Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:19 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Am fost pe bucata din variantă ce va fi inaugurată La finele săptămânii vom avea alţi patru kilometri din A4 (galerie foto)

ro

26 Sep, 2011 01:00 5180 Marime text
cap_1.jpgAşa cum am anunţat în urmă cu câteva săptămâni, o nouă etapă din lucrarea de realizare a variantei de ocolire a Constanţei cu profil de autostradă va fi gata peste câteva zile

Vorbim despre un tronson de patru kilometri care este aproape gata şi care va lega drumul naţional de bucata de autostradă (de 21 de kilometri) dată în folosinţă la finele lunii iulie, pe traseul căreia se ajunge în apropiere de Agigea, la intersecţia cu DN39.

Aşa acum ne-a declarat responsabilul de proiectul lucrărilor la centura Constanţei încă de la începuturile ei, Relu Matei, specialist în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, lucrările pe această bucată de drum sunt aproape gata, au mai rămas câteva lucrări finale de realizat, care se vor face în aceste zile. Nu se va da încă în folosinţă nodul rutier tip trifoi, adică nu se va putea circula deasupra DN3, ci pe o bretea cu două benzi care va porni din DN3 şi care va duce către bucata de autostradă. Această intersecţie foarte ingenioasă va fi gata însă în aproximativ o lună.

Se va trece peste calea ferată Magistrala 800 Bucureşti - Constanţa şi se va uni cu tronsonul de autostradă de 21 de kilometri, dat în folosinţă la sfârşitul lunii iulie. Cu alte cuvinte, de la începutul săptămânii viitoare, conducătorii auto care vor să evite oraşul Constanţa şi care pleacă dinspre Valu lui Traian spre Mangalia, pot ajunge mult mai uşor pe acest traseu urmând porţiunea de patru kilometri din varianta ocolitoare şi continuând pe bucata de 21 de kilometri de autostradă până la intersecţia cu DN 39. Până la acest moment, nu se ştie oficial dacă la inaugurare vor fi prezente şi oficialităţi din cadrul Ministerului Transporturilor, însă o inaugurare oficială va avea loc în acest week-end, poate chiar vineri, în funcţie de cum se vor definitiva lucrările rămase.

Au început lucrările la capătul dinspre Ovidiu

Dacă la intersecţia cu DN3 lucrările sunt în toi, chiar şi ieri, într-o zi de duminică, muncitorii lucrau de zor, la capătul celălalt de centură, spre Ovidiu, la intersecţiile variantei către satul Poiana, mai este mult de lucru. Aici sunt zone care nu au fost încă asfaltate, însă nu mai există porţiuni pe care să nu se fi lucrat deloc. După cum explicau în urmă cu aproximativ o lună reprezentanţii DRDP, după ce intersecţia la care se lucrează de zor va fi gata, toate forţele se vor muta către Ovidiu. Se preconizează ca anul viitor, în toamnă cel mai târziu, tot traficul greu să se mute din Constanţa pe varianta ocolitoare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • dan 26 Sep, 2011 10:07 Oare, prin aceasta ocolire a Constantei, se va restrictiona traficul greu in oras? Nu cred. traficul greu, o sa fie in continuare in oras, deteriorand in special strada Caraiman, b-dul A. Vlaicu, e.t.c. Soferii de tir, au invatat traseul deja pentu intrarea in port si nu vor lua in calcul alta intrare decat acces pe strada Caraiman, poarta 5 si 6, prin oras, distrugand absolut tot. De aceea, in momentul definitivarii centurii ocolitoare a Constantei, ar trebui restrictie trafic greu in Constanta, numai asa in zona Far se va circula fara ambuteiaje. Pe 1 Mai vechi, in zona poarta 5, nu mai exista trotuar, este facut praf. Trecerile la nivel cu calea ferata de pe Caraiman, sunt sub orice critica, podul de la ,,BUTELII,, distrus, arata ca dupa razboi.