Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precedentul Casa Bănescu! Afaceristul Caradima vrea să ridice un mastodont de beton în imediata vecinătate a Muzeului de Artă din Constanța (DOCUMENTE)

ro

22 Nov, 2022 00:00 2908 Marime text
  • Cafenea și apartamente, asta vrea să construiască Sterie Caradima în imediata apropiere a Muzeului de Artă din Constanța
  • Pentru asta a cerut acordul CJC în calitate de vecin
  • În proiectul aflat în atenția consilierilor județeni se precizează că lucrările de construcții pentru obiectivul menționat anterior se vor realiza astfel încât să nu aducă atingere drepturilor județului Constanța, în calitate de proprietar
  • Pe bulevardul Tomis nr. 86, a existat în trecut o clădire monument istoric, clasă B, în prezent dispărută, conform memoriului de prezentare atașat proiectului de hotărâre
  • În acest context, merită amintit și analizat precendentul Eden SRL vs. Casa Bănescu – Școala de Artă Populară din cadrul Centrului Teodor Burada
  • Sterie Caradima a fost asociat cu 23% în SC Franc Construct SRL alături de Dumitru Caradima, consilierul local PSD Cristian Mihăilescu și un alt afacerist, Alexandru Barbă
 
 
 
 
Un teren din Muzeul de Artă de pe Bulevardul Tomis nr. 86 se află astăzi în atenție consilierilor județeni constănțeni.

În cadrul ședinței de CJC acestora li se cere din partea inițiatorului, președintele Mihai Lupu, acordul pentru o construcție mixtă- S+P+3E+4E retras - locuințe colective şi spațiu comercial şi de alimentație publică, vezi secțiunea „documente”.

Terenul se învecinează pe latura de la sud- est cu Muzeul de Artă Constanţa (clădiri + teren aferent).

Caradima Sterie este proprietarul imobilului situat în municipiul Constanta, Bd. Tomis, nr. 86, având numărul cadastral 231.777.

Caradima solicită emiterea acordului Consiliului Județean Constanţa, în calitate de vecin (n.r. Muzeul de Artă din Constanța funcționează în subordinea Consiliului Județean), în vederea edificării acestui imobil.

Acordul va fi utilizat în vederea obținerii autorizației de construire de la Primăria Constanța.

În Certificatul de Urbanism nr. 2238/2001, emis de Primăria municipiului Constanța, se solicită expres acordul vecinilor limitrofi conform art. 612 din Codul Civil şi conform art. 27 din Ordinul nr. 839/2009, pentru amplasarea unei construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate şi pentru măsurile de protejare a construcţillor învecinate.

Reamintim, în conformitate cu prevederile art. 612I din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil - Distanța minimă în construcţii: Orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distame minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.

Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin acordul părţilor exprimat printr-un înscris autentic.

Acordul vecinilor este condiţionat de asigurarea, prin proiectul tehnic şi autorizatia de construire a măsurilor de punere în siguranță a construcţiei preexistente rezultate în urma raportului de expertiză tehnică întocmit la comanda investitorului noii construcții.

”În cazul în care construcția propusă este amplasată adiacent corpului C 2, cu regim de înălțime D+ P +3E şi C4 -coridor tebnic, aparținând Muzeului de Artă Constanța, prin ridicarea construcţiei noi, în vecinătatea imediată a imobilului domeniu public al judeţului, nu se vor aduce prejudicii privind rezistenţa mecanică şi stabilitatea, securitatea la incendiu, igiena, sănatatea şi mediul ori siguranţa în exploatare (alipirea la calcan, fundarea la o cotă mai adancă decat cea a tălpii fundaţici constructiei existente, afectarea gradului de însorire), se arată în proiectul aflat în atenția consilierilor județeni.




Potrivit memoriului tehnic care însoțește proiectul de hotărâre, pe bulevardul Tomis nr. 86, a existat o clădire monument istoric, clasă B,
actualmente dispărut potrivit Listei monumentelor istorice dispărute, actualizată prin anexă la Ordinul ministrului culturii nr. 2.828/2015.
Chiar și așa, viitoarea construcție, dacă aceasta va fi edificată va fi situată într-o zonă de protecție a rnonumentelor istorice, cum ar fi: Casă, Bd. Ferdinand, nr. 16, datare sec. XX, Cod CT-II-m-B-02812, nr. crt. 519 Muzeul de Artă — clădirea veche, fosta scoală, Bd. Tomis, nr. 82, datare 1893, Cod CT-11-m-A-02852, nr. crt. 555 Statuia „Copilul cu broască", Bd. Tomis nr. 82, lângă intrarea în Muzeul de Artă Constanța, Cod CT-11-m-B-02933, nr. crt. 651.
 
Caradima, unul dintre asociații Franc Construct SRL
 
Sterie Caradima născut pe 1.06.1944, în Cogealac, a fost asociat, până în anul 2020, în SC Franc Construct SRL alături de Dumitru Caradima, consilierul local PSD Cristian Mihăilescu și Alexandru Barbă.

Aceștia au ridicat două clădiri de zece etaje pe bulevardul Aurel Vlaicu, după ce în 2018, Primăria Constanţa a emis Autorizaţia de construire nr. 84 pentru Franc Construct SRL. Actul constă în „Construire două imobile s+P+10e+E tehnic - locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter - corp A şi corp B, amenajare exterioară şi împrejmuire incintă“.

Cele două imobile au o suprafaţă construită de 995 mp, o suprafaţă desfăşurată de 13.429,4 mp, 86 de apartamente, 83 de locuri parcare în subsol şi 27 în incinta proprietăţii. Investiţia va fi realizată pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 325A.

Un an mai târziu, pe 7 mai, Primăria Constanţa emitea certificatul de urbanism nr. 1561, care presupune următoarele: „Modificare proiect în curs de execuţie «Locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter - corp A şi Corp b - s+P+10e+etehnic, amenajare exterioară şi împrejmuire incintă», autorizat cu autorizaţia de construire nr. 84 din 12.02.2018 - prin recompartimentări interioare, refaţadizare şi supraetajare cu încă un nivel, o singură dată, în suprafaţă de maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată a clădirilor - conform legii nr. 50/1991, doar după intabularea construcţiei la stadiul fizic autorizat premergător supraetajării, prin transformare etaj tehnic în etaj 11 retras şi organizare de şantier“.
 
Precedentul „Casa Ion Bănescu”
 
În octombrie 1990, fostul prefect al Constanţei, Adrian Rădulescu, apreciindu-i valoarea patrimonială, atribuia Casa „Bănescu“ situată tot pe Bulevardul Tomis la nr.112, Şcolii Populare de Arte.

Pereţii clădirii care adăpostea o parte din casele Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” au început să se crape încă din 2016, acum trosnesc iar clădirea a fost evacuată.

S-a ajuns la această situație, după ce, în anul 2015, societatea Eden SRL a obţinut de la Primăria Constanţa Autorizaţia de construire nr. 771 pentru „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 299/26.02.2010 şi nr. 543/29.04.2014 - Construire imobil S+P+4/5E, spaţii comerciale, birouri şi locuinţe, repoziţionare scară şi lift, recompartimentări interioare şi modificări faţade“.

În anul 2017, autoritățile județene chiar anunțaseră o acțiune civilă în instanță împotriva societății Eden SRL, care deține imobilul cu trei etaje de pe bulevardul Tomis nr. 112 lipit de Casa Bănescu și a cărei construcție ar fi afectat clădirea de patrimoniu.



Povestea imobilului de pe bulevardul Tomis 112

În ediţia din 5 mai 2015, cotidianul ZIUA de Constanţa a publicat articolul „Pe un fost teren al RAEDPP-ului vândut lui Marius Tărcatu. Imobilul ridicat de Eden SRL pe Tomis va suferi noi recompartimentări“.

În articolul respectiv, relatam că societatea Eden SRL continuă construcţia imobilului cu trei etaje pe bulevardul Tomis nr. 112.

În februarie 2010, Iani Beciu a obţinut de la Primăria Constanţa autorizaţie pentru construire imobil S+P+4/5E - spaţii comerciale, birouri şi locuinţe, pe bulevardul Tomis 112. Iar în anul 2015, pe data de 8 mai, societatea Eden SRL a obţinut de la Primăria Constanţa Autorizaţia de construire nr. 771 pentru „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 299/26.02.2010 şi nr. 543/29.04.2014 - Construire imobil S+P+4/5E, spaţii comerciale, birouri şi locuinţe, repoziţionare scară şi lift, recompartimentări interioare şi modificări faţade“.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Eden SRL  este controlată de Neculai Beciu, născut pe 17.02.1950, în Ceamurlia de Sus, Tulcea.

Tot el este şi administratorul firmei, care se ocupă de închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Două blocuri ridicate de Franc Construct pe bulevardul Aurel Vlaicu, supraetajate. Ce condiţii a pus Primăria Constanţa (galerie foto)

Două clădiri de zece etaje fiecare, pe bulevardul Aurel Vlaicu. Cine este investitorul

Eden SRL invocă un cutremur produs ulterior Cine a afectat structura de rezistenţă a sediului Şcolii Populare de Arte? (documente+galerie foto)

CJC dă în judecată societatea de la care SPIT a închiriat sediul de pe bulevardul Tomis. Vezi de ce!

Editorial USR-iștii "mor" de grija casei Stănescu, iar sub ochii lor se prăbușește conacul Ion Bănescu!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii