Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:46 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Dobrogei, marcată printr-o expoziție dedicată patrimoniului arhitectural multietnic

ro

22 Nov, 2019 00:00 2754 Marime text
La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) va fi organizată, sâmbătă, 23 noiembrie, o expoziție fotodocumentară, intitulată „Promovare și valorificare turistică a patrimoniului multicultural din Constanța“. Evenimentul, în care s-au implicat, de asemenea, Institutul Național al Patrimoniului și Direcția pentru Cultură Constanța, va avea loc, începând cu ora 13.00, în sala „Vasile Canarache“, unde în prezent se află deschisă expoziția fotodocumentară Constanța noastră în imagini și documente de epocă. 

Evenimentul se înscrie în seria de manifestări care celebrează 141 de ani de la Unirea Dobrogei cu România, dorindu-și să promoveze documente, fotografii și planuri privitoare la patrimoniul cultural imobil al comunităților etnice din Constanța, informații utile în vederea „creării unor trasee culturale care se pot articula în jurul patrimoniului multicultural din Constanța, premisă a dezvoltării pe termen lung, cu beneficii culturale şi social-economice locale, regionale şi naționale“. 

Exponatele fac parte din fondul documentar al Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale, al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și al Direcției Județene de Cultură Constanța. 

Scopul expoziției – parte a proiectului cu același titlu – este identificarea unor modalităţi moderne şi sistematice de valorificare a acestui patrimoniu, cu funcţia de recuperare a unei dimensiuni identitare pozitive, aflate, în unele cazuri, pe cale de dispariţie.  De asemenea, proiectul – și, implicit, expoziția – îşi propune să ofere informații care să contribuie la conștientizarea rolului și a importanței comunităților etnice din orașul Constanța, ca strategie de stimulare a unei mai bune colaborări între administrația locală și reprezentanții acestor comunități, în scopul unui mai bun dialog interetnic”, potrivit organizatorilor.
 
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 

Constanţa noastră în imagini şi documente de epocă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii