Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:02 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„E fantastic unde suntem“ Farul Constanța, campioana turului. În ultimele șase etape, are cinci victorii la rând și un egal (GALERIE FOTO)

ro

24 Oct, 2022 00:00 1987 Marime text
 
 

 
  • Echipa de pe litoral are cinci puncte avans față de Rapid, a doua clasată, distanță care s-a menținut în urma egalului, din Giulești, în ultima rundă din turul sezonului regular.
  • „Marinarii“ au cel mai tare atac, a doua apărare a Superligii, cele mai multe victorii, cel mai bun golaveraj și alcătuiesc singura echipă cu numai o înfrângere.
  • Denis Alibec, golgeterul Farului, ocupă locul trei în clasamentul „tunarilor“ din campionat, la egalitate cu alți doi jucători.
 
Farul Constanța, liderul Superligii, a trecut cu bine și peste meciul din deplasare cu Rapid București, echipa de pe locul doi, iar „marinarii“ au încheiat turul sezonului regular cu titlul onorific de campioni de toamnă.
 
Echipa de pe litoral are cinci puncte avans față de Rapid, distanță care s-a menținut în urma egalului, 1-1, din Giulești, în ultima rundă din tur. „A fost o primă repriză echilibrată, în care am făcut față, am jucat ce trebuia, cum am pregătit meciul. De aceea ne-am creat ocazii și au fost și alte situații. Rapidul e o echipă foarte bună, care, mai ales dacă o lași să te atace pozițional, e dinamică, își creează ocazii, aduce foarte bine mingea în careu, aduce oameni. În plus, are jucători care trag mult la poartă. Ne-am pregătit pentru aceasta, iar în prima repriză ne-a ieșit. Arbitrul mai putea să dea însă niște cartonașe, chiar și roșu. S-au tolerat aceste faulturi, iar, în repriza a doua, și din vina noastră, nemaifiind proaspeți, Rapidul, ușor-ușor, cu publicul, a venit peste noi. S-a făcut o greșeală foarte mare, minge statică în careu, șapte jucători de 1,90 m și luăm gol. După ce am primit cu ușurință un gol, Rapid ne-a preat, noi n-am mai putut să reacționăm și am terminat meciul dominați“, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului. 
 
„M-am ținut de cuvânt“
 
Meciul dintre primele două clasate a fost foarte frumos, cu ritm, intensitate, faze frumoase, ocazii, bare și goluri, totul desfășurat într-o atmosferă incendiară, pe un stadion „Giulești“ plin ochi, din care nu au lipsit, în număr mare, nici fanii Farului.
 
„A fost un meci între două echipe foarte bune, unele dintre cele mai în formă din prima ligă. Au jucat un fotbal bun, au încercat să facă față. Sunt pe merit în clasament. Multă lume din România nu credea că vom fi aici. Vorbiți foarte puțin despre noi, cu toate că suntem acolo sus și avem merite multe. Dar mergem înainte. Sper să știu să-mi motivez jucătorii și să urmăm aceeași linie. E fantastic unde suntem. Nu speram nici noi. Dar treaba e gândită, făcută, planificată. De aceea mă vedeți pe bancă, asta i-am promis echipei, și căpitanului, și tuturor, că voi face o echipă care va fi acolo sus. Și m-am ținut de cuvânt“, a menționat Hagi.
 
„E greu să construiești altceva, într-o lună, de la zero“
 
În 15 meciuri de campionat, Farul a înregistrat zece victorii, patru egaluri și numai o înfrângere, strângând 34 de puncte și având golaverajul 28-11. „Marinarii“ au cel mai tare atac, a doua apărare a Superligii, cele mai multe victorii, cel mai bun golaveraj și e unica formație cu numai o înfrângere. Echipa de pe litoral are o serie de invincibilitate de șase etape, egalul din Giulești venind după cinci victorii la rând.  
 
Întrebat, la conferința de presă de după partida cu Rapid, dacă Farul se gîndește la titlu, managerul tehnic al formației de pe litoral a răspuns: „Mai e un meci, să vedem ce se întâmplă și la partida următoare (n.r. în deplasare cu U Craiova 1948). Dacă ieșim din el cu o victorie, mai scrieți și de noi, mai luați-ne și pe noi în calcul. Că pe ceilalți îi ridicați în slăvi... I-ați făcut pe toți foarte mari. Noi, dacă băteam Rapidul cu 1-0, aveam și cea mai bună apărare, la egalitate cu ei. Am dat și cele mai multe goluri, dar, dacă voi credeți că e ușor ce a realizat până acum... Suntem o echipă care n-a intrat în joc la titlu, pentru că nici nu poate să se gândească și să spună cineva la momentul acesta că ne batem, chiar dacă eu sunt pe bancă. Ați văzut în vară câți jucători am schimbat și e greu să construiești altceva, într-o lună, de la zero. Dar uite că s-a realizat, încercăm să facem față. Dacă vom intra în play-off, va fi iar o performanță foarte bună. Dar vom vedea, călătoria e lungă. Oricum, suntem pregătiți să câștigăm“, a punctat Gică Hagi.
 
„Las faptele să vorbească întâi“
 
Managerul tehnic al Farului a reafirmat că primul obiectiv al Farului a calificarea în play-off, după care se va vedea cum vor evolua lucrurile. „Nu-mi place să vorbesc înainte, las faptele să vorbească întâi. Dar, dacă suntem pe locul întâi, cu cinci puncte în față, om avea și noi vreo șansă. Dacă nici acum nu ne dați șanse... Nu trebuie să vorbiți de noi, ce se face la Constanța?! Craiova, FCSB și CFR Cluj au declarat din prima zi că vor să câștige campionatul. Noi, dacă intrăm în play-off, va fi bine și vedem ce va fi apoi, câte puncte vom avea atunci. Dar nu e ușor, nu putem să vorbim înainte, că am face o greșeală foarte mare“, a menționat Hagi.
 
Alibec, al treilea marcator al campionatului
 
La parcursul foarte bun al Farului au contribuit și fotbaliștii transferați în vară. Unul dintre ei, Denis Alibec, este golgeterul echipei, cu șase reușite. Atacantul de 31 de ani, care ocupă locul trei în clasamentul „tunarilor“ din campionat (la egalitate cu Doru Popadiuc, de la Chindia, și cu Baba Alhassan, de la FC Hermannstadt), a înscris golul „marinarilor“ cu Rapid, impresionând și în Giulești.
 
„Sunt jucători valoroși, când echipa joacă foarte bine, ei ies în evidență. Contează foarte mult echipa, dacă știe să atace și să se apere. Noi facem acest lucru, pe ambele faze, în unele meciuri mai mult, în altele mai puțin. În repriza a doua cu Rapidul și cu Craiova, poate am fost depășiți puțin de ritmul și de intensitatea jocului. În celelalte partide, 100% noi am fost cei mai buni, am dominat. Încă mai avem de lucrat, până să avem o mentalitate de învingător, până să știm cu ce se mănâncă aceste derby-uri, aceste meciuri mari. Nu putem dintr-o dată să fim cea mai mare echipă din România în două luni, și fără bani. Noi nu am cumpărat niciun jucător, doar ce prindem, când prindem. Majoritatea își doresc să se ducă unde sunt bani. Mulți. Nu că am eu ochi albaștri și mă iubesc pe mine. Eu trebuie să fiu hunter. Nu dorm noaptea să fiu în fața altora, că, dacă aude cineva, mi-l ia imediat. Încercăm să facem o echipă care să joace fotbal, nu doar să se apere“, a menționat Hagi.       
 
Borza, accidentat în Cupă
 
Acesta crede că fundașul stânga al Farului, Kiki, și Alibec au fost printre cei mai buni de pe teren în Giulești. „Am avut o discuție la echipă și i-am felicitat pe cei doi. Și Morais, de la Rapid, a jucat fantastic. Am întâlnit acasă la ea Rapid, una dintre cele mai bune echipe din campionat. Giuleștiul e un teren greu, cu suporteri, dar acesta e nivelul, așa trebuie să arate toate meciurile din România, cu fani, stadionul plin, care să susțină. Am jucat titulari cu mulți tineri eligibili, în condițiile în care e obligatoriu cu unu. Dacă voi credeți că e ușor să pun așa... Borza n-a fost, căci s-a accidentat la meciul de Cupă“, a mai spus Gheorghe Hagi.  
          
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța

Citește și:
 
Liderul Superligii, Farul Constanța, păstrează avansul de cinci puncte în fața Rapidului, după remiza din Giulești
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii