Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:49 17 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Documentar ZIUA de Constanţa Evoluţia DNA Constanţa. Cine a avut cel mai lung mandat şi în ce an s-a emis un singur rechizitoriu

ro

31 Jan, 2020 00:00 1845 Marime text

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al  Magistraturii a hotărât numirea în funcţia de procuror-şef al Serviciului Teritorial Constanţa din cadrul Direcţiei  Naţionale Anticorupţie a lui Andrei Bodean. Mandatul este valabil pentru o perioadă de trei ani, începând cu data de 29 ianuarie.
 

Oţel şi Tîrnăcop  

 
Serviciul Teritorial Constanţa al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost înfiinţat de procurorul Ioan Oţel. În perioada 2003 - 2005, magistratul a ocupat funcţia de şef al Serviciului Teritorial Constanţa din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de unde s-a şi pensionat. Din octombrie 2005, prin ordin al procurorului general al României de la vremea respectivă, Ilie Botoş, procurorul Florin Tîrnăcop a preluat comanda procurorilor DNA Constanţa, unde a rămas până la data de 30 iunie 2006.
 

Ţene, Şişman

 
Începând cu data de 3 iulie 2006, la propunerea fostului procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ilie Botoş, a dispus delegarea în funcţia de procuror-şef al Serviciului Teritorial Anticorupţie Constanţa a procurorului Ioana Ţene. În luna noiembrie a anului 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât să înainteze preşedintelui României propunerea de eliberare din funcţie, prin pensionare, a magistratului Ioana Ţene, delegată în funcţia de procuror-şef al DNA Constanţa, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În luna noiembrie 2015, procurorul Ioana Ţene a decedat.
 

Sorin Constantinescu, şapte ani la şefia DNA  

 
După pensionarea magistratului Ioana Ţene, şefia DNA Constanţa a fost preluată prin delegare, pentru câteva luni, de către Beatrice Silvia Şişman. Aceasta a fost înlocuită, în octombrie 2011, de procurorul Sorin Constantinescu, care a ocupat  funcţia de procuror-şef al Serviciului Teritorial Constanţa timp de şapte ani (două mandate a câte trei ani şi un interimat). Acum, Sorin Constantinescu a fost înlocuit de procurorul Andrei Bodean! Mandatul este valabil pentru o perioadă de trei ani, începând cu data de azi, 29 ianuarie.
 

Evoluţia DNA Constanţa - 2005 - 2018

 
Graţie documentelor puse la dispoziţie de DNA, potrivit raportului privind activitatea desfăşurată în anul 2005: cele 15 servicii teritoriale ale Departamentului Naţional Anticorupţie (Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara), organizate la nivelul curţilor de apel, au avut de soluţionat un număr de 1.423 de cauze, din care au soluţionat 746 şi au dispus declinarea competenţei ori conexarea în 312.
 

An negativ

 
Anul 2006 a fost un an crucial pentru România, care a trebuit să facă eforturi semnificative pentru a atinge nivelul de pregătire cerut de criteriile de aderare la Uniunea Europeană. Serviciile teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie au avut de soluţionat 1.611 cauze, din care au soluţionat 727 şi au dispus declinarea competenţei ori conexarea dosarelor în 265 de cauze.
 
La sfârşitul anului 2006, au rămas de soluţionat un număr de 619 cauze, cu 8 inculpaţi arestaţi preventiv. Din cele 727 de cauze soluţionate, în 73 s-au emis rechizitorii, iar în 654 au fost dispuse soluţii de netrimitere în judecată. Cele mai multe rechizitorii au fost întocmite de către Serviciile teritoriale Oradea (9, privind 63 de inculpaţi), Cluj (9, privind 18 inculpaţi) şi Bucureşti (8, privind 25 de inculpaţi), iar cele mai puţine rechizitorii au fost întocmite de către Serviciile teritoriale Alba Iulia şi Constanţa (cu câte un rechizitoriu, privind un inculpat). La aceste din urmă servicii au avut loc, abia în a doua parte a anului 2006, atât o schimbare a procurorilor şi a conducerii, cât şi finalizarea demersurilor pentru mutarea în sedii corespunzătoare.  
 

În creştere

 
Potrivit raportului privind activitatea desfăşurată în anul 2007, Serviciul teritorial Constanţa a înregistrat o îmbunătăţire a activităţii. Dacă în precedentul raport (2006) se remarca negativ prin emiterea unui singur rechizitoriu cu un inculpat, anul 2007 a marcat creşteri în activitate, fiind soluţionate cu trimitere în judecată un număr de 4 cauze cu 11 inculpaţi, pe fondul creşterii cu 90% a numărului dosarelor soluţionate şi doar cu 21% a numărului dosarelor rămase nesoluţionate.
 
„Şi în acest caz s-a reuşit rezolvarea problemei sediului în primul trimestru al anului, însă se înregistrează încă indicatori negativi la numărul dosarelor rămase nesoluţionate şi la vechimea acestora motivată de imposibilitatea completării numărului de procurori, precum şi a lipsei legal motivate o perioadă îndelungată a unui procuror, astfel încât activitatea a fost desfăşurată faptic cu 50% din numărul prevăzut în organigramă.
 
O altă cauză principală ce a determinat operativitatea scăzută o reprezintă complexitatea cauzelor ce au ca obiect infracţiuni conexe infracţiunilor de corupţie sau infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), art. 246, 247, 248 şi 2481 C. pen., dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro (urmare a modificării art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002), ce presupun efectuarea unui număr mare de acte de urmărire penală ori supunerea examinării acestora de către specialistul din cadrul structurii, împrejurări ce prelungesc termenul de soluţionare“, potrivit raportului privind activitatea desfăşurată în anul 2007.
 

Neimplicarea ofiţerilor de poliţie judiciară

 
Pe lângă împrejurările obiective mai sus precizate, s-au înregistrat şi cauze subiective, cum ar fi: deficienţe de planificare a activităţii, neimplicarea ofiţerilor de poliţie judiciară în cercetările derulate în toate cauzele penale aflate în lucru la procurori, nerealizarea unor analize pertinente care să determine canalizarea activităţii în cauzele penale mai complexe, ce impun o altfel de abordare, în vederea accelerării activităţii de urmărire penală.
 

2008, creştere calitativă

 
În raportul privind activitatea desfăşurată în anul 2008 este consemnat că Serviciul teritorial Constanţa a menţinut o activitate bună, fiind înregistrată o creştere de 37% a numărului cauzelor de soluţionat şi de 42% a numărului cauzelor soluţionate, context în care creşterea cu 32% a numărului cauzelor rămase nesoluţionate este justificată obiectiv.
 
„Creşterea calitativă a activităţii se remarcă prin faptul că a fost întocmit un număr de 6 rechizitorii privind 6 inculpaţi, din care 1 arestat preventiv (comparativ cu 4 rechizitorii cu 11 inculpaţi în anul 2007). Rechizitoriile reprezintă 10,7% din totalul soluţiilor pe fondul cauzei (56). În anul 2008 acest serviciu a dispus 1 soluţie de scoatere de sub urmărire penală a 3 inculpaţi arestaţi preventiv (dosar nr. 11/P/2005), în care măsura preventivă a fost dispusă, în anul 1998, de o altă structură de parchet şi cauza remisă spre competentă soluţionare serviciului teritorial la 7 ani de la data arestării, după ce anterior de două ori instanţele au dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.
A fost înregistrată 1 infirmare a soluţiei procurorului şi nu există hotărâri definitive de achitare sau restituire“, potrivit raportului.
 
În concluzie, s-a considerat că activitatea desfăşurată de DNA Constanţa a fost bună, întrucât a crescut numărul rechizitoriilor, precum şi a cauzelor soluţionate (cu 42%), astfel încât având în vedere şi problemele de personal existente la nivelul acestei structuri creşterea numărului cauzelor nesoluţionate mai vechi de un an de la data sesizării (cu 14 dosare) este motivată.
 

2009 - activitate relativ bună

 
Raportul privind activitatea desfăşurată în anul 2009 arată că Serviciul teritorial Constanţa a desfăşurat o activitate relativ bună, fiind înregistrată creşterea numărului de rechizitorii şi a numărului inculpaţilor trimişi în judecată, însă se înregistrează un număr foarte mare de cauze nesoluţionate mai vechi de 1 an de la prima sesizare.
 
În concret, în condiţiile creşterii cu 6% a cauzelor de soluţionat (298 faţă de 281 în anul 2008), a continuat să scadă, cu 14%, numărul cauzelor soluţionate (116 faţă de 135 în anul 2008), însă a crescut numărul cauzelor soluţionate pe fond (64 faţă de 58 în anul 2008). Corelativ a crescut cu 24,6% numărul cauzelor nesoluţionate.
 
Au fost emise un număr de 8 rechizitorii privind 10 inculpaţi, din care 1 arestat preventiv, comparativ cu 6 rechizitorii privind 6 inculpaţi, din care 1 arestat preventiv în anul 2008. Rechizitoriile reprezintă 10,7% din totalul soluţiilor pe fondul cauzei (56).
 
Cauzele deduse judecăţii privesc 23 infracţiuni (12 în anul 2008), din care 2 de corupţie, 4 contra intereselor financiare ale CE, 6 de evaziune fiscală. Prejudiciul total reţinut prin rechizitorii a fost de 11.598.528 lei şi 29.790 euro, din care cuantumul de 114.787,56 lei şi 18.644,15 euro reprezintă prejudiciul total constatat în cele 3 rechizitorii, privind 4 inculpaţi, care au avut ca obiect fraudarea fondurilor europene.
 
Conform raportului, s-a constatat un număr nesemnificativ de fapte de corupţie reţinute în actele de inculpare, ceea ce a necesitat o orientare mai pregnantă a procurorilor din cadrul serviciului spre investigarea faptelor de această natură.
 
Calitatea actelor de urmărire a fost corespunzătoare, întrucât a fost înregistrată 1 infirmare a soluţiei, dispusă de instanţa de judecată în procedura prevăzută de art. 2781 C. pr. pen. şi nu există hotărâri definitive de achitare sau restituire (situaţie similară anului precedent). Prin hotărâri definitive au fost condamnaţi 4 inculpaţi trimişi în judecată prin rechizitoriile întocmite de acest serviciu teritorial.
 
Operativitatea desfăşurării urmăririi penale este un indicator negativ, cauzele nesoluţionate care au depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare (122 faţă de 79 în anul 2008), reprezentând 40,9% din cauzele de soluţionat, iar cele care au depăşit termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale dublându-se (24 faţă de 11 în anul 2008).
 
Deşi e motivată obiectiv de numărul mare a dosarelor nesoluţionate în anul 2008 (când nu erau ocupate toate posturile de procuror) şi de numărul mare al cauzelor nou intrate, respectiv 152 (comparabil cu numărul cauzelor de soluţionat la alte servicii teritoriale), îmbunătăţirea celerităţii desfăşurării urmăririi penale trebuie să fie în atenţia permanentă a întregului colectiv.
 
În ce priveşte operativitatea soluţionării cauzelor se constată că, în 25 cauze a fost depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare, iar în 6 termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale. În anul 2009, activitatea a fost desfăşurată de 4 procurori, fiind ocupate toate posturile prevăzute în organigramă. Volumul mediu este de circa 29 cauze soluţionate/procuror şi de circa 45 cauze rămase în lucru/procuror.
 

2010 - cauzele de soluţionat, mai multe cu 15,78%   

 
Raportul privind activitatea desfăşurată în anul 2010 arată că au crescut cu 15,78% cauzele de soluţionat (345 faţă de 298 în anul 2009), cu 35,35% cauzele soluţionate (157 faţă de 116, în condiţiile în care în anul 2009 se înregistrase o scădere cu 14% a acestui indicator) şi cu 21,88% soluţiile pe fond dispuse (78 faţă de 64 în anul 2009). Pe fondul creşterii continue a cauzelor de soluţionat se constată că a crescut cu numai 3,3% numărul cauzelor nesoluţionate (188 faţă de 182 în anul 2009).
 
S-a menţinut o pondere bună a rechizitoriilor întocmite, fiind emise 9 rechizitorii privind 11 inculpaţi, din care 1 arestat preventiv, iar alţi 2 inculpaţi au fost arestaţi în cursul urmăririi penale şi trimişi în judecată în stare de libertate (faţă de 8 rechizitorii privind 10 inculpaţi, din care 1 arestat preventiv, în anul 2009).
Rechizitoriile reprezintă 11,54% din totalul soluţiilor pe fondul cauzei. Operativitatea desfăşurării urmăririi penale s-a menţinut în aceeaşi parametrii, întrucât un număr de 141 cauze nesoluţionate au depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare (122 în anul 2009), reprezentând 40,87% din cauzele de soluţionat (similar anului 2009), dar a scăzut la 5 numărul cauzelor cu autor necunoscut din această categorie (faţă de 7 în anul 2009), ceea ce indică preocuparea pentru soluţionarea cauzelor.
 
Totodată, un număr de 30 cauze nesoluţionate au depăşit termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale (24 în anul 2009), din care 1 cauză cu autor necunoscut. Situaţia este justificată obiectiv de numărul mare a dosarelor nesoluţionate în anul 2009, de menţinerea unei ponderi importante a cauzelor nou înregistrate (163 în anul 2010 şi 152 în anul 2009), dar şi de lipsa de personal. De asemenea, a crescut semnificativ numărul cauzelor complexe şi al celor în care administrarea probelor se realizează cu dificultate. Calitatea actelor de urmărire a fost bună, întrucât nu au fost înregistrate infirmări ale soluţiei ori redeschideri ale urmăririi penale. Nu s-a dispus prin hotărâri definitive restituirea cauzei la procuror.
 
Activitatea a fost desfăşurată de 3 procurori (din 4 posturi ocupate), întrucât la finele lunii ianuarie 1 procuror a intrat în concediu prenatal şi apoi pentru îngrijirea copilului), iar din luna decembrie au rămas în activitate 2 procurori (1 procuror încetând activitatea prin pensionare). Se constată astfel că, cei 2 procurori aflaţi în activitate, au avut un volum mediu de circa 52 cauze soluţionate/procuror şi de circa 94 cauze rămase în lucru /procuror.
 
În concluzie, activitatea desfăşurată a fost bună, fiind înregistrate creşteri la dosarele de soluţionat, soluţionate, inclusiv soluţii pe fond şi menţinându-se un cuantum relevant al rechizitoriilor întocmite, chiar în condiţiile deficitului şi fluctuaţiei de personal.
 

2011

 
Potrivit raportului privind activitatea desfăşurată în anul 2011, cantitativ, au crescut cu 20,57% cauzele de soluţionat (416 faţă de 345 în anul 2010), cu   16,56% cauzele soluţionate (183 faţă de 157) şi cu 15,38% soluţiile pe fond dispuse (90 faţă de 78 în anul 2010). Pe fondul menţinerii unei ponderi importante a cauzelor nou intrate (228 din cele 416 de soluţionat, comparativ cu 163 din 345 în anul 2010), în mod obiectiv a crescut numărul cauzelor nesoluţionate la 233 (faţă de 188 în anul 2010).
 
A crescut numărul rechizitoriilor, al inculpaţilor trimişi în judecată şi al celor arestaţi preventiv,  fiind emise 11 rechizitorii privind 30 inculpaţi, din care 6 arestaţi  preventiv (2 trimişi în judecată în stare de arest preventiv). Comparativ, în anul 2010, prin 9 rechizitorii au fost trimişi în judecată 11 inculpaţi, din care 3 arestaţi preventiv (unul trimis în judecată în stare de arest preventiv).
 
Rechizitoriile reprezintă 12,22% din totalul soluţiilor pe fondul cauzei.
Operativitatea desfăşurării urmăririi penale s-a menţinut în aceiaşi parametri, întrucât un număr de 153 cauze nesoluţionate au depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare (142 în anul 2010), din care 7 cu autor necunoscut (5 în anul 2010), iar în 45 a fost depăşit termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale (30 în anul 2010), din care 1 cauză cu autor necunoscut (similar anului 2010). De asemenea, în anul 2011, au fost soluţionate 39 cauze mai vechi de 1 an de la sesizare, precum şi 33 cauze mai vechi de 6 luni de la începerea urmăririi penale.
 
Situaţia este justificată obiectiv de numărul mare al dosarelor nesoluţionate din anii anteriori şi complexitatea acestora, de menţinerea unei ponderi importante a cauzelor nou înregistrate, aproape jumătate, dar şi de fluctuaţia de personal.
 
Calitatea actelor de urmărire a fost bună, întrucât nu au fost înregistrate  infirmări ale soluţiei ori redeschideri ale urmăririi penale şi nici hotărâri definitive de restituire a cauzei la procuror ori achitare (comparativ cu 2 inculpaţi, în temeiul art. 10 lit. d) C.pr.pen., în anul 2010).
 
Activitatea a fost desfăşurată, în medie, de 4 procurori (în perioada aprilie-noiembrie 2011), din care 1 procuror a desfăşurat preponderent activitate judiciară.
 
Volumul mediu a fost de circa 45 cauze soluţionate/procuror şi de circa 58 cauze rămase în lucru/procuror (având în vedere media de 4 procurori în activitate).
 
În concluzie, activitatea desfăşurată a fost bună, fiind înregistrate creşteri la dosarele de soluţionat, soluţionate, inclusiv soluţii pe fond şi trimiteri în judecată, chiar în condiţiile deficitului şi fluctuaţiei de personal şi a asigurării conducerii serviciului prin delegare. Întrucât se observă că între inculpaţii trimişi în judecată nu se regăsesc persoane importante, se recomandă orientarea şi spre investigarea cazurilor de corupţie de mai mare anvergură.
 

2012

 
În raportul privind activitatea desfăşurată în anul 2012 se precizează că, din punct de vedere cantitativ, au crescut cu 12,98% cauzele de soluţionat (470 faţă de 416 în anul 2011), cu 13,11% cauzele soluţionate (207 faţă de 183) şi cu 14,44% soluţiile pe fond dispuse (103 faţă de 90 în anul 2011). De asemenea, s-a constatat menţinerea unei pondere importantă a cauzelor nou intrate (237 din cele 470 de soluţionat, comparativ cu 228 din 416 în anul 2011), astfel încât în mod obiectiv a crescut numărul cauzelor nesoluţionate la 263 (233 în anul 2011).
 
A crescut numărul rechizitoriilor, fiind emise 12 rechizitorii prin care au fost trimişi în judecată 26 inculpaţi, din care 3 persoane juridice şi 3 în stare de arest preventiv. Comparativ, în anul 2011, au fost emise 11 rechizitorii privind 30 inculpaţi, din care 6 arestaţi preventiv (2 trimişi în judecată în stare de arest preventiv). Rechizitoriile reprezintă 11,65% din totalul soluţiilor pe fondul cauzei (12,22% în anul 2011).
 
Operativitatea a fost bună, din cele 207 cauze soluţionate, în 46 cauze a fost depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare (39 cauze în anul 2011), iar în 32 cauze termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale (33 cauze în anul 2011). De asemenea, din cele 263 cauze nesoluţionate, în 168 cauze este depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare (153 în anul 2011) şi în 49 cauze este depăşit termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale (similar anului 2011). Situaţia acestor indicatori este justificată obiectiv de numărul mare al dosarelor nesoluţionate din anii anteriori şi complexitatea acestora şi de menţinerea unei ponderi importante a cauzelor nou înregistrate, aproape jumătate.
 
Calitatea actelor de urmărire a fost bună, întrucât a fost înregistrată 1 infirmare a soluţiei, pe calea controlului ierarhic şi nu există redeschideri ale urmăririi penale, nici hotărâri definitive de restituire a cauzei la procuror ori achitare. Cauza infirmată se află încă în curs de soluţionare. Activitatea a fost desfăşurată cu toate cele 5 posturi de procuror ocupate, din care 1 procuror a desfăşurat preponderent activitate judiciară. Volumul mediu a fost de circa 51 cauze penale soluţionate/procuror şi de circa 65 cauze rămase în lucru/procuror.
 
În concluzie, activitatea desfăşurată a fost eficientă, fiind înregistrate creşteri la dosarele de soluţionat, soluţionate, inclusiv soluţii pe fond şi rechizitorii, fără a fi înregistrate achitări sau restituiri ale cauzei la procuror.
 

2013
 

Raportul privind activitatea desfăşurată în anul 2013 arată că la nivelul DNA Constanţa au crescut cu 7,87% cauzele de soluţionat (507 faţă de 470 în anul 2012), cu 16,90% cauzele soluţionate (242 faţă de 207) şi cu 58,25% soluţiile pe fond dispuse (168 faţă de 103 în anul 2012). De asemenea, s-a menţine o pondere importantă a cauzelor nou intrate (244 din cele 507 de soluţionat, comparativ cu 237 din 470 în anul 2012), cu toate acestea reuşindu-se menţinerea aproximativ constantă a numărului cauzelor nesoluţionate de 265 (263 în anul 2012).
 
A crescut în mod evident numărul rechizitoriilor, fiind emise 23 rechizitorii prin care au fost trimişi în judecată 57 inculpaţi, din care 7 în stare de arest preventiv. Comparativ, în anul 2012, au fost emise 12 rechizitorii privind 26 inculpaţi, din care 3 arestaţi preventiv. Rechizitoriile reprezintă 13,69% din totalul soluţiilor pe fondul cauzei (11,65% în anul 2012).
 
Operativitatea a fost bună, din cele 242 cauze soluţionate, în 38 cauze a fost depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare (46 cauze în anul 2012), iar în 57 cauze termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale (32 cauze în anul 2012). De asemenea, din cele 265 cauze nesoluţionate, în 169 cauze este depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare (168 în anul 2012) şi în 50 cauze este depăşit termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale (49 similar anului 2012). Situaţia acestor indicatori este justificată obiectiv de numărul mare al dosarelor nesoluţionate din anii anteriori şi complexitatea acestora şi de menţinerea unei ponderi importante a cauzelor nou înregistrate, aproape jumătate.
 
Calitatea actelor de urmărire a fost bună, au fost înregistrate 3 infirmări ale soluţiilor pe calea controlului ierarhic şi 2 plângeri admise de instanţele de judecată împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată adoptate de către procurori, nu există redeschideri ale urmăririi penale, nici hotărâri definitive de restituire a cauzei la procuror. S-au înregistrat 2 achitări definitive, apreciate ca neimputabile procurorilor. Activitatea a fost desfăşurată cu toate cele 5 posturi de procuror ocupate, din care 1 procuror a desfăşurat preponderent activitate judiciară. Volumul mediu a fost de circa 48 cauze penale soluţionate/procuror şi de circa 53 cauze rămase în lucru/procuror. În concluzie, activitatea desfăşurată a fost eficientă, fiind înregistrate creşteri la dosarele soluţionate, inclusiv la numărul de rechizitorii întocmite şi soluţii pe fond, fără a fi înregistrate achitări imputabile sau restituiri ale cauzei la procuror.
 

2014

 
Serviciul teritorial Constanţa a continuat să înregistreze îmbunătăţiri în activitate, reflectate, în principal, în creşterea numărului de rechizitorii emise, de la 23 în anul 2013 la 30 în anul 2014, a procentajului rechizitoriilor în soluţiile pe fond adoptate, a complexităţii şi importanţei cauzelor finalizate cu soluţii de trimitere în judecată, a numărul inculpaţilor şi a celor arestaţi preventiv în cauză.
 
Cantitativ, au crescut cu 0,39% cauzele de soluţionat(509 faţă de 507 în anul 2013), s-a înregistrat o scădere cu 20,67% a cauzelor soluţionate (195 faţă de 242) şi cu 16,77% a soluţiilor pe fond dispuse (140 faţă de 168 în anul 2013).
 
Operativitatea a fost bună, din cele 195 cauze soluţionate, în 59 de cauze a fost depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare (38 cauze în anul 2013), iar în 30 cauze termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale (57 cauze în anul 2013).  
 
De asemenea, din cele 314 cauze nesoluţionate, în 199 cauze este depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare (169 în anul 2013) şi în 86 cauze este depăşit termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale (50 în anul 2013). Situaţia acestor indicatori este justificată obiectiv de numărul mare al dosarelor nesoluţionate din  anii anteriori şi complexitatea acestora, precum şi de menţinerea  unei ponderi importante a cauzelor nou înregistrate, aproape jumătate. S-au înregistrat 3 achitări  definitive, apreciate ca neimputabile procurorilor.  
 

2015 

 
Raportul privind activitatea desfăşurată în anul 2015 arată că Serviciul teritorial Constanţa a continuat să înregistreze îmbunătăţiri în activitate, reflectate, în principal, în menţinerea la aproape acelaşi nivel a numărului de rechizitorii emise, respectiv 29 în anul 2015 faţă de 30 în anul 2014, a procentajului rechizitoriilor în soluţiile pe fond adoptate, a complexităţii şi importanţei cauzelor finalizate cu soluţii de trimitere în judecată, a numărului inculpaţilor arestaţi preventiv în cauză.
 
Cantitativ, au crescut cu 33,39% cauzele de soluţionat (679 faţă de 509 în anul 2014), s-a înregistrat o creştere cu 5,12% a cauzelor soluţionate (205 faţă de 195) şi cu 12,85% a soluţiilor pe fond dispuse (158 faţă de 140 în anul 2014).
 
De asemenea, a crescut cu 87,05% ponderea cauzelor nou intrate (363 din cele 679 de soluţionat, comparativ cu 241 din 509 în anul 2014), crescând şi numărul cauzelor nesoluţionate cu 50,95% (de la 314 în anul 2014 la 474 în anul 2015).
 
S-a menţinut, la aproximativ acelaşi nivel, numărul rechizitoriilor, fiind emise 29 rechizitorii prin care au fost trimişi în judecată 66 inculpaţi, din care 17 în stare de arest preventiv. Comparativ, în anul 2014, au fost emise 30 rechizitorii privind 114 inculpaţi, din care 17 arestaţi preventiv.
 
Operativitatea a fost bună, din cele 205 cauze soluţionate, în 48 cauze a fost depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare (59 cauze în anul 2014), iar în 120 cauze termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale (30 cauze în anul 2014). De asemenea, din cele 474 cauze nesoluţionate, în 283 cauze este depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare (199 în anul 2014) şi în 402 cauze este depăşit termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale (86 în anul 2014), aceasta şi pe fondul obligaţiei legale de a începe urmărirea penală in rem odată cu înregistrarea cauzei. Situaţia acestor indicatori este justificată obiectiv de numărul mare al dosarelor nesoluţionate din anii anteriori, de complexitatea acestora, precum şi de creşterea ponderii cauzelor nou înregistrate.
 
Activitatea a fost desfăşurată cu toate cele 7 posturi de procuror ocupate, cu menţiunea că cele două noi posturi de procuror cu funcţie de execuţie care au fost incluse în schema de personal în anul 2015 au fost ocupate efectiv abia în lunile septembrie şi, respectiv, octombrie 2015. Un procuror a desfăşurat preponderent activitate judiciară. Volumul mediu a fost de circa 30 cauze penale soluţionate/procuror şi de circa 97 cauze rămase în lucru/procuror.
 
În concluzie, activitatea desfăşurată a fost eficientă, fiind menţinut acelaşi nivel ridicat al numărului de rechizitorii emise, respectiv 29 în anul 2015 faţă de 30 în anul 2014, al procentajului rechizitoriilor în soluţiile pe fond adoptate, a complexităţii şi importanţei cauzelor finalizate cu soluţii de trimitere în judecată, a numărului inculpaţilor arestaţi preventiv în cauză.
 

2016 - maximum istoric al Serviciului teritorial Constanţa  

 
Serviciul teritorial Constanţa a înregistrat o activitate bună, conform raportului privind activitatea desfăşurată în anul 2016, activitate reflectată, în principal, în menţinerea la un nivel ridicat al numărului de rechizitorii emise, respectiv 21 în anul 2016 la care se adaugă un acord de recunoaştere a vinovăţiei, faţă de 29 în anul 2015, în complexitatea şi importanţa cauzelor finalizate cu soluţii de trimitere în judecată, precum şi în numărul inculpaţilor trimişi în judecată.
 
De asemenea, s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului soluţiilor dispuse în dosare, în acest sens remarcându-se soluţionarea, în anul 2016, a 410 dosare, din care 320 de dosare soluţionate pe fond, reprezentând un maxim istoric al Serviciului teritorial Constanţa.
 
Cantitativ, au crescut cu 19% cauzele de soluţionat (811 faţă de 679 în anul 2015), s-a înregistrat o creştere cu 200% a cauzelor soluţionate (410 faţă de 205) şi cu 202,5% a soluţiilor pe fond dispuse (320 faţă de 158 în anul 2015). S-a înregistrat o scădere nesemnificativă, cu 7% a ponderii cauzelor nou intrate (337 din cele 811 de soluţionat, comparativ cu 363 din 679 în anul 2015), scăzând şi numărul cauzelor nesoluţionate cu 15,41% (de la 474 în anul 2015 la 401 în anul 2016).
 
S-a menţinut, la un nivel ridicat, numărul rechizitoriilor, fiind emise 21 rechizitorii prin care au fost trimişi în judecată 62 inculpaţi, din care 5 în stare de arest preventiv. Comparativ, în anul 2015, au fost emise 29 rechizitorii privind 66 inculpaţi, din care 17 arestaţi preventiv.
 
În anul 2016, nu s-au înregistrat hotărâri definitive de restituire la procuror, pentru continuarea urmării penale, urmare respingerii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. De asemenea, nu au fost înregistrate hotărâri definitive de restituire a cauzei la procuror pentru neregularitatea actului de sesizare.
 
Volumul mediu a fost de circa 51 cauze penale soluţionate/procuror, incluzând şi procurorii care desfăşoară preponderent activitatea judiciară, şi de circa 50 cauze rămase în lucru/procuror.
 
În concluzie, activitatea desfăşurată a fost eficientă, fiind menţinut un nivel ridicat al numărului de rechizitorii emise, respectiv 21 în anul 2016 faţă de 29 în anul 2015, al complexităţii şi importanţei cauzelor finalizate cu soluţii de trimitere în judecată, al numărului inculpaţilor trimişi în judecată. De asemenea, s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului soluţiilor dispuse în dosare, în acest sens remarcându-se soluţionarea, în anul 2016, a 410 dosare, din care 320 de dosare soluţionate pe fond.
 

2017

 
În cursul anului 2017 procurorii de la Serviciul teritorial au avut de soluţionat 629 cauze, din care 233 cauze au fost înregistrate în anul 2017. Au fost soluţionate 340 cauze. Au fost emise 39 de acte de sesizare a instanţei din care 33 rechizitorii privind 84 inculpaţi131 şi 6 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei privind 6 inculpaţi.
 
Din cele 340 cauze soluţionate, în 144 cauze mai vechi de 1 an de la prima sesizare, iar în 186 cauze termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale. De asemenea, din cele 340 cauze nesoluţionate, în 222 cauze mai vechi de 1 an de la prima sesizare (262 în anul 2016) şi în 186 cauze mai vechi de 6 luni de la începerea urmăririi penale (210 în anul 2016).
 

2018

 
În final, potrivit raportului privind activitatea desfăşurată în anul 2018, Serviciul teritorial Constanţa a continuat să înregistreze o activitate bună, reflectată, în principal, într-un număr mare de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei emise, respectiv 16 rechizitorii şi 10 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei în anul 2018 faţă de 33 rechizitorii şi 6 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei în anul 2017, în complexitatea şi importanţa cauzelor finalizate cu soluţii de trimitere în judecată, precum şi în numărul inculpaţilor trimişi în judecată, respectiv 52 în anul 2018 faţă de 84 în anul 2017.
 
De asemenea, s-a înregistrat o scădere a numărului dosarelor de soluţionat, de la 629 dosare în 2017, la 519 dosare în 2018. Cantitativ, au scăzut cu 17,48% cauzele de soluţionat (519 faţă de 629 în anul 2017), s-a înregistrat o scădere cu 11,11% a cauzelor soluţionate (306 faţă de 340 în anul 2017) şi cu 5,75% a soluţiilor pe fond dispuse (247 faţă de 262 în anul 2017).
 
S-a înregistrat o uşoară creştere de la 35,45% la 43,35% a ponderii cauzelor nou intrate (223 din cele 629 de soluţionat în anul 2017 comparativ cu 225 din cele 519 de soluţionat în anul 2018), scăzând în schimb numărul cauzelor nesoluţionate cu 26,29% (de la 289 în anul 2017 la 213 în anul 2018).
 
S-a înregistrat un număr rezonabil de rechizitorii, fiind emise 16 rechizitorii prin  care au  fost trimişi în judecată 52 inculpaţi, din care 11 în stare de arest preventiv. Comparativ, în anul 2017, au fost emise 33 rechizitorii privind 84 inculpaţi, din care 6 arestaţi preventiv.
 
Operativitatea a fost bună, din cele 306 cauze soluţionate, în 147 mai  vechi  de 1  an de  la  prima sesizare (144 cauze în anul 2017), precum şi 183 cauze mai vechi de 6 luni de la începerea urmăririi penale (186 cauze în anul 2017). De asemenea, din cele 213 cauze nesoluţionate, în 147 cauze este depăşit termenul de 1 an de la prima sesizare (222 în anul 2017) şi în 143 cauze este depăşit termenul de 6 luni de la începerea urmăririi penale (186 în anul 2017).
 
Calitatea actelor de urmărirea fost bună. În anul 2018, un număr de 14 hotărâri au rămas definitive, prin care s-a  dispus condamnarea  unui număr de 19 inculpaţi, trimişi în judecată prin rechizitoriile întocmite de Serviciul teritorial Constanţa  (faţă de 9 hotărâri de condamnare cu 16 inculpaţi, în anul 2017), iar în urma admiterii de către instanţă a unui număr de 9 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au fost condamnaţi definitiv 9 inculpaţi.
 
În cursul anului 2018, s-au înregistrat 7 hotărâri judecătoreşti de achitare rămase definitive în 7 cauze cu 16 inculpaţi spre deosebire de anul 2017 când s-au înregistrat 5 hotărâri judecătoreşti de achitare rămase definitive în 5 cauze cu 13 inculpaţi.
 
Activitatea a fost desfăşurată cu toate cele 8 posturi de procuror ocupate, cu menţiunea că un post de procuror cu funcţie de execuţie este ocupat, în prezent, prin delegare.
 
Volumul mediu a fost de circa 38 cauze penale soluţionate/procuror, incluzând şi procurorii care desfăşoară exclusiv activitatea judiciară, şi de circa 27 cauze rămase în lucru/procuror. Aceeaşi indicatori, raportaţi exclusiv la numărul procurorilor care desfăşoară activitatea de urmărire penală (6), relevă un volum mediu de circa 100 cauze penale soluţionate/procuror şi de circa 36 cauze rămase în lucru/procuror.
 
În  concluzie, activitatea desfăşurată a fost eficientă, fiind înregistrat un număr  rezonabil de rechizitorii emise, respectiv 16 în anul 2018 faţă de 33 în anul 2017 (cu menţiunea că şi în anii 2015 şi 2016, la nivelul Serviciului Teritorial Constanţa, au fost emise 29 şi, respectiv, 21 de rechizitorii), al complexităţii şi importanţei cauzelor finalizate cu soluţii de trimitere în judecată, al numărului inculpaţilor trimişi în judecată.
 
De asemenea, s-a înregistrat o reducere substanţială a numărului cauzelor de soluţionat, de la 629 în anul 2017 la 519 în anul 2018, precum şi o scădere a numărului cauzelor nesoluţionate de la 289 în 2017 la 213 în 2018, pe fondul unei bune mobilizări în scopul soluţionării dosarelor aflate în lucru.
 
Raportul privind activitatea desfăşurată în anul 2019 a Serviciului teritorial Constanţa va fi publicată în perioada imediat următoare.
 
Citeşte şi
 
Procurorul Andrei Bodean este de azi şeful DNA Constanţa pentru următorii trei ani

CSM şi-a dat acordul
Un procuror din Constanţa ar putea fi ales investigator al Grupului Banca Mondială

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii