Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:27 15 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu exclusiv cu Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României „Am fost căpitanul echipei de rugby“ (galerie foto)

ro

24 Sep, 2014 00:00 3591 Marime text
Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României este un împătimit al sportului, fiind prezent inclusiv în competiţii. De curând, şi-a redescoperit pasiunea pentru ciclism, participând la Triathlon Challenge Mamaia. La anul, va pedala pe traseul Sighetu Marmaţiei - Constanţa, promovând importanţa lecturii şi a unui stil de viaţă sănătos

În vârstă de 29 de ani, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României este nepotul Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. Atras de sport încă din timpul şcolii, ASR Principele Nicolae a jucat, de-a lungul anilor, rugby, hockey, cricket, lacrosse, a practicat sporturi extreme şi a fost instructor pentru activități în aer liber. În ultimii ani, s-a dedicat ciclismului, pasiune care l-a adus, de curând, şi pe litoral, la Triathlon Challenge Mamaia, cea mai mare competiție sportivă de masă din Europa de Est și din Balcani. Plăcut impresionat de Constanţa, Principele Nicolae s-a întâlnit şi cu două dintre simbolurile sportive ale oraşului, Gheorghe Hagi şi Simona Halep, având cuvinte frumoase şi despre multipla campioană a României la oină, Frontiera Tomis Constanţa.

Alteţa Voastră Regală, de ce aţi ales să participaţi la Triathlon Challenge Mamaia?


Am concurat la această întrecere (în proba de 20 de kilometri ciclism din cadrul Ștafetei Sprint - Asociația Curtea Veche) fiindcă am vrut să mă antrenez și să întâlnesc persoane care concurează din plăcere la astfel de competiții și care au experiență în domeniu. Un alt motiv al participării mele la Triathlon a fost acela de a promova Asociația Curtea Veche și turul de ciclism pe care îl vom organiza anul viitor, în luna aprilie sau mai, „Cărțile copilăriei pe bicicletă“. Cu acest prilej, am început strângerea de fonduri pentru evenimentul din 2015, iar echipa Asociației a fost fruntașă la acest capitol. Le pot garanta tuturor celor care au donat pentru cauza noastră că vor face mulți copii fericiți. Doresc să le mulțumesc tuturor pentru susținere.

Cum v-aţi simţit în timpul cursei şi care au fost impresiile legate de concursul de la Mamaia?

Înainte de start, am constatat ca erau multe lucruri pe care nu le cunoșteam legate de o competiție de o asemenea anvergură. Am avut emoții în timpul competiției, dar am fost în formă și am primit încurajările atât ale echipei, cât și ale celorlalți participanți. M-am bucurat foarte mult că am putut participa, iar performanța mea ciclistică a fost încurajatoare. Aștept cu nerăbdare următoarea competiție!

ASR Principele Nicolae va pedala pe traseul Sighetu Marmaţiei - Constanţa


Aţi pomenit de turul de ciclism de la anul, care va avea ca punct terminus Constanţa. Oferiţi-ne câteva amănunte!

Turul se va desfăşura de la Sighetu Marmației la Constanța, iar scopul său este de a promova, într-un mod distractiv, importanța lecturii și a unui stil de viață sănătos pentru copii și părinți. Astfel, ne propunem să strângem fonduri pentru a continua donațiile de carte din colecția „Cărțile copilăriei“ și să înființăm cluburi de lectură, în cadrul cărora copiii vor avea ocazia să descopere adevăratul univers al lecturii, prin metode de pedagogie teatrală. Pe parcursul turului de ciclism, ne vom opri în următoarele orașe: Sighetu Marmației, Dej, Cluj, Alba-Iulia, Sibiu, Rm. Vâlcea, Pitești, București şi Constanța. Sperăm să ni se alăture cât mai multe persoane cu bicicletele lor. Cei care doresc pot parcurge alături de noi 5, 10, 15 kilometri sau chiar mai mult de atât. Pot participa în familie, cu școala sau individual. În prezent, suntem în căutare de sprijin și dorim să avem alături de noi persoane din fiecare oraș prin care vom trece, dar și din alte zone ale României.

Veţi pedala pe tot traseul?

Da, voi fi pe întregul circuit propus, alături de alți trei membri ai echipei Asociația Curtea Veche, dar și de bicicliști importanți atât din România, cât și din străinătate.

Nepotul Regelui Mihai I a jucat portar, atacant şi mijlocaş


Aţi mai fost la Constanţa şi cu alte prilejuri. Cum vi se pare oraşul?

Într-adevăr, am mai vizitat acest oraş și cu alte ocazii, cea mai recentă fiind în luna mai a acestui an, cu prilejul lansării volumului „Drumul spre casă“, apărut la Curtea Veche Publishing. Constanța este un oraș foarte frumos și mă bucur că, la fiecare eveniment la care am luat parte, am avut ocazia să întâlnesc oameni deosebiți și foarte primitori.

Sunteţi cunoscut ca un om al sportului şi ca un iubitor al mişcării. Ce sporturi aţi practicat în străinătate şi ce discipline urmaţi în momentul de faţă?

În timpul școlii, am fost căpitanul echipei de rugby. Am mai jucat hockey, cricket și am lucrat ca instructor pentru activități în aer liber, precum rafting, alpinism, caiac. În timpul facultăţii, am practicat lacrosse, unde am fost, pe rând, portar, atacant și mijlocaș. De curând, mi-am redescoperit pasiunea pentru ciclism, după o pauză de opt ani.

Principele Nicolae şi-a rupt o coastă la antrenamentele de rafting


Cu ce echipe simpatizaţi?

De când locuiesc în România, am urmărit doar evoluția echipelor naționale. De asemenea, am fost aproape de meciurile susținute de reprezentativa de fotbal a României. Pentru că am practicat rugby în școală, mi-ar plăcea să mai văd astfel de meciuri.

Ca pasionat al sporturilor extreme, aţi avut parte şi de momente primejdioase sau de incidente în timpul acestor activităţi?

Atunci când practici diferite sporturi, ești expus riscului de a te răni, uneori poate chiar destul de grav. Poate că mulți nu consideră rugby-ul un sport extrem, însă eu am suferit câteva accidentări în timpul meciurilor. De asemenea, în perioada în care mă antrenam pentru rafting, am căzut din barcă și mi-am rupt o coastă. Prin urmare, a trebuit să îmi fie puse copci, fără anestezie, și să fac vizite zilnice la spital, timp de luni întregi.

„Oina poate aduce împreună prieteni şi comunităţi“

Federaţia Română de Oină îşi desfăşoară activitatea sub înaltul patronaj al Majestăţii Sale Regelui Mihai I. În acest sens, aţi oficiat festivităţile de premiere de la diverse concursuri şi aţi asistat la mai multe întreceri. Ce părere aveţi de sportul naţional al României şi de multipla campioană Frontiera Tomis Constanţa?


Am asistat pentru prima dată la un meci de oină în urmă cu câțiva ani și mi-am dat seama că este un joc strategic și foarte complex. Regret că această disciplină nu este practicată în afara graniţelor țării, așa cum a fost odată, pentru că este un sport plăcut, care poate aduce împreună prieteni și comunități. Frontiera Tomis Constanţa este, cu siguranță, o echipă bine pregătită, care, prin strategia sa de joc, și-a învins adversarii, fiind campioană în repetate rânduri.

Ce sportivi români cunoaşteţi personal?

M-am întâlnit cu multe personalități din domeniul sportiv care sunt recunoscute pe plan mondial pentru palmaresul lor impresionant: Simona Halep, Răzvan Jugănaru (alături de care m-am antrenat de curând), Gabriela Szabo, Alin Petrache, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase și Ion Țiriac. Am fost la un meci susținut de echipa națională de fotbal în preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia și, de asemenea, am susținut-o pe Simona Halep la Bucharest Open.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii