Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vacanța de vară poate fi altfel, pentru elevii voluntarii TEAM

ro

09 Jul, 2022 00:00 2119 Marime text
  • Elevii din Constanța își pot petrece vacanța de  vară căpătând experiențe noi și informații utile, ca și voluntari TEAM
  • Pe 11 și 12 iulie vor avea loc întâlniri cu tinerii voluntari, la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”
 
Asociația TEAM (Together Everyone Achives More), unul din cele mai active și mai vizibile grupuri de tineret din Dobrogea, este formată din câteva sute de voluntari activi, pasionați și implicați.
Funcționând de peste 8 ani în Constanța, ca entitate non-profit, obiectivul său este educarea tinerilor „să fie buni, să fie darnici, să fie înţelepţi, corecţi, cinstiţi şi să aibă acele devize pe care le promovează şi TEAM: bunătate, încredere, frumuseţe şi empatie”.

Tinerii liceeni care își doresc să lucreze cu ei înșiși, să-și crească încrederea în sine, să-și dezvolte abilitățile de comunicare, să-și facă noi prieteni, sunt invitați să devină voluntari și să cunoască beneficiile multiple ale acestei activități.



Pe lângă faptul că promovează voluntariatul, viziunea organizației cuprinde formarea liderilor cu spirit plin de inițiativă și atitudine pozitivă față de acțiunile caritabile, sportive, de echipă, de strângere de fonduri pentru diferite cauze.

În acest context, luni, 11 iulie, și marți, 12 iulie, între orele 9-17, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanța va fi gazda tuturor celor care își doresc să nu irosească această vacanță și să achiziționeze informații și experiențe noi, cu o echipă care și-a dovedit nu numai eficiența, dar mai ales statornicia.

Pentru înscrieri și întrebări, puteți suna la telefon 0726684765.


Sursa foto: facebook/teamasociatia
Citește și:
La cinci ani de la înfiinţare Asociaţia Together Everyone Achieves More (TEAM) a reuşit să devină a doua familie pentru sute de tineri (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii