Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:57 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inculpat in dosarul retrocedarilor, in spatele unei fundatii care se infrupta din banii judetului Miliarde pentru fundatia fondata de Zgabercea, Francu si Marius Puscasi

ro

27 May, 2010 03:15 4323 Marime text
deschidere.jpgConsiliul Judeţean Constanţa, la iniţiativa lui Nicuşor Constantinescu, a aprobat ieri, o nouă sumă fabuloasă în contul Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean.

fundatie_sport_-_nicusor_constantinescu_04.jpgEste vorba despre suma de 450.000 lei, adică nu mai puţin de 4,5 miliarde de lei vechi. După cum se precizează în expunerea de motive a proiectului iniţiat de însuşi şeful CJC, banii sunt necesari pentru activităţi ca: „pregătirea şi susţinerea prin cursuri organizate a antrenorilor şi managerilor de cluburi, organizării de concursuri şi campionate sportive, organizării de acţiuni formative a tinerilor etc". Puţini îşi mai aduc aminte, din cauza multitudinii de fundaţii ataşate domeniului sportiv constănţean, care căpuşează bugetul judeţean, că această fundaţie a mai primit 13 miliarde de lei vechi cu titlul de sprijinire a „sportului de performanţă şi a celui de masă" şi în şedinţa din 17 februarie, anul acesta. Cu alte cuvinte, fundaţia în cauză a primit nu mai puţin de 17,5 miliarde de lei vechi din bugetul judeţean, de la începutul anului. Dar cine se află în spatele acestei fundaţii? Ei bine, ne-am interesat şi am aflat că asociaţii fondatori ai acesteia sunt: Cristian Zgabercea - şeful Direcţiei de Cultură din CJC; Marius Puşcaşi - inculpat în renumitul dosar al retrocedărilor, alături de primarul Radu Mazăre şi şeful CJC Nicuşor Constantinescu, şi totodată, administrator al Complexului hotelier Flora, deţinut de firma Xenoti SRL, aparţinând şefului CJC şi primarului Mazăre şi celor doi parteneri de afaceri ai acestora - Gabriel Sorin Strutinsky şi Mihail Cârciog; Gheorghe Slabu - preşedintele CS Tomis; Elena Frâncu - directorul Direcţiei Judeţene de Sport şi Carmen Florentina Vasile, şefa Serviciului Cultural din cadrul Direcţiei pentru Cultură, Învăţământ, Sport, Sănătate, Organizare evenimente şi Protocol a CJC. No comment.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • horia 11 Jun, 2010 06:48 toti sunt vinovati in frunte cu zgabercea de ce nu se sesizeaza justitia
  • justice 27 May, 2010 08:36 in puscarie toti sa vedeti cum au luat cu acte false fostul cinema progresul cum a construit ilegal linga stroe felix si linga orange strutinschi -ce fac dna si sri si dga ? iau spaga si tac ..teroristi al queda sint acesti corupti