Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:18 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zaharia Covacef, unul dintre arheologii de seamă ce au pășit pe pământul Dobrogei

ro

05 Jun, 2023 00:00 1402 Marime text
  • Până să ajungă la statutul de important arheolog al țării, ea a absolvit Liceul „Ion Creangă” din București și apoi s-a înscris la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București
  • În total, Zaharia Covacef a adunat 45 de ani de activitate arheologică
  • În anii de dinaintea pensionării, Zaharia Covacef a condus Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța (2002 – 2004)
 
Zaharia Covacef, sau „Zizi” așa cum era numită de apropiați, s-a născut în ziua de 5 iunie 1942, la Botoșani, într-o familie de aromâni veniți din Grecia.
 
Până să ajungă la statutul de important arheolog al țării, ea a absolvit Liceul „Ion Creangă” din București și apoi s-a înscris la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București (1959 – 1964).
 
După terminarea studiilor superioare, ea a lucrat inițial în învățământ timp de doi ani.
 
În anul 1967, Zaharia Covacef era angajată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, condus la acea vreme de Vasile Canarache. De atunci, ea a fost legată de instituția de pe litoral, pe care nu a părăsit-o nici măcar după pensionare, în 2004.
 
În total, Zaharia Covacef a adunat 45 de ani de activitate arheologică.
 
Aceștia au văzut-o pe „Zizi” Covacef lucrând la peste 40 de campanii de cercetări pe diverse șantiere arheologice, fie ca membru colectiv, fie conducând sectoare precum Sacidava, județul Constanța, Cetatea Tropaeum Traiani, comuna Adamclisi, castrul de la Bucium, județul Sălaj, cetatea Capidava, comuna Topalu, județul Constanța, aceasta fiind considerată de a doua casă a arheologului.
 
Zaharia Covacef a fost specializată în artă, în special în arta romană, publicând zeci de articole de-a lungul vieții, fie în anuarul „Pontica”, fie în alte volume.
 
După 1990, s‐a implicat într‐o serie de activități didactice, susținând  cursuri de Arheologie şi Paleografie româno‐chirilică la Liceul „Mihail Eminescu” din Constanța; până în anul 2003 a predat paleografia româno‐chirilică la Facultățile de Istorie şi Teologie din cadrul Universității „Ovidius” Constanța. De asemenea, a condus practica arheologică  a studenților aceloraşi facultăți constănțene, pe şantierul cetății Capidava.
 
Ea a susținut peste 90 de comunicări la manifestări științifice de profil din țară şi străinătate, din care redăm cele din: august 1980, Constanța; mai 1981, Berlin, Germania; septembrie 1984, Roma, Italia; septembrie 1987, Constanța; mai 1988, Athena, Grecia; octombrie 1995, Băile Herculane; octombrie 1995, Tulcea; septembrie 1997, Zalău; octombrie 1999, Alba Iulia; septembrie 2000, Sofia, Bulgaria; septembrie 2001, Ankara, Turcia; mai 2004 Roma, Italia; mai 2007, Galați.
 
Ea și-a susținut teza de doctorat în anul 2002. A ales tema „Arta sculpturală în Dobrogea romană. Secolele I-III p. Chr.”
 
În anii de dinaintea pensionării, Zaharia Covacef a condus Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța (2002 – 2004).
 
Anuarul „Pontica” i-a dedicat un număr omagial la împlinirea a 65 de ani de viață și a 40 de ani de activitatea muzeală, în 2007.
 
Arheologul s-a stins din viață la Constanța, pe data de 25 august 2014, la vârsta de 72 de ani, cu câteva luni înaintea perechii sale, inginerul Petre Covacef.

În anul 2017, de Ziua Dobrogei, cotidianul ZIUA de Constanța le-a acordat celor două personalități placheta „Meritul Dobrogean” și medalia „Remus Opreanu”, recunoscând astfel munca lor în slujba Dobrogei.
 
Citește și:
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii