Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:10 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poveştile miliardarilor constănţeni Cum şi-au făcut averile cei din Top 500

ro

11 Nov, 2013 00:00 13889 Marime text
Sunt celebri şi au afaceri de milioane de euro pe care fie le-au preluat de la părinţi, fie le-au dezvoltat singuri, cu diverşi asociaţi sau împreună cu familia. Prin investiţiile derulate, miliardarii constănţeni au reuşit să pătrundă şi-n acest an în Top 500 Forbes, aflându-se în continuare printre milionarii în euro ai României.
Cum şi-au făcut averile aceşti miliardari? Sau mai bine zis, de unde au pornit şi unde au ajuns astăzi? Sunt chestiuni consemnate în rândurile următoare, în care veţi găsi poveşti interesante despre un fost arbitru de fotbal, un miliardar care a făcut primii bani din fier vechi şi din importuri de banane, un medic ginecolog care susţine că a devenit întâmplător investitor în turism sau un picol care conduce astăzi una dintre cele mai vestite discoteci de pe litoralul Mării Negre. În acelaşi top al miliardarilor se află şi foşti ziarişti, astăzi miliardari, şi oameni cu funcţii importante în administraţia publică locală şi judeţeană. În acest din urmă caz vorbim, desigur, despre preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi despre primarul Constanţei, Radu Mazăre. Cei doi, alături de partenerul lor, Sorin Strutinsky, au pus bazele unui trust media la începutul anilor 1990.
 
Miliardar din afaceri cu petrol

Cel mai bogat dintre cei mai bogaţi constănţeni este Gabriel Comănescu, cu o avere de 500 de milioane de euro, care îşi menţine poziţia în Top 500, ocupând, la fel ca anul trecut, locul 6. Comănescu a pornit din anul 1999 cu afacerile cu petrol, fiind proprietarul Upetrom. Din grupul pe care îl controlează astăzi miliardarul fac parte Grup Servicii Petroliere SA, care coordonează activităţile de foraj maritim, construcţii offshore şi transport, Upetrom 1 Mai SA, producător de echipamente petroliere, Upetrom Traiding & Engineering SAL, Vega Tourism SA şi Upetrom Group Management, companie de management şi suport. Recent, Comănescu şi-a îndreptat atenţia către mass-media. Prin intermediul Atelier Media, Comănescu a primit licenţă pentru lansarea postului regional Black Sea TV.
Afacerile din turism continuă şi ele. În vara acestui an, Hotelul Vega din Mamaia a împlinit cinci ani, eveniment marcat printr-o investiţie de jumătate de milion de euro în modernizarea unităţii turistice.
Omul de afaceri constănţean nu s-a oprit la afacerile din domeniile petrolier, turism şi media. Comănescu caută noi oportunităţi de a face bani. Mai nou, miliardarul îşi îndreaptă atenţia către domeniul eolian. Potrivit celor de la Forbes, Comănescu vrea să înceapă construirea unor parcuri eoliene pe mare, un concept nou pentru ţara noastră.
 
În 1990, armator de nave, în prezent conduce Şantierul Naval
 
Gheorghe Bosînceanu se află pe locul 19 în top, cu o avere de 155 de milioane de euro. Anul trecut, constănţeanul se situa pe locul 22 al clasamentului. Potrivit celor de la Forbes, Bosînceanu a ajuns armator de nave la începutul anilor 1990, după privatizarea companiei de stat Navrom, iar astăzi conduce Şantierul Naval Constanţa, care se întinde pe o suprafaţă de circa 74 de hectare, fiind unul dintre cele mai mari şantiere de construcţii şi reparaţii de nave din Europa.
 
Au făcut bani din construcţii şi turism
 
Verii Nicolae şi Ion Duşu au o avere de 75 de milioane de euro şi se află, ca şi anul trecut, pe poziţia 49 în top.
Cei doi veri deţin Celco Constanţa, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa materialelor de construcţii şi cel mai mare din zona Dobrogei.
O altă „perlă” din portofoliul celor doi veri este operatorul portuar Socep Constanţa, notează cei de la Forbes. Cei doi veri deţin mai multe hoteluri în Neptun şi Mamaia.
 
A fost director şi comandant de navă înainte de a conduce Comvex-ul
 
Corneliu Idu are o avere de 60 de milioane de euro, care îl situează pe locul 65 în Top Forbes, în urcare cu trei poziţii faţă de anul trecut. Afaceristul a fost director general la Navrom până în anul 1990, apoi comandant de navă, iar azi conduce operatorul portuar Comvex Constanţa şi compania Idu Shipping&Services, cu activităţi de operare şi agenturare nave maritime străine şi româneşti.
 
Şi-au făcut averea investind în sectorul energetic, în turism, agricultură, fotbal, shipping şi imobiliare
 
Ion Grecu se bucură de o avere de 50 de milioane de euro, fiind pe locul 79 în Top Forbes, în urcare de pe locul 74 ocupat anul trecut. Ion Grecu este proprietarul Elcomex, grup de firme specializat pe furnizarea de produse şi servicii pentru sectorul energetic. Anul trecut, acesta a construit pentru Enel Green Power un parc eolian de 206 MW, în Dobrogea.
Foştii soţi Dumitru şi Corina Martin deţin o avere de 30 de milioane de euro, ocupând anul acesta un loc mai bun în top, locul 120, faţă de 138, anul trecut. Corina Martin, care ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, este proprietarul Mistral Tours. Fostul soţ, Dumitru Martin, controlează compania Polaris, care se ocupă de salubrizarea oraşului Constanţa. Anul trecut, cei doi au divorţat după o căsătorie care a durat 10 ani.

Marius Cătălin Bucur a făcut bani frumoşi din comerţ şi agricultură. Averea sa este estimată la 30 de milioane de euro, ocupând locul 120 în Top Forbes. Miliardarul constănţean controlează compania Brise Group, care se ocupă cu achiziţionarea, transportul, depozitarea şi comercializarea de cereale şi îngrăşăminte.
Florin Cârstocea, un alt miliardar constănţean, deţine 29 de milioane de euro, fiind pe locul 141 în top. Anul trecut, îl găseam pe poziţia 114. Cârstocea deţine afaceri în turism, shipping, energie, imobiliare şi, mai nou, în domeniul medical, susţin cei de la revista Forbes. Florin Cârstocea este proprietarul hotelului Central din Mamaia şi al satului de vacanţă, ce se întinde pe o suprafaţă de şase hectare.

Gheorghe Hagi are o avere de 21 milioane de euro, ocupând poziţia 186 în top, în urcare de pe locul 208 pe care îl deţinea anul trecut. Gică Hagi şi-a obţinut averea din fotbal, imobiliare şi comerţ. În primăvara acestui an, Gică Hagi şi alţi patru oameni de afaceri au deschis în Constanţa un local sub brandul H10 Sport Lounge. Vorbim de o investiţie de 400.000 de euro, care se va extinde la nivel naţional prin dezvoltarea unei reţele de pub-uri, care va opera sub franciză în mai multe oraşe din ţară.
De numele lui Gică Hagi se leagă şi investiţiile în FC Viitorul şi Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”. Clubul FC Viitorul a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 1,37 milioane de euro.

Grigore Comănescu rămâne şi el în top. Cu o avere de 11 milioane de euro, constănţeanul se află pe locul 312 în clasament. Miliardarul a făcut bani din turism, imobiliare şi construcţii. Grigore Comănescu deţine afaceri în domeniul construcţii, domeniu afectat de criză în ultimii ani, astfel că investiţiile constănţeanului s-au îndreptat cu precădere spre zona de imobiliare şi turism. Milionarul în euro a finalizat construcţia unui complex de vile situat pe malul lacului Siutghiol, a investit circa zece milioane de euro în locuinţe şi într-un hotel în Constanţa şi deţine mai multe terenuri în Mamaia şi în Delta Dunării.

Stere Samara, cu o avere de 11 milioane de euro, se află pe locul 312 în top, în coborâre de pe poziţia 254. Constănţeanul şi-a făcut averea dezvoltând afaceri în industria alimentară, comerţ, piaţa de capital şi shipping. Businessul lui Stere Samara se axează în principal pe management de nave, dar constănţeanul deţine afaceri şi în industria alimentară, notează cei de la Forbes. Din anul 1999 deţine o reţea de 130 de magazine. Din anul 2000 a cumpărat acţiuni la Socep, unul dintre cei mai importanţi operatori portuari din Constanţa. Mai obţine profit şi din închirierea spaţiilor comerciale pe care le deţine în Constanţa şi în Năvodari, administrate prin intermediul Metachim SA.
 
Arbitru de 12 milioane de euro
 
Constantin Frăţilă se află şi el printre miliardarii Constanţei, cu o avere de 12 milioane de euro. Ocupă în Topul Forbes locul 296. Frăţilă a fost arbitru în Divizia A de fotbal. Ajunsese la un moment dat unul dintre cei mai bogaţi investitori de la bursă. A făcut primele investiţii în 1999, cu circa 400.000 de dolari, şi a ajuns ca la finele anului 2007 să deţină un portofoliu estimat de el la 60 de milioane de euro. Şi-a făcut averea din construcţii, imobiliare şi de la bursă.
 
De la picol la proprietar
 
Nicuşor Năstase, un alt miliardar de top, cu o avere de 11 milioane de euro, ocupă locul 312 în clasament, în urcare de pe poziţia 342.
De la picol la ospătar, la şef de sală, apoi şef de unitate şi proprietar, aşa poate fi descris în câteva cuvinte Nicuşor Năstase, care şi-a dorit mereu să conducă cea mai bună discotecă de pe litoralul Mării Negre. În anul 1990, visul i s-a împlinit, când s-a întors în România din Germania şi a devenit proprietarul Vox Maris, discoteca unde şi-a făcut ucenicia. A deschis şi un restaurant în Bucureşti şi deţine, în prezent, spaţii comerciale atât în Bucureşti, cât şi în afara ţării.
 
Vasile Costea deţine o avere de 10 milioane de euro, ocupând locul 355 în top. Potrivit celor de la Forbes, omul de afaceri este acţionar la ABC Val, la Fabrica de Betoane şi Prefabricate şi la Ro-Mat-Construct. Vasile Costea derulează proiecte privind construcţia a peste 750 de apartamente. De asemenea, miliardarul are un contract cu Primăria Constanţa pentru construcţia blocurilor din cartierul de locuinţe pentru tineri. ABC Val se va ocupa şi de restaurarea promenadei dintre Vraja Mării, Cazino şi Portul Tomis.
 
Miliardar cu afaceri „moştenite” de la părinţi
 
Fostul prefect al Constanţei, Liviu Brăiloiu, are o avere de 8 milioane de euro şi se află pe locul 392 în top, în coborâre de pe poziţia 388.
Fostul prefect de Constanţa conduce în continuare afacerile familiei pe litoralul românesc. Este proprietarul complexului turistic Palas-Pelican Mamaia. A făcut bani şi din turism, confecţii şi transporturi în Spania.
 
A pornit la drum cu fierul vechi
 
Victor Băldescu se află pe aceeaşi poziţie cu Liviu Brăiloiu, fiind posesorul unei averi de 8 milioane de euro. Miliardarul a făcut primii bani dezvoltând afaceri cu fierul vechi şi din importuri de banane, în Port. Anul trecut ocupa poziţia 421 în top. Anul acesta se află în urcare, pe locul 392, cu bani câştigaţi din turism, comerţ, activităţi portuare. Împătimitul pilot de raliuri este acţionar la mai mult de zece societăţi comerciale. Cea mai importantă dintre ele este Romned Port Operator, scriu cei de la Forbes. Prin intermediul acestei companii a concesionat şi administrează în total 194.500 metri pătraţi de plajă din mai multe staţiuni de pe litoralul Mării Negre.
 
Ziarişti cu afaceri
 
Primar al Constanţei de 13 ani, Radu Mazăre are o avere de 8 milioane de euro, ocupând locul 392 în top, în urcare de pe poziţia 475. A fost la începutul anilor 90 ziarist, iar împreună cu Nicuşor Constantinescu şi Sorin Strutinsky au lansat un trust de presă. Edilul este acţionar la firma Xenoti, care are în proprietate Hotelul Flora.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, deţine o avere de 5 milioane de euro, ocupând poziţia 474 în top, un loc mai sus faţă de anul trecut.
Preşedintele CJC a fost la începutul anilor 1990 ziarist. Astăzi, deţine depozite bancare de circa un milion de dolari şi terenuri în Constanţa, Piatra Neamţ, Tulcea şi Bucureşti. Este partener de afaceri al primarului Radu Mazăre şi al miliardarului Sorin Gabriel Strutinsky.

Dumitru Cuşu, cu o avere de 7 milioane de euro, deţine locul 420 în top, coborând de pe poziţia 388. Şi-a făcut averea din turism şi imobiliare, iar potrivit celor de la Forbes cel mai important bun din portofoliu lui este Hotel Dacia din staţiunea Mamaia, clasificat cu 3 stele de ANAT.
Cuşu este patronul restaurantului Vraja Mării, iar în 2007 a cumpărat şi Hotelul Belona din staţiunea Eforie, care a aparţinut fostului deputat PDSR Gabriel Bivolaru şi care a fost scos la vânzare de BRD.
Familia Lazia se bucură de o avere de 6 milioane de euro, ocupând locul 449 în top. Fost director de întreprindere înainte de 1989, Lazia a preluat compania Argos la scurtă vreme după Revoluţie. Lucian Lazia conduce, alături de fiul său, Dorin Mihai, grupul de firme Argos, holding axat pe lucrări de construcţii.

Ion Dumitrache, cu o avere de 7 milioane de euro, se află pe poziţia 420 în top, în urcare de pe poziţia 421. Consilierul judeţean deţine acţiuni la 13 societăţi comerciale şi are în proprietate peste 370 de hectare de teren agricol şi 30 de hectare de teren forestier.
Una dintre companiile care îi aduc cei mai mulţi bani este Eurosantis SRL, care se ocupă cu comerţ cu produse farmaceutice. Firma i-a adus însă şi starea de incompatibilitate. Firma a livrat anul trecut bunuri de peste 1,5 milioane de euro către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, Agenţia Naţională de Integritate declarându-l pe Ion Dumitrache incompatibil cu funcţia politică deţinută.
 
Medic ginecolog devenit întâmplător investitor în turism
 
George Guci, cu o avere de 6 milioane de euro, ocupă locul 449. Este proprietarul Hotelului Guci, primul hotel privat din Constanţa, inaugurat în 1997.
De profesie este medic ginecolog şi declară că a ajuns întâmplător investitor în turism. Ceea ce l-a determinat să deschidă Hotelul Guci a fost o scurtă vacanţă pe care a petrecut-o în Grecia. Guci mai deţine şi hotelurile Dorna şi Modern.
 
De meserie negustor
 
Ioan Precup şi familia sa au o avere de 5 milioane de euro, ocupând poziţia 474 în top. De meserie negustor, după ce a terminat Facultatea de Comerţ exterior la ASE, Precup a decis în anul 1995 să mizeze pe un business în domeniul auto. De mai bine de 17 ani, Precup conduce împreună cu familia compania Cardinal Motors. Anul trecut, vânzările companiei s-au înjumătăţit, Cardinal Motors înregistrând afaceri de 10 milioane de euro şi pierderi de aproape jumătate de milion de euro, notează cei de la revista Forbes.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 11 Nov, 2013 09:34 deci, de unde au pornit si cum au ajuns la acest nivel? noi, care sintem constanteni,stim foarte bine cine au fost,cum au pornit,cine a fost in spatele lor; mai documentati-va cum au facut banii;
  • au furat-toti sint masoni-ei bogati noi saraci-mina in mina cu serviciile 11 Nov, 2013 09:17 fara ajutor securitate nu faceau banii-sint ageti ai lor ,masoni-niste mafioti-toti