Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:24 28 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#alegerilocale2020 Stelian Ion, candidatul USR-PLUS, admite că nu e vreun sfânt, dar este hotărât să schimbe fața municipiului Constanța! (video+documente)

ro

27 Aug, 2020 00:00 2645 Marime text
 
  • Stelian Ion, candidatul USR-PLUS pentru Primăria Constanța își propune să facă o administrație transparentă
  • Mai multe despre programul său găsiți aici: www.stelianion.ro
  • Planul exprimă soluții la problemele noastre și oferă o viziune de dezvoltare
  • Stelian Ion mai spune că nu sunt vreun sfânt și explică și care sunt o parte dintre regretele sale ca om, din ultimii ani
  • Printre ele faptul, că a contribuit la apărarea lui  Mazăre Radu-Ștefan sau că realizat relativ târziu care a fost magnitudinea jafului de la Constanța
Candidatul USR-PLUS crede cu tărie că ’’persoanele care dețin funcții importante trebuie să fie o carte deschisă pentru alegători. E important ca presa să scotocească despre trecutul și prezentul fiecărui politician’’!

Stelian Ion mai spune că nu sunt vreun sfânt și explică și care sunt o parte dintre regretele sale ca om, din ultimii ani. Printre ele faptul, că a contribuit la apărarea lui  Mazăre Radu-Ștefan sau că realizat relativ târziu care a fost magnitudinea jafului de la Constanța.
 
 

ZIUA Electorală  

Alegerile locale se apropie cu paşi repezi Piața locală abundă de această dată de candidaturi. De stânga, de dreapta, independenţi, toți vor voturile dumneavoastră.  Dincolo de sondaje și cercetări sociologice subiective, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează o nouă provocare. I-am invitat în fața dumneavoastră pe candidații din alegerile locale să se prezinte și să spună care este viziunea lor pentru Constanța.


’’Mă recomandă, în primul rând, încrederea oamenilor’’

 
Stelian Ion, candidatul USR-PLUS pentru Primăria Constanța își propune să facă o administrație transparentă, cu proiecte în legătură cu care constănțenii își vor putea spune punctul de vedere. Mai multe despre programul său găsiți aici: www.stelianion.ro
Încă de la anunțarea candidaturii la primăria Constanța, Stelian Ion a vorbit permanent despre carențele administrației locale din Constanța și a criticat deopotrivă lipsa spațiilor verzi sau a urbanismului haotic. 

Candidatul USR-PLUS s-a născut la Constanța în 1977. Este căsătorit și are doi copii. Locuiește într-o garsonieră pe care a cumpărat-o de la ANL.  A urmat Facultatea de Drept din cadrul Universității din București iar după terminarea facultății, s-a reîntors în orașul natal, unde, în urma unui examen a fost declarat admis în barou. Din anul 2002 și până în prezent a practicat cu plăcere profesia de avocat. În 2016, a devenit deputat de Constanța pe listele Uniunii Salvați România.

’’Aș spune că mă recomandă, în primul rând, încrederea oamenilor. Mă recomandă echipa tânără, puternică, dinamică și competentă cu care venim pentru Consiliul Local și pentru Primărie.

Aș mai zice că mă mai recomandă ceva și anume lupta de patru ani de zile aproape, trei ani de zile din Parlament, faptul că dintre toți parlamentarii constănțeni am fost cel mai vocal și cel mai eficient.

În plus, mă mai recomandă ceva: activitatea civică pe care am desfășurat-o încă dinainte de a intra în politică, procesele pe care le-am pornit împotriva primăriei prin Asociația "Verde Urban" pe care am înființat-o în acest scop cu unii dintre activiștii de mediu’’, afirmă candidatul USR-PLUS.


Recent, Stelian Ion a lansat programul politic pentru Constanța.

’’Nu sunt doar ideile noastre, în general sunt ideile venite din partea constănțenilor și ele îmbracă această formă foarte concretă a unor proiecte pentru care am ținut foarte mult să menționăm și sumele și sursele de finanțare, pentru că cele mai multe din ele pot fi realizate pe fonduri europene și, din păcate, Constanța este unul dintre marile orașe codașe la atragerea de fonduri europene.


Principala problemă a Constanței, pe care ne-au relatat-o absolut toți constănțenii, prin toate zonele pe unde am trecut, este lipsa curățeniei. Următorul punct pe care aș vrea să-l ating este acela al lipsei spațiilor verzi și al urbanismului haotic.

Este foarte important să folosim fondurile europene și, așa cum am spus, 80% din programul nostru reprezintă proiecte concrete, care au la bază sursa de finanțare a fondurilor europene.
Sunt multe proiecte pe care le avem. O să punem accentul pe cheltuirea responsabilă a banului public, pe transparentizarea acestui domeniu, să spun așa. Pe site-ul primăriei, care trebuie rapid modificat sau înlocuit, ar trebui să se regăsească absolut toate contractele publice. De asemenea, toate ședințele Consiliului Local trebuie să fie transmise în condiții optime pe acest site, pentru ca orice constănțean să se poată implica’’, mai spune candidatul USR-PLUS.

Proiectul pentru Constanța al lui Stelian Ion are 12 capitole  

”Viitorul acestui oraș depinde de fiecare dintre noi. Avem puterea și libertatea de a decide care va fi destinul Constanței: îl lăsăm să se scufunde în mizerie și subdezvoltsare, sau îl salvăm.

Pentru că vrem să le oferim copiilor noștri posibilitatea de a avea un viitor în Constanța, de a nu fi nevoiți să plece la un moment dat, am pregătit un plan de dezvoltare pentru orașul în care m-am născut și am crescut și în care candidez pentru funcția de primar. Acest plan este o sumă de proiecte care se pot transforma în fapte, prin propriile noastre decizii.

Planul exprimă soluții la problemele noastre și oferă o viziune de dezvoltare. Planul a fost scris în funcție de ceea ce mulți dintre voi ați spus atunci când ne-am consultat. De aceea, acest plan este mai mult rezultatul ideilor voastre, nu alor mele.

Eu doar am pus în pagină multe dintre ideile voastre cu convingerea că ne dorim același lucru pentru viitorul Constanței și că reușita noastră depinde de noi toți, nu de vreun personaj providențial.

Acest plan nu conține povești și propuneri fantasmagonice, este un plan realist, pe care vrem să-l punem în practică în mod efectiv ”, a declarat Stelian Ion.

Ce cuprinde programul politic al candidatului USR -PLUS

  • 1. Parcul tehnologic – include și înființarea centrului de inovare digitală Tomis innovation hub;
  • 2. Colectarea selectivă a deșeurilor;
  • 3. Verde Urban – Promenada Mării Negre, reabilitarea parcului Tăbăcărie, amenajarea unui nou parc public în cartierul Faleză Nord pe o suprafață de 11.500 mp, între cartierul Santa Maria Bay și ansamblul de blocuri Spectrum, dar și o perdea forestieră în nordul orașului;
  • 4. Revitalizarea zonei peninsulare, a străzii Ștefan cel Mare și reabilitarea imobilelor aflate în stare avansată de degradare;
  • 5. Autobuze electrice și parcări tip SmartParker – cu cabină de transfer/lift pe șase niveluri;
  • 6. Spital metropolitan;
  • 7. Un teatru nou al Constanței – Teatrul municipal ș.a.
  • 8. Educație – finanțare în funcție de nevoile reale ale fiecărei unități de învățământ;
  • 9. Arena Tomis – stadion nou de fotbal, de 30.000 de locuri, în zona de nord a orașului, transformarea actualului stadion Farul exclusiv pentru atletism;
  • 10. Protecția animalelor;
  • 11. Reformarea Poliției Locale;
  • 12. Transparentizarea totală a Primăriei Constanța. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii