VIDEO. Festivalul de la Mamaia revine în prim-plan. Peste 400 de bilete vândute în primele zile
VIDEO. Festivalul de la Mamaia revine în prim-plan. Peste 400 de bilete vândute în primele zile
10 Aug, 2026 12:04
ZIUA de Constanta
204
Marime text
204
Marime text

Festivalul de la Mamaia își continuă tradiția de peste șase decenii și își propune să atragă anul acesta un număr mai mare de spectatori, atât din Constanța, cât și din restul țării și din rândul turiștilor aflați pe litoral.
Reprezentanții Consiliului Județean Constanța consideră că evenimentul are un rol important nu doar din punct de vedere cultural, ci și pentru promovarea turismului în județ.
„Consider că avem obligația de a aduce această tradiție de peste 62-63 de ani. Este un festival nu numai al constănțenilor și al tuturor românilor, de ce nu și al turiștilor care vin pe litoral”, a declarat Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța.
Pentru organizarea festivalului, Consiliul Județean Constanța a alocat aproximativ 1,35 milioane de euro. Potrivit declarațiilor făcute în cadrul interviului, licitația pentru organizarea evenimentului a fost adjudecată, iar o parte din fondurile investite ar urma să se întoarcă la bugetul Consiliului Județean din vânzarea biletelor.
Organizatorii se așteaptă și la o creștere a numărului de spectatori. În primele trei-patru zile de la punerea în vânzare a biletelor au fost comercializate peste 400 de bilete. Anul trecut, numărul total al biletelor vândute a fost de aproximativ 1.500.
„Nu asta este dorința mea, de a face un profit prin ceea ce oferim noi acestui județ”, a precizat Florin Mitroi, subliniind că obiectivul principal este ca festivalul să ofere publicului un moment de bucurie.
Evenimentul este văzut și ca un factor care poate contribui la dezvoltarea turismului pe litoral.
Potrivit organizatorilor, există spectatori care vin special din București sau din alte zone ale țării pentru a participa la festival, în timp ce unii turiști își prelungesc sejurul cu una sau două zile pentru a putea lua parte la eveniment.
„Bineînțeles că are un impact pozitiv. Sunt oameni care își doresc să fie în direct, să vadă actorul, să asculte și vin din București, din țară sau își mai prelungesc perioada de concediu cu o zi, două, să rămână să vadă acest festival minunat”, a declarat reprezentantul Consiliului Județean Constanța.
Pentru edițiile viitoare, autoritățile iau în calcul organizarea festivalului în noul teatru din Constanța. Președintele CJC s-a declarat optimist în privința finalizării lucrărilor și a afirmat că acestea sunt în grafic, chiar ușor înaintea termenului prevăzut.
„Îmi doresc să fie organizat în Noul Teatru, așa cum merg lucrările astăzi. Suntem în grafic, chiar puțin avansat. Eu cred că vor fi în acea locație”, a mai declarat acesta.
Citește și
LIVE TEXT+ FOTO+VIDEO Detaliile despre organizarea festivalurilor „Mamaia” 2026, anunțate de reprezentanții Centrului „Teodor T. Burada” Constanța (P)
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


