Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:49 02 06 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine Un costum de gimnastică al Simonei Amânar și o medalie a Elizei Samara, licitate în campania „Campionii strâng rândurile“

ro

17 Apr, 2020 00:00 4711 Marime text

În plină pandemie de COVID-19, campioni și campioane de renume din sportul românesc, printre care, până în prezent, și constănțencele Simona Amânar și Eliza Samara, participă la campania umanitară „Campionii strâng rândurile”, prin care se adună bani pentru achiziționarea de materiale de protecție pentru cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie” din București.

Probabil cea mai mare campanie umanitară a sportului românesc, acțiunea „Campionii strâng rândurile” este inițiată de Asociația Junior Sport și organizată de Asociația de Medicină pentru Sănătate Publică. În perioada aceasta, personalități importante ale sportului românesc donează obiecte cu valoare sentimentală (precum echipamente sportive folosite în competiții importante, medalii, cupe, diplome etc.), pentru care oricine poate licita. Licitația are loc online, pe pagina de eveniment „Campionii strâng rândurile - campanie umanitară”. Timp de o săptămână, fanii au posibilitatea să liciteze, prin comentarii, suma pe care o donează. La finalul săptămânii de licitație, persoana care va oferi mai mulți bani va intra în posesia obiectului licitat, după ce va dona suma respectivă în contul destinat fondurilor pentru Spitalul „Marie Curie“.

„Abia aștept să văd câștigătorul!“


Născută la Constanța, dar stabilită de mai mulți ani la Timișoara, fosta mare gimnastă Simona Amânar Tabără, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană, a oferit spre licitare un costum de gimnastică. „După ce am donat pentru Spitalul «Victor Babeș» din Timișoara, acum mă alătur campaniei «Campionii strâng rândurile». Voi dona acest costum de gimnastică pentru a fi licitat, iar banii donați vor ajunge la spitalul «Marie Curie» din București. Vă mulțumesc și mult succes! Abia aștept să văd câștigătorul!“, a spus Simona Amânar. Licitația pentru acest costum este în derulare și se va încheia pe data de 21 aprilie, la ora 20.00.

„Gimnasta perfectă“


În cariera sa prodigioasă, Simona a obținut şapte medalii (trei de aur, una de argint şi trei de bronz) la Jocurile Olimpice, la ediţiile din 1996 (Atlanta) şi 2000 (Sydney), zece medalii mondiale (şase de aur şi patru de argint) şi cinci europene (două de aur, două de argint şi una de bronz). Cu echipa României, a câștigat patru titluri mondiale consecutive. La Jocurile Olimpice din anul 2000, cea care a fost numită „gimnasta perfectă“, fiind foarte bună la toate cele patru aparate, a realizat o săritură extrem de dificilă, care îi poartă de atunci numele. Totodată, alături de Nadia Comăneci, Simona este singura sportivă din România laureată (în 2001, la Londra) cu trofeul World Sports Awards (echivalent al Oscarului în Sport).
 

Medalia care i-a marcat începutul carierei


Jucătoarea de tenis de masă Eliza Samara, multiplă campioană europeană, a oferit la licitație o medalie foarte dragă ei. „Mă alătur și eu campaniei «Campionii strâng rândurile». Ofer spre licitare prima mea medalie câștigată în viața de sportivă, medalia de aur la Campionatele Naționale la categoria de vârtă 8-10 ani. Este medalia care a marcat începutul carierei mele. Vă mulțumesc!“, a menționat Eliza Samara, cea care a împlinit în urmă cu două zile 31 de ani. Licitația pentru medalia ei s-a încheiat joi, 16 aprilie, la ora 20.00. Medalia a fost adjudecată de un constănțean, Cătălin Prelipcean, cu suma de 2.100 de lei. „Nu puteam să las medalia să plec de la Constanța“, a declarat Cătălin Prelipcean.

Singura din Europa care a disputat o finală de Cupă Mondială


Formată în fabrica de campioni de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, Eliza (care în prezent e legitimată la CSA Steaua București) a ajuns la performanțe deosebite. Este campioană europeană la simplu, la dublu feminin, la dublu mixt, dar și pe echipe, câștigătoare de Liga Campionilor, câștigătoare cu echipa de club a campionatelor din România, Turcia, Italia, Franța și Polonia, dar și singura jucătoare europeană care a disputat o finală de Cupă Mondială. Nu în ultimul rând, Eliza a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice și e calificată și la următoarea întrecere, care se va disputa în 2021, la Tokyo.

Pentru performanțele sportive realizate, Simona Amânar și Eliza Samara au primit și titlul de cetățean de onoare al municipiului Constanța, în anul 1997, respectiv 2015.  

S-a alăturat și Federația Română de Oină


În Campania  „Campionii strâng rândurile“ s-au alăturat și federații sportive naționale, printre care și Federatia Română de Oină, condusă de  constănțeanul Nicu Dobre. „Oina face parte din campania de stragere de fonduri pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru copii «Maria Sklodowska Curie» din București! Sportul nostru național s-a alăturat acestei campanii din care fac parte mari campioni ai României, fiind o onoare pentru noi să putem contribui la licitațiile îin care sunt prezente lucruri de mare valoare ale sportivilor români. Mulțumim mult CS Progresul Băilești, Aurelia Drăghici și Cristian Văduva, pentru promptitudine și mod de prezentare!“, este mesajul FRO. Multiplă campioană națională la oină, Aurelia Drăghici a oferit spre licitare un echipament complet de oină, semnat de toate jucătoarele echipei care au participat la prima ediție a Cupei Reginei, din 2019, un baston și o minge de oină.  

Se pot face și donații în bani


Reprezentanții comunității sportive care vor să susțină campania prin donații în bani, nu prin produse scoase la licitație, dar și persoanele care câștigă licitațiile obiectelor scoase la licitație vor depune banii în contul RO76BRDE441SV94664304410, deschis la BRD, Sucursala Almasul, cont deținut de Asociația Junior Sport, inițiatorul campaniei. Campania va dura până în luna iunie, cu posibilitate de prelungire, dacă situația o va impune.

Sursa foto: Facebook (Campionii strâng rândurile - campania umanitară)

Citește și:

Echipa națională feminină de tenis de masă a României s-a calificat la Jocurile Olimpice

La mulţi ani, Simona Amânar! Astăzi este ziua de naştere a marii campioane din Constanţa

Nicolae Dobre, ales în Consiliul de Administraţie al Asociaţiei Europene a Jocurilor şi Sporturilor Tradiţionale (galerie foto)

 
    
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii