Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:57 08 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câţi bani au consumat spitalele private din Constanţa. Vezi cine este în top

ro

16 Jan, 2013 22:34 8368 Marime text
deschidere_Spital_privat_-_EuroMedic.jpgNoua măsură, anunţată de Ministerul Sănătăţii de a sista finanţarea spitalelor private cu paturi din fondul de asigurări, a provocat nemulţumiri în primul rând printre pacienţi, dar şi printre reprezentanţii unităţilor sanitare vizate. Din luna martie, odată cu intrarea în vigoare a noului contract cadru, Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa nu va mai deconta bani pentru pacienţii care aleg să se trateze în spitalele private din România. Astfel, pacienţilor li se interzice să se mai trateze într-un spital privat folosindu-şi asigurarea medicală plătită chiar din munca lor.

În judeţul Constanţa, potrivit purtătorului de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS Constanţa), Lămâiţa Antohi, în perioada ianuarie - decembrie 2012, 13 spitale private au primit bani de la bugetul statului. În total, în urma contractelor încheiate, CAS Constanţa a plătit peste 31 de milioane de lei unităţilor sanitare private. Astfel, cele 13 spitale şi centre medicale private au câştigat, în intervalul ianuarie-decembrie 2012, de pe urma serviciilor prestate suma de 31.090.099 lei.

spital_privat_-_Euromaterna_58.jpgPe primul loc se situează Centrul de Diagnostic Imagistic şi de Tratament - Euromedic, care a primit suma de 11.721,325 lei, urmat de Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Euromaterna, care a încasat de la stat suma de 4.114.763 lei.

spital_privat_-__Isis.jpgMaternitatea Isis Medical Center a primit de CAS Constanţa suma de 3.683.741 lei, iar Centrul Medical Dorobanţi - suma de 3.339.000 lei. Pentru serviciile medicale oferite anul trecut de Asclepios Medical Center, CAS Constanţa a scos din cont suma de 2.579.413 lei, iar pentru Medical Medstar Clinic - suma de 1.500.000 lei. Sume de sub un milion de lei au fost plătite de Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa către: Centrul de îngrijiri paleative Casa Soarelui - 854.000 lei, Medical Analysis Constanţa - 424.104 lei, Clinica de Chirurgie Medicală Rocomed - 263.400 lei, Centrul Medical Gastromond - 655.200 lei, Centru de Diagnostic Imagistic Mediconst - 870.000 lei, Medstar Clinic 2000 - 884.153 lei, Complexul Balnear şi de Recuperare din Techirghiol „Corpore Sano" - 201.000 lei.

Decizia ministrului Eugen Nicolăescu

spital_privat_-_sediu_cjas.jpgReamintim că acum două zile, Ministrul Sănătăţii a susţinut că cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu trebuie să o facă pe banul public, iar „când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă - sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă".

„În contractul-cadru 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici - vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate - să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută, cât exista finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor", a subliniat Eugen Nicolăescu. Totuşi, numărul românilor care aleg să se trateze la privaţi este în creştere de la an la an, deoarece serviciile medicale oferite de spitalele de stat sunt tot mai slab calitative. De exemplu, numărul femeilor educate care au ales să nască la spitale private s-a dublat în ultimii trei ani, ajungând la 32% din totalul naşterilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Geo Barton 17 Jan, 2013 12:48 Daca decizia ministrului sanatatii este una excelenta,nu acelasi lucru putem sune despre acivitatea Casei de Sanatate (din Constanta sau din orice alt oras) care,a platit sume diferite unor privati pe aceleasi servicii mai ieftine decontate spitalelor de la stat.Pe voi ar trebui sa va rada si sa va impute banii risipiti, actualul ministru.