Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:04 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lista completă a școlilor din Constanța care ar putea primi câte 200.000 euro pentru reducerea abandonului școlar

ro

04 Jan, 2022 00:00 4971 Marime text
  • Prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar vor fi acordate granturi în valoare de maximum 200.000 euro/școală pentru cel puțin 2.500 de unități de învățământ
  • Unitățile de învățământ care vor beneficia de aceste granturi vor fi stabilite prin ordin al ministrului educației în luna ianuarie a anului 2022
 
În ședința de Guvern de la finele anului trecut, a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), inițiată de Ministerul Educației. PNRAS este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro - componenta PNRR nerambursabilă.
 
Prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar vor fi acordate granturi în valoare de maximum 200.000 euro/școală pentru cel puțin 2.500 de unități de învățământ de stat, de nivel primar si gimnazial cu prioritate de intervenție ridicată, din lista celor 3.235 de școli eligibile identificate prin utilizarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE). Unitățile de învățământ care vor beneficia de aceste granturi vor fi stabilite prin ordin al ministrului educației în luna ianuarie a anului 2022. Pana la finalul lunii martie 2022, primele 750 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare.
 
La Constanța, sunt mai multe școli cu prioritate ridicată, pe care le redăm mai jos:
  1. Școala Gimnazială nr. 31 Constanța – 149 de elevi
  2. Școala Gimnazială nr. 14 Constanța – 79 de elevi
  3. Școala Gimnazială nr. 11 Constanța – 108 elevi
  4. Liceul Tehnologic „Radu Prișcu” Dobromir – 209 elevi
  5. Școala Gimnazială nr. 1 Rasova – 152 elevi
  6. Școala Gimnazială nr. 1 Cuza Vodă – 190 elevi
  7. Școala Gimnazială Spiru Haret Medgidia – 110 elevi
  8. Liceul Tehnologic Crucea – 105 elevi
  9. Școala Gimnazială nr. 1 Mircea Vodă – 239 elevi
  10. Școala Gimnazială nr. 1 Cernavodă – 175 elevi
  11. Liceul Tehnologic Independența – 125 elevi
  12. Liceul Teoretic Negru Vodă – 187 elevi
  13. Școala Gimnazială „Ioan Atanasiu” Lipnița – 129 elevi
  14. Școala Gimnazială nr. 1 Oltina – 69 elevi
  15. Liceul Teoretic Băneasa – 291 elevi
  16. Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Medgidia – 123 elevi
  17. Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Mihai Viteazu – 222 elevi
  18. Școala Gimnazială „Ion Borcea” Agigea – 198 elevi
  19. Școala Gimnazială nr. 1 Amzacea – 98 elevi
  20. Liceul Tehnologic Ciobanu – 146 elevi
  21. Școala Gimnazială „Mircea Dragomirescu” Medgidia – 119 elevi
  22. Școala Gimnazială nr. 1 Saligny – 68 elevi
  23. Școala Gimnazială nr. 1 Siliștea – 63 elevi
  24. Școala Gimnazială nr. 1 Dumbrăveni – 20 elevi
  25. Școala Gimnazială „Dan Spătaru” Aliman – 138 elevi
  26. Școala Gimnazială nr. 1 Lumina – 415 elevi
  27. Școala Gimnazială nr. 1 Mangalia – 173 elevi
  28. Școala Gimnazială nr. 1 Pantelimon – 94 elevi
  29. Școala Gimnazială nr. 1 Ciocârlia – 126 elevi
  30. Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” – 300 elevi
  31. Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu” Nicolae Bălcescu – 239 elevi
  32. Liceul „Regele Carol I” Ostrov – 182 elevi
  33. Școala Gimnazială nr. 1 Tuzla – 233 elevi
  34. Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” Constanța – 109 elevi
  35. Liceul Tehnologic Poarta Albă – 82 elevi
  36. Școala Gimnazială nr. 1 Seimeni – 73 elevi
  37. Școala Gimnazială Ion Creangă Albești – 136 elevi
  38. Liceul Tehnologic Cogealac – 209 elevi
  39. Școala Gimnazială nr. 1 Comanda – 93 elevi
  40. Școala Gimnazială „Ion Ghica” Tortoman – 79 elevi
  41. Liceul Tehnologic „Jean Dinu” Adamclisi – 76 elevi
  42. Școala Gimnazială nr. 1 Castelu – 168 elevi
  43. Școala Gimnazială nr. 12 B.P. Hașdeu – 377 elevi
  44. Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” Mangalia – 206 elevi
  45. Școala Gimnazială nr. 10 Constanța – 142 elevi
  46. Liceul Tehnologic „Nicolae Istrățoiu” Deleni – 92 elevi
  47. Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Corbu – 234 elevi
  48. Școala Gimnazială nr. 1 Hârșova – 197 elevi
  49. Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Techirghiol – 204 elevi
  50. Școala Gimnazială „A. Ghencea” Săcele – 93 elevi
  51. Școala Gimnazială nr. 1 Istria – 116 elevi
  52. Școala Gimnazială nr. 40 Constanța – 309 elevi
  53. Școala Gimnazială 23 August – 157 elevi
  54. Școala Gimnazială nr. 1 Limanu – 165 elevi
  55. Liceul Tehnologic Topraisar – 286 elevi
  56. Școala Gimnazială nr. 1 Pecineaga – 153 elevi
  57. Școala GImnazială Nicolae Maraloi Saraiu – 40 elevi
  58. Școala GImnazială „Marin Voinea” Cerchezu – 50 elevi
  59. Școala Gimnazială „Nichita Stănescu” Mereni – 88 elevi
  60. Liceul  Tehnologic „Ion Podaru” Ovidiu – 263 elevi
  61. Școala Gimnazială nr. 1 Fântânele – 38 elevi
  62. Școala Gimnazială nr. 1 Chirnogeni – 134 elevi
  63. Școala Gimnazială „Dumitru Gavrilescu” Gârliciu – 59 elevi
  64. Școala Gimnazială nr. 1 Grădina – 45 elevi
  65. Școala Gimnazială nr. 1 Ion Corvin – 72 elevi
  66. Școala GImnazială nr. 1 Peștera – 140 elevi
  67. Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Năvodari – 442 elevi
  68. Școala Gimnazială „Emil Gârleanu” Bărăganu – 96 elevi
  69. Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian- 352 elevi
  70. Școala Gimnazială nr. 17 Constanța – 203 elevi
  71. Liceul Tehnologic Cumpăna – 521 elevi
  72. Școala Gimnazială nr. 1 Poarta Albă – 162 elevi
  73. Liceul Cobadin – 351 elevi
  74. Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu” Medgidia – 326 elevi
  75. Școala Gimnazială nr. 22 Constanța – 150 elevi
  76. Școala Gimnazială nr. 2 Cernavodă – 137 elevi
  77. Școala Gimnazială Ghindărești – 66 elevi
  78. Școala Gimnazială nr. 1 Topalu -66 elevi
  79. Școala GImnazială „Adrian V. Rădulescu” Murfatlar – 210 elevi
  80. Școala Gimnazială nr. 1 Horia – 39 elevi
  81. Școala Gimnazială „George Enescu” Năvodari – 538 elevi
  82. Școala Gimnazială nr. 2 „Poet Ovidiu” Ovidiu -236 elevi
  83. Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” Hârșova – 151 elevi
  84. Școala Gimnazială nr. 8 Constanța – 354 elevi
  85. Școala Gimnazială nr. 1 Târgușor – 69 elevi
  86. Școala GImnazială „Viceamiral Ioan Murgescu” Valu lui Traian – 214 elevi
 
Din perspectiva obligațiilor asumate prin PNRR, prin adoptarea acestui act normativ este atins Jalonul 462, asumat prin Componenta 15 - Educație din PNRR, Reforma 3 - Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii, Investiția 4 - Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar.
 
MATE este principalul instrument prin care vor fi realizate cele două obiective generale ale PNRAS: creșterea autonomiei și a capacității unităților de învățământ în utilizarea resurselor, respectiv monitorizarea elevilor în risc de abandon școlar si părăsire timpurie a școlii, precum și sprijinirea unităților de învățământ în colectarea de date relevante si realizarea planurilor de activități individualizate și formare. Mai precis, MATE reprezintă un instrument pentru avertizare privind riscul de abandon școlar și de părăsire timpurie a școlii, precum și pentru intervenția în vederea reducerii acestora. MATE conține atât cadrul metodologic, procedurile operaționale și un set de instrumente necesare pentru identificarea riscului, cât și un pachet de măsuri și acțiuni care vor contribui într-o manieră integrată la avertizarea timpurie și reducerea riscului, structurat pe trei componente: prevenire, intervenție și compensare a abandonului școlar. MATE se bazează pe cinci piloni: abordare multidisciplinară, colaborare, măsuri de prevenire, intervenții diferențiate pe niveluri de gravitate a situației și pregătirea cadrelor didactice.
 
Tipurile de activități eligibile in PNRAS sunt foarte diversificate:
  1. activități pedagogice și de sprijin - cursuri remediale, activități de tip școală după școală, asigurarea consilierilor si mediatorilor școlari în comunitățile roma, orientare școlară, cursuri de educație parentală, metode de predare pentru elevii cu CES, sprijin pentru concursuri școlare și orice alte activități adaptate elevilor din grupuri vulnerabile (elevi romi, elevi cu nevoi educaționale speciale, alți elevi cu risc ridicat de abandon școlar);
  2. activități outdoor, recreative, cercuri școlare, activități de sprijin individualizat, subvenții, activități extracurriculare, vizite de documentare, excursii, tabere, festivaluri, activități nonformale, activități culturale comunitare, sportive, susținerea unor parteneriate între școli și alte entități, sprijin pentru participare la concursuri, activități de networking școlar etc.
  3. achiziția de echipamente IT, software, echipamente sportive, birotică, amenajare spații de lectură, amenajarea curții școlii, abonamente internet, kituri științifice, abonamente la platforme educaționale, cheltuieli cu mentenanța.
 
Complementar cu granturile directe în suma totală de 500 milioane euro, PNRAS prevede suma de 43 milioane euro pentru formarea a 45.000 de angajați din învățământul preuniversitar. Formarea implică metode și tehnici de reducere a abandonului școlar, identificarea nevoilor și abilităților elevilor, abordări didactice centrate pe elev, competențe interculturale și evaluare formativă. Cele 7 module de formare disponibile sunt: utilizarea modulului MATE, programe remediale, comunități de practică, învățarea fără limite, observare la clasă, coaching pentru diriginți și leadership pentru directori.
 
Lista completă a școlilor din Constanța poate fi consultată în secțiunea „Documente”.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursă foto: Pixabay.com
 
Citește și:

Retrospectiva deciziilor din învățământ 2021. Ce s-a întâmplat în Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii