Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:23 12 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu ZIUA de Constanța. Cristian Tranulea, vicecampion european 2026 la înot în ape înghețate „Cred cu tărie că sunt șanse reale să câștig circuitul Cupei Mondiale“

ro

12 Feb, 2026 17:00 381 Marime text
Cristian Tranulea. Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
  • Cristian Tranulea este dublu vicecampion mondial și dublu vicecampion european la înot în ape înghețate.
 
Anul și medalia la Campionatul European sau Mondial la înot în ape înghețate pentru performerul constănțean Cristian Tranulea!
 
Dublu vicecampion mondial (2023, 2025) și vicecampion european (2024), în ultimii trei ani, la acest sport extrem, sportivul de pe litoral (în vârstă de 25 de ani) a urcat pe podiumul continental, cucerind argintul, și la ediția din 2026 (desfășurată la începutul acestei luni), la Molveno, în Italia. Medalia (la 100 m spate) și titlul de vicecampion european au fost obținute însă în condiții speciale, având în vedere că sportivul a concurat accidentat, confruntându-se cu o problemă medicală serioasă la umărul drept!
 
Astfel că medalia e cu atât mai prețioasă, pe lângă accidentare, fiind obținută și la o probă care nu e de bază pentru Cristian. Pentru a nu risca agravarea accidentării, înotătorul constănțean a fost nevoit să renunțe, la Molveno 2026, la participarea la alte trei probe, 50 m spate, 50 m liber și 100 m liber.   
 
Într-un interviu acordat ZIUA de Constanța, Cristian Tranulea a vorbit despre această ediție a Campionatului European și despre planurile sale din viitorul apropiat, în care vizează un rezultat deosebit în circuitul Cupei Mondiale 2026, la care, în primele două etape (din Scoția și Olanda), a obținut opt medalii de aur!   



 
„Mă bucur tare mult și pentru această medalie!“
 
Cristian, ai cucerit o nouă medalie de argint la Campionatul European de înot în ape înghețate, la o ediție, 2026, desfășurată (în Italia, la Molveno) în condiții speciale pentru tine. Cum a fost?

Mă bucur că am reușit, în primul rând, să-mi termin proba, pentru că am avut probleme serioase cu umărul și nici nu a fost proba de bază, dar, având în vedere că s-a întâmplat așa... mă bucur tare mult și pentru această medalie!
 
Când și cum te-ai accidentat?
Undeva în decembrie 2025 a fost accidentarea. Este vorba despre o întindere la nivelul deltoidului. Am tras foarte tare la antrenamente, mi-am dorit extrem de mult un rezultat mare în acest sezon până când mi-am epuizat resursele și mi-a cedat pur și simplu umărul în antrenament.
 
„Există și ghinion în sport“
 
Date fiind problemele medicale, a existat și varianta extremă să nu participi la competiție?
⁠A fost un gând, dar am considerat că sunt gata de luptă! Din păcate, m-am înșelat!

 
Cât de mare a fost amărăciunea că nu ai putut concura așa cum ți-ai fi dorit?
Nu am fost extrem de supărat... a fost doar un context nefavorabil, există și ghinion în sport. Totodată, Molveno era obiectiv secundar pe acest sezon și, având în vedere că sunt încă în cărți pentru câștigarea circuitului mondial, încă nu pot spune că am simțit din plin amărăciunea eșecului din Italia! Încerc doar să-mi adun toate forțele pentru Germania și să obțin un rezultat cât mai bun în speranța acumulării de puncte.
 
„Și echipa noastră este pe cai mari!“
 
Față de edițiile anterioare ale Europenelor, aceasta cum ți s-a părut, din punct de vedere valoric și organizatoric?

Concurența este tot mai puternică, dar mă bucur tare mult că și echipa noastră este pe cai mari! Anul acesta, echipa României a terminat prima în clasamentul pe națiuni și, totodată, colegii mei au reușit să-și treacă în cont câteva recorduri mondiale! Din punct de vedere organizatoric... a fost o competiție deosebită, dar îmi păstrez părerea că Europenele din Oradea au fost peste ca și nivel de calitate!
 
Crezi că, dacă nu ai fi fost accidentat, ai fi reușit să obții acum titlul de campion european?
⁠Nu! Categoric nu aveam aur! Pentru că nu mi-am dorit asta de la început! Am făcut planul de pregătire pentru întregul circuit, iar, la Molveno, am concurat cu sportivi care aveau ca obiectiv Campionatul European! Pe mine fiecare etapă m-a costat multă energie și oboseală acumulată, iar apoi întreruperea pregătirii pentru refacere și intrare în formă pentru fiecare etapă, plus competiția în sine... contra unor sportivi care au făcut o singură perioadă de îngustare pentru Molveno! Clar nu aveam titlul de campion european acolo!
 
„A fost un sezon tare lung“
 
Ce urmează în continuare pentru tine, ca program și participare în competiții?
Ultima etapă de Cupă Mondială din Germania, apoi voi lua o pauză o perioadă. A fost un sezon tare lung și îmi doresc să reușesc să-mi revin complet și fizic și psihic, pentru a putea lua startul din nou în bazin.
 
Înainte de Molveno erai pe locul doi în clasamentul Cupei Mondiale, în care ai cucerit opt medalii de aur la primele două etape, desfășurate în Scoția și Olanda. Ce șanse sunt să câștigi circuitul?
Cred cu tărie că sunt șanse reale să câștig circuitul. O evoluție perfectă în Germania, așa cum am avut în Scoția sau în Amsterdam mi-ar aduce suficiente puncte cât să termin primul în circuit. Chiar dacă, în prezent, sunt într-o etapă de refacere completă pentru accidentarea de la umăr, consider că sunt suficient de pregătit să concurez aproape la capacitate maximă acolo!
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Constanța
Cristian Tranulea, din nou vicecampion european la înot în ape înghețate
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii