Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:47 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a suflat regionalizarea, de sub nas, funcţiile importante Oamenii din posturile cheie sunt din alte judeţe

ro

09 Nov, 2013 00:00 3876 Marime text
Direcţia Naţională Antifraudă Fiscală, Direcţia Regională de Finanţe Galaţi, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, Direcţia Regională de Finanţe Galaţi, Comisariatului Regional Pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Est (Galaţi) – instituţii noi, „aduse” de regionalizare. Dar nici un constănţean nu a avut norocul să fie numit în fruntea direcţiilor regionale noi.
 
Direcţia Naţională Antifraudă Fiscală a început activitatea începând cu 1 noiembrie, înlocuind Gardă Financiară şi unificând compartimente care, înainte, aparţineau de Direcţiile Vamale. Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa face parte cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Noua structură va activa în judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Vrancea şi Buzău. Dar la cârma DNAF nu a fost numit un constănţean., după cum se aşteptau. Cel care a fost numit la conducerea noii structuri este Daniel Dinulescu, numit de Victor Ponta este inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa. Acesta va coordona activitatea comisarilor antifraudă constănţeni. În trecut, Daniel Dinulescu a activat la Direcţia Mari Contribuabili Bucureşti.
 
La Constanţa, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc este condus de Adrian Buzdrug, fost şef al Gărzii Financiare Vrancea.
 
Direcţia Regională de Finanţe Galaţi este condusă de liberalul Eugen Ciorici, fost director al Direcţiei de Finanţe Vrancea. Acesta coordonează din noua poziţie activitatea a şase judeţe, respectiv Galaţi, Vrancea, Brăila, Buzău, Constanţa şi Tulcea.

Conducerea Comisariatului Regional Pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Est (Galaţi) este asigurată de Comisar Şef Ec. Lupu Cicerone. Acesta a ocupat funcţia de director al Activităţii de Inspecţie Fiscală (AIF) Galaţi.
 
Până şi la cârma Biroului de Combatere a Crimei Organizate Constanţa a venit un gălăţean. Este vorba despre comisarul-şef Cornel Georgian Mototolea, care l-a înlocuit pe Aurelian Pavel, care a fost retrogradat. Cornel Georgian Mototolea provine de la Galaţi, unde a ocupat funcţia de conducere din 2009.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii