bucov, judetul Prahova, 6-13 iulie, Casa Memoriala Constantin Stere – sunt 5 fotografii salvate cu numele sfatul tarii 100, in folderul unionisti
 
La un moment dat, tinerii au negociat cu jandarmii, pentru a ajunge mai aproape de clădirea unde se desfăşura şedinţa comună a Guvernelor. Mitingul a fost organizat de Platforma Unionistă „Acţiunea 2012“. Liderii platformei au precizat, prin vocea preşedintelui George Simion, că au venit să transmită reprezentanţilor Guvernelor României şi Republicii Moldova că ar trebui să fie stabilit un calendar pentru unirea celor două state.

Protestele pro unire vor fi reluate la începutul anului universitar în Bucureşti.

Ponta - „România este o ţară care poate sprijini financiar R. Moldova“

În conferinţa de presă care a precedat şedinţa de Guvern comună România - Republica Moldova, premierul Victor Ponta a anunțat că România este dispusă să ajute din punct de vedere financiar Republica Moldova, în contextul în care în ședința comună a celor două guverne care are loc la Neptun se discută și condițiile în care se va acorda un împrumut rambursabil autorităților de la Chișinău. La rândul său, premierul moldovean Valeriu Streleț a spus că ajutorul financiar acordat de România vine „într-un moment crucial pentru Republica Moldova“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii