Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mafia din Politia Rutiera (galerie foto)

ro

26 Jun, 2009 02:48 13200 Marime text

deschidere.jpgCel puţin cinci dintre poliţiştii cercetaţi au fost reţinuţi de procurori

Poliţia Constanţa a fost decimată. Printr-o acţiune conjugată, poliţiştii suspectaţi că i-ar fi ajutat pe autorii jafului de la Hârşova, alături de alţi aproape 40 de agenţi din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, au fost „săltaţi" de anchetatori. Acuzaţiile care li se aduc oamenilor legii sunt de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi fals intelectual. 

Ieri dimineaţă, ora 6.00. Ofiţerii Direcţiei Generale, cu ajutorul jandarmilor şi sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au început cele peste 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor. Fie că se aflau acasă, fie că erau în tură şi-şi desfăşurau serviciul, agenţii de poliţie au fost luaţi ca din oală de colegii lor de la anticorupţie. La acţiune au fost aduşi peste 500 de oameni, inclusiv din zonele limitrofe ale judeţului, pentru a face parte din trupele de intervenţie. Suspecţii nu au apucat decât să-şi sune avocaţii şi să le spună despre percheziţii şi că vor fi aduşi la parchet, să se întâlnească acolo. Subofiţerii cercetaţi de procurori şi DGA sunt Gigi Cristian Ruşescu, Daniel Andrei Mircea, Elvin Cadîr, Dumitru Iulian Maxim, Enis Vuap, Andrei Bogdan Călugăru, Liviu Iulian Conduleţ, Cosmin Cristian, Marian Drăguţ, Paul Mihai Ciolpan, Marius Ivan, Ervin Tulei, Alexandru Ivanov, Daniel Coiciu, Alexandru Ianţoc, Răzvan Viorel Ţigănuş, Cornel Ionuţ Drăghici, Anatoli Trifanov, Marian Aldea, Laurenţiu Dan Mihale, Marian Gabriel Ciubotariu, Bogdan Lucian Cojocaru, Ciprian Enache, Gheorghe Gabriel Rădulescu, Mihai Alexandru Manea, Marian Adrian Chisoiu, Cristian Nazarovici, Romeo Georgian Gănuţ, Ion Zorilă, Edvin Osman, Cristina Gherlan, George Busuioc, Florin Marius Gîlcă, Gheorghe Costea, George Eduard Niţuleac şi Răzvan Scurtu. Toate cele 36 de persoane sunt subofiţeri în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul Poliţiei Rutiere. Alături de aceştia sunt cercetaţi şi patru civili, respectiv Gigel Budur, Alin Bogdan Drughe, George Guliu şi, deja celebrul, Marian Alexandru Lupu.

spr_2.jpg„Descinderea" la parchet

Începând cu ora 9.00, suspecţii au început să ajungă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Aduşi în dubele Jandarmeriei sau însoţiţi de ofiţerii DGA, îmbrăcaţi majoritatea în civil, poliţiştii bănuiţi de „fraternizare" cu infractorii au fost escortaţi către procurorul de caz. Concomitent cu aducerea suspecţilor, la parchet au fost aduse şi o parte din probele ridicate în urma percheziţiilor domiciliare. Mai multe documente, unităţi centrale, dosare şi alte corpuri delicte au fost transportate de jandarmi şi ofiţerii DGA tot către procurorul de caz. Fiecare dintre cei prezentaţi parchetului au negat, cel puţin în faţa presei, că ar şti pentru ce sunt cercetaţi sau care sunt faptele care li se impută. „Nu ştiu nimic", a fost răspunsul sec dat invariabil de toţi suspecţii. Dat fiind numărul mare al persoanelor cercetate, audierile au durat până târziu în noapte. Potrivit anchetatorilor, în ceea ce-i priveşte pe Daniel Andrei Mircea, Elvin Cadîr şi Enis Vuap, aceştia sunt acuzaţi că au furnizat informaţii „din proprie iniţiativă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu" către Marian Alexandru Lupu, unul dintre suspecţii tâlhăriei din noiembrie de la Hârşova. Concret, în perioada 15 noiembrie - 7 decembrie 2008, cei trei l-ar fi informat pe Lupu că se află în atenţia organelor de poliţie şi că autoturismul utilizat la comiterea tâlhăriei i-a fost dat în consemn. Mai mult, se pare că poliţiştii i-au dezvăluit lui Lupu dispunerea echipajelor de poliţie pe raza municipiului Constanţei şi misiunile acestora, astfel încât bărbatul să ştie să se ferească, din moment ce conducea, deşi avea suspendat acest drept. Iar faptele s-ar părea că nu se opresc aici, unul dintre cei trei agenţi fiind acuzat că ar fi anulat un proces verbal de sancţionare contravenţională a lui Marian Lupu şi că l-ar fi acoperit şi „ajutat" şi în alte situaţii. În total, anchetatorii au constatat 40 de infracţiuni de care s-ar face vinovaţi poliţiştii cercetaţi. În cursul zilei de ieri, până la închiderea ediţiei, cel puţin cinci dintre agenţii aduşi la parchet au fost reţinuţi de procurori. Faţă de cei 40 de suspecţi, procurorii au început urmărirea penală încă de pe 1 iunie. Nu este exclus ca astăzi, o parte dintre suspecţi, să fie prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă. În aceste condiţii, conducerea Serviciului Poliţiei Rutiere a anunţat că activităţile instituţiei se desfăşoară în mod normal.

{mos_ri:politia rutiera,mafie}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 25 Jun, 2010 11:29 Sigur exista MAFIA constanteana ,in POLITIA RUTIERA si nu numai, din moment ce POLITIA DE FRONTIERA HARSOVA DE CONSTANTA are sef un ”fost” proxenet, camatar si traficant ce se numeste BOSTAN MARIUS CEZAR.
  • surmelis argentina pusa 05 Aug, 2009 21:43 Cand faceti CONEXIUNEA intre dosarele "scrisoarea" invinuit fiind d-l IONEL CHIRITA pentru violarea secretului corespondentei si cel al d-lui Marian Chiocaru ,care si-a inscenat,intr-un mod DUR si MURDAR, furtul banilor si bataia din data de 10-11-2008,care de fapt trebuia sa fie VIOL a propriei prietene,doar cu scopul de a-i face un SERVICIU d-lui IONEL CHIRITA si sotiei acestuia, d-na NICOLETA CHIRITA in cladirea Politiei orasului Harsova din jud.Constanta .
  • surmelis argentina pusa 26 Jul, 2009 08:47 La sfarsitul lunii mai 2006 am plecat sa lucrez in sudul Italiei in Sicilia ca ingrijitoare la batrani.Dupa trei saptamani de zile n-am mai putut sa iau legatura cu fiica mea Secher Daniela,in varsta de 22 de ani care lucra in acea perioada ca ,contabil primar la o firma de panificatie a unui turc din Bucuresti.Tocmai la sfarsitul anului 2006 am aflat ca fiica mea era inchisa in Portugalia sub invinuirea de trafic de droguri,datorita careia a facut inchisoare doi ani jumatate in acea tara.Telefonic am putut lua legatura cu ea tocmai in 2008.La sfarsitul anului 2006 nepoata mea din Spania a venit in orasul Harsova unde a locuit doua saptamani de zile pentru a-si face niste acte.In aceasta perioada a fost contactata de subofiterul de politie, d-l ENE DAN , de la Brigada de antidrog si crima organizata Constanta.Numarul de telefon care i-a fost lasat nepoatei mele de catre d-l ENE DAN, l-am preluat eu in Italia pentru a afla ce s-a intamplat cu fiica mea Daniela.Pentru a comunica mai usor cu d-l politist Ene Dan am cerut de la Politia Constanta sa-mi dea un nr. de mobil al acestuia.Dupa obtinerea nr-lui de mobil al d-lui politist am luat de mai multe ori legatura cu acesta pentru a afla vesti despre situatia copilului meu.Tot ce aflasem era ca inca cu o fata a fost in Venezuela si la intoarcera acasa in aeroportul din Portugalia a fost gasita cu droguri in captuseala unei genti de voiaj, iar prietena ei disparuse fara urma.D-l politist Ene Dan mi-a spus ca nu este singura persoana care a fost folosita ca MOMEALA in traficul de droguri ci au mai fost depistate asemenea cazuri in Spania si in Italia ,chiar racolate persoane mult mai in varsta decat fiica mea.Tatal Danielei primise mai multe scrisori in care povestea in mare cum a ajuns in inchisoarea din Portugalia.Cand inca se mai afla nepoata mea in Romania am rugat-o sa ia toate scrisorile de la unchiul ei,tatal Danielei pentru a mi le da mie,intrucat lor le era frica sa le predea d-lui politist Ene Dan pentru ca aparusera ,nu stiu de unde ,amenintari cu moartea.Scrisorile le-am primit de la nepoata din Spania in luna iulie 2007,cand inca eram in Italia.Din scrisori am afat ca dupa 2-3 saptamani de zile dupa ce plecasem eu in Italia, Daniela impreuna cu prietena ei Miky facusera parte dintr-o excursie organizata in Venezuela ,in capitala tarii Caracas unde au stat 10 zile dupa care la intoarcere ,Daniela a fost prinsa cu droguri in Portugalia ,iar prietena ei disparuta.De prietena ei am aflat in 2009 ca este inchisa in Caracas-Venezuela si ca a contactat-o telefonic pe Daniela ,care a fost eliberata in noembrie 2008 ,acum aflandu-se in Spania la nepoatele mele.Am aflat de la Daniela ca anul acesta o sa fie si prietena ei Miky eliberata din inchisoarea din Caracas-Venezuela.Cand a aparut in presa scandalul politistilor de securitate care fraternizasera cu mafia interna de droguri si actionsera si in Venezuela ,unde Daniela cu prietena ei ajunsesera,am avut banuiala ca ceeace i s-a intamplat fiicei mele ,imediat dupa ce am plecat eu in Italia s-ar putea sa aiba legatura cu politistii CORUPTI.Legatura telefonica cu d-l politist Ene DAN,am pastrat-o pana acum,chiar rugandu-l prin mesaje telefonice si sa-mi urmareasca telefoanele mobile,intrucat imi apareau nr. de telefon si mesaje de la necunoscuti.Anul acesta l-am rugat sa-mi supravegheze si internetul pentru aparuse un barbat care aluat intai legatura cu Daniela si dupa aceea cu mine .In mesajele de pe net ma avertiza ca-mi-o va lua pe Daniela ,sub aspectul casatoriei.S-a dat drept muncitor in afara tarii,ca are 25 de ani si inaltimea de 1,75 m si ca venise de la TARGU JIU.Datorita celor intamplate in ultimul timp am ajuns la concluzia ca ADEVARATII VINOVATI ai situatiei noastre precare sunt oamenii politici ai orasului Harsova d-l IONEL CHIRITA sustinut de d-l Tudor Nadrag.
  • surmelis argentina pusa 13 Jul, 2009 14:30 parerea mea este ca FURTUL SI TALHARIA din data de 10-11-2008 ,au fost un ARANJAMENT DUR si "MURDAR" pentru a acoprerii o fapta "BUNA" a unui membru din Consiliul National de Integritate ,respectiv d-l Ionel Chirita care este invinuit de VIOLAREA SECRETULUI CORESPONDENTEI de la Oficiul Postal Harsova din data de 08-05-2008 , adresata CU AR ,d-lui Traian Basescu,PRESEDINTELE ROMANIEI, prin reclamatia de la Politia orasului Harsova cu nr. de inregistrare 164 558 din 30-mai-2008 .
  • rusine !!! 29 Jun, 2009 16:56 rusine voua si rusine lor !!!!
  • Lale 28 Jun, 2009 19:48 In sfarsit a coborat Dumnezeu si in ograda Politiei din Constanta.DGA trebuie sa isi faca datoria chiar daca sunt incoltiti,iar cineva daca este in posesia de informatii ca "sefii faceau trafic de influienta cu acesti pustani si ii obligau sa inchida ochii",sa mearga si sa dea declaratie.Ce mai,gata cu talhariile si panda agentilor de politie(daca sunt pusti ce cauta in politie,acum s-a vazut cum au intrat,tot pe spaga) la colt de strada.Tot organul de politie sa ia aminte ca nimeni nu este mai presus decat legea si este vremea sa schimbam mentalitatea comunista si a spagii in Politia romana, in cea democratica,a transparentei ,a increderii.Politia este platita din banii contribuabililor,ea politia trebuie sa respecte,sa apere si sa vegheze la respectarea legii cat si in a apara interesele(dar nu proprii)a celor care le asigura salariile:cetatenii romani.
  • Soso 28 Jun, 2009 18:56 Nu contest faptul ca s-a schimbat si in bine activitatea politiei circulatie. Dar sa negam existenta coruptiei, e tot o vina de neiertat. Pana la urma agentul de politie, circulatie sau alt serviciu, trebuie sa inteleaga faptul ca el este in slujba cetateanului de rand, nu numai a celui cu bani. Poate ca de zi inainte "un telefon" bine dat nu va schimba vinovatul intr-un accident si nu se va da castig de cauza doar celui care are "O CUNOSTINTA" in politie. Normal ca prezumtia de nevinovatie trebuie aplicata fiecaruia, dar ce ne facem cand mor oameni pe trotuare calcati de masini fitoase (Ferarri sau alte bestii motorizate) si vinovat este pietonul? Ca doar tot acesti politisti instrumenteaza cazul si nu altcineva. Deci?! Curatenia trebuie facuta peste tot, nu numai la nivelul de jos. Dixit!!
  • yyy 26 Jun, 2009 17:40 trebuiau aplicate sanctiuni atunci la momentul acela. VA ASIGUR CA SE POTOLEAU. Acum deja iati facut infractori.
  • RUSINE! DGA 26 Jun, 2009 17:07 ATI INFUNDAT CU PLEVUSCA,CU PUSTANI BECIUL POLITIEI! DE CE NU V-ATI SESIZAT SI CAND SEFII FACEAU CU EI TRAFIC DE INFLUENTA SI-I OBLIGAU SA INCHIDA OCHII. ITI TRATATI CA PE INFRACTORI,FARA PREZUMTIE DE NEVINOVATIE.RUSINE. SUNT CONVINSA CA VOR CASTIGA IN INSTANTA DAUNE DE LA VOI,SE VEDE CA TRAIM VREMURI DE OPRIMARE A DREPTURILOR CETATENESTI
  • pagina1 26 Jun, 2009 07:57 va e teama sa va bagati la o ancheta ???? in constanta sunt cateva sute tzigani care se ocupa de taximetrie. numai daca le vedeti chipurile o sa aveti impresia ca sunt proaspat eliberati din inchisoare. nu trebuie decat sa faceti un sondaj printre cei care sunt la gara si in cele mai importante zone: hypermarketuri, intersectii . oare aceste figuri dubioase au facut mai mult de 4 clase ??? oare cum au luat permis de conducere si atestat de taximetrie ???