Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:42 21 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezastru și disperare Infern pentru mai multe familii din blocul 14 Sud din Năvodari. Focul a distrus mansarda, iar apa restul apartamentelor (VIDEO)

ro

29 Nov, 2023 17:00 4876 Marime text
  • Un incendiu produs în urmă cu mai bine de un an și jumătate a devenit un calvar pentru cele peste 70 de familii care locuiesc în acel imobil
 
5 mai 2022. Pentru unii poate să pară o zi normală din an, dar pentru zeci de familii de pe strada Pescarilor din Năvodari, județul Constanța, a fost începutul iadului. Un incendiu s-a produs în acea zi la mansarda blocului 14 Sud, fiind mansardă locuibilă, unde se aflau mai multe familii la cele patru scări.


 
A trecut mai bine de un an și jumătate, iar situația este din ce în ce mai gravă, pe lângă familiile care nu mai au unde să locuiască la mansardă, care a fost pur și simplu pârjolită de flăcări, locuitorii care au apartamente se plâng de faptul că apa se infiltrează prin pereți. Degradările sunt la nivele diferite de la ultimul etaj al blocului până la parter.


 
Au existat procese și există în continuare între vecini, însă după un an și jumătate aceștia au făcut front comun și cer ajutor să salveze ce se mai poate salva, pentru a nu ajunge în situația în care blocul să fie impracticabil locuirii. Unii oameni sunt speriați de fiecare ploaie care cade, stând cu găleți și se roagă că apa să nu ajungă la instalațiile electrice unde se poate produce oricând un alt scurtcircuit, iar o tragedie nouă este doar la un pas. Totodată, oamenii cer ca să se găsească măcar o soluție temporară pentru izolarea mansardei pentru a stopa apa de ploaie să ajungă în pereții lor.
 

Un incendiu produs în urmă cu mai bine de un an și jumătate a devenit un calvar pentru cele peste 70 de familii care locuiesc în acel imobil. De fiecare dată când bate vântul bucăți din mansardă riscă să fie luate pe sus și aruncate în stradă, poate peste o persoană sau poate peste un vehicul. Oamenii, cu lacrimi în ochi, ne-au cerut ajutorul pentru a li se auzi problema la autorități și pentru a se găsi o soluție să scape de acest coșmar pe care îl trăiesc din data de 5 mai 2022.
 
 
Poveștile oamenilor le-am cules de la fața locului, familii dărâmate de foc și apă, de timpul care a lăsat urme pe pereți și în pereți. În loc să se bucure de copilașii care aleargă printre camerele apartamentelor, oamenii fac slalom cu ligheanele și gălețile pentru a aduna apa care curge prin lustră. Redăm mai jos câteva discuții purtate cu o parte din locatarii blocului 14 Sud.
 
 

Primăria orașului Năvodari nu poate interveni pentru punerea în siguranța imobilului

 
Potrivit datelor Compartimentului Dezvoltare Urbana-Autorizații Construire-Baze de Date Urbane din cadrul Serviciului Arhitect-Sef, lucrările de mansardare la Bl.14 Sud au fost autorizate cu A.C. 256/01.08.2008 și au fost recepționate în decembrie 2008, P.V. 316/15.12.2008.
 
 
Din nefericire, Primăria Năvodari nu poate interveni pentru a pune în siguranță imobilul, dacă nu există un acord al persoanelor care locuiesc la mansardă. Nu există nici măcar o pârghie legală, deoarece există o hotărâre judecătorească prin care i se interzice să intervină în zonele afectate ale imobilului, fără acordul proprietarilor.
 
Redăm mai jos punctul de vedere transmis de administrația locală din Năvodari:
 
„Referitor la situația blocului 14 Sud, nu s-au putut lua măsuri până în momentul de față din cauza neînțelegerilor dintre proprietarii de la mansardă și cei de la etajele inferioare.
 
Primăria orașului Năvodari nu poate interveni pentru punerea în siguranța imobilului, atâta timp cât proprietarii de la mansardă nu își dau acordul 1 anonim pentru a putea intra pe proprietatea lor privată și a executa aceste lucrări. Mai mult decât atât, există și o hotărâre judecătorească prin care ni se interzice să intervenim în zonele afectate ale imobilului, fără acordul proprietarilor. Prin obținerea unei ordonanțe președințiale, aveam posibilitatea să desfășurăm lucrări în regim de urgență pentru punerea în siguranța imobilului.
 
Așa cum am menționat, instanța de judecată a respins acțiunea, astfel încât, din punct de vedere legal, nu avem nicio pârghie pentru a interveni fără acordul unanim al proprietarilor.
 
Primăria orașului Năvodari a avut în această toamnă o nouă întâlnire cu locatarii blocului 14 Sud, atât cu cei de la mansardă, cât și cu cei de la etajele inferioare pentru a găsi soluții și a oferi ajutor în vederea punerii în siguranță a imobilului. Din păcate, nici de această dată locatarii de la mansardă și cei de la etajele inferioare nu au reușit să ajungă între ei la un acord unanim pentru a ne permite luarea de măsuri”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Mai multe imagini se pot regăsi în secțiunea „Galerie Foto”.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Județul Constanța Incendiu violent la un bloc din Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii