Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:24 18 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„I'm not famous, but I'm Aromanian Aromânii faimoşi ai Constanţei, actori la balul de Oscar (galerie foto)

ro

10 Jan, 2012 20:00 15708 Marime text

aromanii_afis_film.jpgPrintre sponsorii principali ai filmului se numără Costică Canacheu, dar şi verii Gigi, Giovani şi Victor Becali

„I'm not famous, but I'm Aromanian", primul film armânesc, va rula în câteva luni în cinematografele din întreaga ţară.

Proiectul nu este necunoscut. Regizat de Toma Enache, filmul vorbit în limba aromână, jucat de actori ai acestui neam, este prima producţie care aduce în prim plan viaţa etniei, căutarea identităţii acesteia. Personajul principal se hotărăşte să o caute de-a lungul şi de-a latul lumii pe Armânamea, cea despre care legenda spune că ar fi purtătoarea adevărului absolut al aromânilor, dar şi ultimul vlăstar al neamului.

armani_1.jpgÎn călătoria sa, Toni cunoaşte nenumărate tinere în ţările în care se întâlnesc aromâni. Printre acestea se va găsi şi cea pe care o caută?
Nu putem afla deznodământul decât atunci când vom urmări producţia ale cărei filmări au început în luna august.
„Deja am finalizat filmările. Am filmat patru săptămâni în România, una în Macedonia şi Grecia, trei zile în Los Angeles şi o zi în Constanţa, la Melody, scena balului de Oscar", spune regizorul Toma Enache.

Cine a fost la bal


armani_2.jpgÎn această scenă, cea care de altfel reprezintă începutul filmului, apare crema machedonimii constănţene. I-am aflat simplu, pe http://iamaromanian.tomaenache.ro.
Printre cei care au participat la „balul de Oscar" ţinut la Melody s-au aflat Zoiţa şi Costică Economu, Nicu şi Cristina Baturi, Iani şi Maria Şapera, Tănase şi Atena Carabaşu, Enache şi Maria Garofil, Maria şi Mihai Vriscu, Gioga şi Sultana Nicolae, Cristi şi Ramona Zogu, Constantin şi Elena Carabaşu, Sorina şi George Tuşa, Sima şi Constantin Tuşa, Nicoleta Ploscaru şi Kay Thorkildsen, Elena şi Gheorghe Şopu, Nicoleta şi Stelian Terzi, Tănase Barde, Antonel şi Chiraţa Parteca, Stere şi Zoe Parteca, Elena şi Stelian Paris, Cristina şi Mihai Ciote, Angela şi Nicolae Muşu, Mariana şi Gigi Marzavan, Constantin şi Haiduţa Racu, Mioara şi Cristian Cuşa, Maria Nurciu, Sorin Zguma, Sterica şi Maronca Paris, Stere şi Silvia Vlahbei, Despina şi Mihai Inge, Costică Canacheu, George şi Georgeta Bileca, Tasis şi Valentina Malama, Ioana şi Stelian Bafani, Nicolae Soldatu, Mery şi Mircea Camburu, Marina şi Iani Beciu, Zoia şi Costică Grosu, Mariana şi Nicolae Vrană, Camelia şi Mita Mergeani, Tănase şi Stere Stamule, Costică Zelcă, Ştefan Calagiu şi Sile Vlahbei.
De fapt, balul de Oscar a fost o petrecere în adevăratul sens al cuvântului organizată pentru a face cunoscut proiectul. „S-a plătit 200 de lei pentru o invitaţie, iar banii au fost folosiţi pentru acea seară, dar şi pentru film. Fiecare participant a primit câte o sticlă de vin având etichetă cu filmul şi o felicitare cu o fotografie făcută în acea seară. Cadre filmate la această petrecere apar la începutul filmului. Aşa că, cei prezenţi la balul de Oscar au fost, într-un fel, actori în film. Acum suntem în etapa de post-producţie. Nu ştim cu exactitate când va avea loc premiera, dar va fi ceva grandios", a povestit Enache Toma. Bugetul peliculei a fost de 300.000 de euro, iar banii au fost strânşi de la mai mulţi membri ai etniei.

Verii Becali, printre finanţatori

Site-ul http://iamaromanian.tomaenache.ro ni-i prezintă pe sponsorii principali: Costică Canacheu, AFA Paris - Iancu Perifan şi Niculahi Caracota, Gigi Becali, Giovani Becali, Victor Becali, fraţii Inge din Hagilarea, Daniel Budeşu şi Octavian Barbă. Printre sponsori îi regăsim pe Nicolae Dimaca, Gheorghe Hagi, Daniel Liuta, George Muhcină, Cristian Pitu, Cristi Culeţu, Stere Farmache, Claudiu Faţi, Teia Sponte, Maria Stavrositu, Maria Blacioti, Daniel Pandele, Antonel Parteca, Mihai Pufleanu şi Dima Şamata. La capitolul donatori sunt menţionaţi, printre alţii, Costa şi Costică Arau, Stelian Terzi, Cristi Cuşa, Mitică Pufleanu, Sirma Guci şi Stelică Ianuş. Toma Enache a subliniat faptul că mai mulţi sponsori au ajutat la realizarea acestui proiect.
Echipa care a realizat „I'm not famous, but I'm Aromanian" este formată din Toma Enache, Florentina Costea, Ianula Gheorghe, Nicolae şi Mariana Vrană, Georgiana Cerchezan, Nasi Calentaru, Teodora Calagiu Garofil, Alexandra Agavriloaie, Stere Stamule, Sorin Anagnoste şi Tănase Stamule. În distribuţie îi regăsim pe Toma Enache, Linda Croitoru, Lică Gherghilescu-Tănăsoaca, Teodora Calagiu Garofil, Rudy Rosenfeld, Camelia Şapera, Maria Panaitescu, Tache Florescu şi Cornelia Zogu. Menţionăm că fotografiile care ilustrează acest material, dar şi cele postate pe www.ziuadeconstanta.ro au fost preluate, cu acordul regizorului Toma Enache, de pe http://iamaromanian.tomaenache.ro şi de pe contul de Facebook al filmului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii